METODOLOGIE din 22 decembrie 2014 privind înscrierea şi înregistrarea în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) a informaţiilor privind calificările universitare de licenţă şi master
PARTEA 1: A. METODOLOGIE privind înscrierea calificărilor în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS)
1.Generalităţi
Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) este parte integrantă a Registrului Naţional al Calificărilor (RNC) împreună cu Registrul Naţional al Calificărilor Profesionale (RNCP) şi reprezintă un instrument care stabileşte structura calificărilor, asigură recunoaşterea naţională, precum şi compatibilitatea şi comparabilitatea internaţională a calificărilor dobândite în cadrul sistemului de învăţământ superior şi vizează introducerea unei calificări din piaţa muncii, în concordanţă cu Registrul Naţional al Calificărilor şi Cadrul european al calificărilor.
Prin înscrierea în RNCIS a calificărilor pot fi recunoscute şi relaţionate toate rezultatele învăţării dobândite în cadrul sistemului de învăţământ superior şi este asigurată coerenţa calificărilor şi a titlurilor acordate.
Înscrierea calificărilor în RNCIS este o condiţie necesară autorizării/acreditării programelor de studii oferite de către instituţiile de învăţământ superior abilitate de lege în acest scop, pentru a demonstra legătura dintre calificările obţinute şi cerinţele pieţei muncii.
Se pot înscrie în RNCIS acele calificări dezvoltate pe baza standardelor ocupaţionale pentru educaţie şi formare profesională destinate calificărilor/ocupaţiilor aferente nivelurilor de calificare pentru învăţământ superior 5, 6, 7 şi 8 conform Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC).
RNCIS asigură conformitatea competenţelor dobândite în învăţământul superior cu cele solicitate de ocupaţiile existente în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).
Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) menţine un dialog permanent cu instituţiile implicate în sistemul naţional al calificărilor şi se consultă cu toate organismele abilitate cu privire la:
- armonizarea calificărilor învăţământului superior cu cerinţele pieţei muncii;
- corespondenţa calificărilor din învăţământul superior cu nivelurile de calificare din CNC;
- proiectarea unui curriculum universitar pornind de la competenţele profesionale solicitate de piaţa muncii.
Fiecare calificare din RNCIS este definită în termeni de rezultate ale învăţării, exprimată prin competenţe aferente nivelurilor de calificare pentru învăţământ superior 5, 6, 7 şi 8, conform CNC.
Introducerea unor noi calificări în RNCIS se face condiţionat de existenţa a minimum o ocupaţie în COR destinată acelei calificări.
Informaţiile solicitate la înscrierea programelor de studii universitare de licenţă sau master în RNCIS necesită date care demonstrează eficienţa şi eficacitatea învăţării în cadrul acestora. O parte dintre aceste informaţii sunt cuprinse şi în suplimentul de diplomă în format Europass utilizat pentru înregistrarea unei calificări în RNCIS sau actualizarea celor existente.
Termenii şi definiţiile utilizate în formularele necesare înscrierii sau actualizării informaţiilor din RNCIS coincid cu cele utilizate în ISCED (Standardul Internaţional pentru Educaţie) - 2013.
Instituţiile de învăţământ superior acreditate şi cele autorizate să funcţioneze provizoriu sunt obligate ca la autorizarea/ acreditarea sau evaluarea periodică a oricărui program de studiu să înscrie/actualizeze datele în RNCIS.
2.Validarea şi înscrierea unei noi calificări de nivel universitar
Aplicantul transmite ANC un dosar de validare a unei calificări de nivel universitar sau postuniversitar propusă a fi atestată printr-o diplomă ori un certificat ce vor fi recunoscute pe piaţa muncii.
Etapele care trebuie parcurse pentru a valida o nouă calificare sunt următoarele:
I.Etapa I: Verificarea conformităţii administrative:
Depunerea la sediul ANC a dosarului în vederea înscrierii în RNCIS a unei noi calificări de nivel universitar sau postuniversitar.
Dosarele se completează distinct pentru fiecare tip de program de studii universitare de licenţă sau master/postuniversitare, se trimit pe suport digital (documente scanate în format pdf) şi trebuie să cuprindă următoarele documente:
- cerere de validare a noii calificări;
- formular pentru validarea noii calificări (care va cuprinde inclusiv lista informaţiilor care se vor înscrie în suplimentul la diplomă eliberat de către instituţia de învăţământ) conform anexei A1 care face parte integrantă din prezenta metodologie;
