HOTĂRÂRE nr. 513 din 20 iulie 2016 privind plata contribuţiei României la Fondul voluntar al NATO pentru susţinerea Armatei Naţionale Afgane (ANA TF)
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al Legii nr. 22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi al art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă plata contribuţiei României la Fondul voluntar al NATO pentru susţinerea Armatei Naţionale Afgane, în valoare de 2.100 mii lei anual, pentru perioada 2015-2016.
Art. 2
Fondurile necesare pentru plata contribuţiei prevăzute la art. 1 se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2016, la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 55 "Alte transferuri", alineatul 55.02.01 "Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale".
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul afacerilor externe,

Alexandru Victor Micula,

secretar de stat

p. Ministrul apărării naţionale,

Gabriel Beniamin Leş,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 564 din data de 26 iulie 2016