- hotărârea senatului instituţiei de învăţământ superior prin care se solicită validarea noii calificări şi introducerea în RNCIS a programului de studii universitare/postuniversitare aferent respectivei calificări;
- anexe: copii ale documentelor care, potrivit legislaţiei în vigoare în România, îi dau aplicantului dreptul legal de a conferi diplome şi/sau certificate de studii recunoscute la nivel naţional;
- dovada achitării tarifului de evaluare.
II.Etapa a II-a: Verificarea dosarului din punctul de vedere al conţinutului:
a)verificarea eligibilităţii aplicantului:
Eligibilitatea aplicantului este stabilită de către ANC, după cum urmează:
- în cazul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, eligibilitatea este implicită;
- în cazul instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu este necesară prezentarea documentului care atestă dreptul legal de a desfăşura pe teritoriul României activităţi de formare iniţială sau continuă de nivel universitar (statut, certificat de înmatriculare de la registrul comerţului, documente de atestare a autorizării de funcţionare provizorie etc.).
b)verificarea administrativă calitativă:
Principalele aspecte verificate de către ANC, prin analiza formularului completat pentru validarea unei noi calificări sunt necesitatea şi oportunitatea creării de noi calificări pe piaţa muncii şi implicit a noului program de studii universitare/postuniversitare. Dosarul este întocmit de universitate pe baza unei analize de piaţă din care să reiasă necesarul de persoane solicitat pe piaţa muncii pentru calificarea/ocupaţia respectivă la nivel naţional, pentru o durată de minimum 10 ani.
În urma analizei de conţinut a dosarului se întocmeşte un proces-verbal în care se va consemna dacă dosarul a fost sau nu a fost acceptat pentru validarea calificării.
În cazul în care se constată neconformităţi ale documentaţiei depuse, se va comunica instituţiei solicitante acest fapt printr-o adresă oficială.
Îndeplinirea acestei etape consemnează faptul că se pot realiza programe de studii destinate obţinerii calificării solicitate şi că aceasta este utilă şi necesară pe piaţa muncii şi nu se poate dobândi sub altă formă de pregătire.
Analiza dosarului se derulează pe parcursul a 15 zile lucrătoare, dacă nu apar alte solicitări de completare a dosarului.
III.Etapa a III-a: Eliberarea adeverinţei de validare a calificării:
Pe baza deciziei de validare, ANC eliberează instituţiei de învăţământ superior o adeverinţă de validare a calificării propuse, necesară acreditării/autorizării de către instituţie a programului de studii aferent.
Validarea calificării înseamnă automat şi înregistrarea ei în baza de date a ANC, dar fără înscriere în RNCIS. Această etapă înlocuieşte actuala procedură de înregistrare CNCIS.
După acreditarea/autorizarea programului de studiu de către instituţia de învăţământ superior abilitată urmează înregistrarea programului de studii în RNCIS după o metodologie prezentată în anexa B, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
3.Tariful pentru consultanţă şi verificarea unui dosar de aplicare în vederea înregistrării unui nou program de studii universitare/postuniversitare de formare continuă/ specializare în RNCIS.
3.1.Tariful pentru verificarea unui dosar de solicitare în vederea înscrierii unui nou program de studii universitare de licenţă sau master în RNCIS este egal cu valoarea unui salariu mediu lunar pe economie şi este echivalent cu valoarea unui salariu minim pe economie pentru un program de studii postuniversitare.
3.2.Tariful perceput pentru a acorda instituţiilor de învăţământ superior/furnizorilor de formare profesională consultanţă sau asistenţă tehnică de specialitate pentru descrierea programelor, ocupaţiilor, calificărilor, competenţelor, întocmirea dosarelor şi introducerea datelor în RNCIS este de 250 lei/oră (TVA inclus).
3.3.Durata timpului alocat se va exprima în oră tarifată şi se va stabili după caz, aprobându-se prin contractul încheiat între părţi.
4.Anexe la metodologie
- Anexa A1 - Formularul pentru înscrierea unei noi calificări în RNCIS
Această anexă face parte integrantă din prezenta metodologie.
PARTEA 11: ANEXA A1 - Formularul pentru înscrierea unei noi calificări în RNCIS
(- ANEXA A1 la metodologie)
(1)Fişa 1: Prezentarea cererii de validare
Denumirea calificării:
A)Calificarea solicitată
- Titlul conferit:
Nivelul solicitat:
B)Organismul care acordă calificarea atestată prin diplomă |_| sau certificat |_|
Denumirea instituţiei/furnizorului:
Reprezentat prin: .................. (numele, prenumele şi funcţia) ...............
Semnătura reprezentantului legal
Ştampila
Spaţiu rezervat pentru ANC

DOSAR Nr.

Expert responsabil: ............................. Data de înregistrare la ANC:

Verificat: ........................

Avizat: ...........................

(2)Fişa 2: Date de identificare ale instituţiei care solicită validarea calificării
1.Numele juridic complet: ........................
- Adresă: ..........................
- Telefon: ........... Fax: .......... E-mail: ...............
- Adresă site: ......................
2.Statutul juridic: ............................
3.Referinţe de identificare a organismelor (hotărâre a Guvernului, lege) şi datele de atestare:
- .....................
- .....................
- .....................
4.Activităţile desfăşurate de instituţie, relevante pentru calificarea propusă:
Se vor menţiona activităţile referitoare la cursuri de formare, cercetare sau alte activităţi relevante în domeniul în care se solicită calificarea, desfăşurate până în prezent, după caz.
5.Alte calificări acordate de instituţie în cadrul aceluiaşi domeniu universitar de studii sau din domenii apropiate/înrudite:
Se vor menţiona: titlul conferit, denumirea calificării, data primei promoţii.
6.Statutul instituţiei sau al programului de studii, din punctul de vedere al acreditării:
Se va indica dacă instituţia care propune calificarea a fost într-un proces de evaluare de către o agenţie recunoscută în domeniul asigurării calităţii pentru domeniul din care face parte noua calificare.

 

 

 

(3)Fişa 3: Necesitatea şi oportunitatea creării calificării
Demersurile care au condus la propunerea noii calificări:
1.Elemente de fundamentare a calificării:
a)Relevanţa calificării faţă de piaţa muncii sau dezvoltarea academică din perspectiva dezvoltării economice
ridicat |_|
mediu |_|
scăzut |_|
b)Relevanţa faţă de cerinţele tinerilor pe termen lung:
(dacă există sondaje de opinie în acest sens sau alte date)
ridicat |_|
mediu |_|
scăzut |_|
2.Prezentarea organizaţiilor consultate pentru identificarea şi conceperea calificării menţionate (angajatori, asociaţii profesionale, comitete sectoriale, sindicate, patronate, specialişti etc. - minimum 3 instituţii)
a)Specificul organizaţiei (denumirea, obiectul de activitate) |_________________|
b)Persoana de contact (datele de identificare) |_________________|
c)Modul de consultare sau colaborare al universităţii cu organizaţia menţionată.

 

 

 

3.Alte informaţii relevante pentru susţinerea propunerii (maximum o pagină)
(Dacă este cazul, se anexează documentele considerate relevante pentru susţinerea propunerii.)

 

 

 

4.Necesarul de absolvenţi în calificarea propusă solicitaţi de piaţa muncii
În perspectiva următorilor 5 ani |_|
În perspectiva următorilor 10 ani |_|
(4)Fişa 4: Descrierea ocupaţiei/profesiei
1.Enumerarea ocupaţiilor din Clasificarea ocupaţiilor din România - COR - care ar putea fi exercitate prin obţinerea calificării propuse (maximum 3 ocupaţii):
Ocupaţia ................. Cod COR ...................
Ocupaţia ................ Cod COR ...................
Ocupaţia ................ Cod COR ...................
2.Compatibilitatea cu Standardul Internaţional al Ocupaţiilor (ISCO-08):
Există şi în ISCO-08 ?
Da |_| Nu |_|
3.Condiţiile cele mai frecvente de exercitare a calificării:
a)Sectorul de activitate CAEN în care se înscrie calificarea propusă. |___________|
b)Ocupaţii asociate calificării de ţintit:
.........................................
........................................
4.Competenţele specifice ocupaţiei/profesiei

 

 

5.Deprinderile (abilităţile) ocupaţiei/profesiei

 

 

6.Rezultatele învăţării

 

 

7.Compatibilitatea cu competenţele şi abilităţile europene din portalul ESCO
(https://ec.europa.eu/esco/home)
20% |_| 40% |_| 60% |_| 80% |_| 100% |_|
(5)Fişa 5: Conexiunea cu alte calificări
A)Condiţii de acces pentru a urma programul de studii aferent calificării:
1.Precizaţi ce competenţe sunt necesare sau admise pentru accesul la calificarea prezentată (pentru formularea acestor condiţii de prezentare este recomandabil să se ţină seama, unde este cazul, de cerinţele formulate de asociaţiile profesionale.):
- cerinţe ca experienţă, competenţe, pregătire anterioară;
- recunoaştere parţială şi documentele pe baza cărora se realizează acestea.
2.Calificarea solicitată figurează explicit printre cerinţele pentru obţinerea altor calificări în ierarhia profesională a ocupaţiilor?

 

 

3.Modul de admitere la studii pentru obţinerea calificării propuse

 

 

B)Identificarea calificărilor existente în România din acelaşi domeniu de activitate
1.Alte calificări similare existente în acelaşi domeniu, la acelaşi nivel, la nivel inferior sau superior
(Se vor preciza universităţile, unde se oferă aceeaşi calificare sau calificări similare, precum şi nivelul acestora.)

 

 

2.Suprapuneri, incluziuni şi diferenţe privind competenţele furnizate de alte calificări similare din alte universităţi

 

 

(6)Fişa 6: Alte informaţii
1.Adresa site-ului pe care se găsesc informaţii despre calificările acordate de instituţia promotoare.
2.Alte informaţii la dispoziţia instituţiei.

 

 

PARTEA 2: B. METODOLOGIE privind înregistrarea în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) a informaţiilor privind calificările de nivel universitar
Art. 1
(1)Dosarele prin care se solicită înregistrarea în RNCIS se completează distinct pentru fiecare tip de program de studii universitare şi se trimit pe suport digital ca documente scanate în format pdf.
(2)Dosarele prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele documente:
a)cerere de înregistrare a calificării;
b)copie după suplimentul la diplomă aferent programului de studiu ce conferă calificarea, întocmit/completat conform legislaţiei în vigoare;
c)actul care atestă autorizarea, respectiv acreditarea programului de studiu.
Art. 2
(1)ANC analizează şi verifică conţinutul dosarului - conformitatea administrativă şi, în cazul în care se constată neconformităţi ale documentaţiei depuse, comunică instituţiei solicitante acest fapt printr-o adresă oficială.
(2)Analiza dosarului se derulează în termen de 10 zile lucrătoare.
Art. 3
Înregistrarea informaţiilor privind calificările de nivel universitar în RNCIS se asigură de către un serviciu specializat al ANC.
Art. 4
Actualizarea informaţiilor din RNCIS privind calificările de nivel universitar se asigură de către ANC, la cererea instituţiilor de învăţământ superior, în condiţiile prezentei metodologii.
Art. 5
Instituţiile de învăţământ superior care iu au înregistrate în RNCIS informaţiile privind calificările de nivel superior au obligaţia de a depune dosarele, conform prezentei metodologii, în vederea înregistrării lor gratuite, până la data de 31 decembrie 2015.
Art. 6
Modelul Registrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior, care face legătura transparentă între ocupaţiile din piaţa muncii, calificările existente în educaţie şi nivelul lor conform CNC, competenţele şi programele de studiu oferite de universităţi pentru o calificare şi informaţiile despre fiecare universitate este prezentat în anexa B1.
Art. 7
Anexe la metodologie.
- Anexa B1 - Structura Registrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior - RNCIS.
Această anexă face parte integrantă din prezenta metodologie.
PARTEA 21: ANEXA B1 - Structura Registrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS)
(- ANEXA B1 la metodologie)

Relaţia cu piaţa muncii*

Calificare*

Ofertă universităţi**

Grupa de bază

Denumirea ocupaţiei/
Cod COR

Denumirea calificării

Nivel CNC

Numele programului de studiu

Denumirea universităţii

Competenţe

1

2

3

4

5

6

7

___
* Se vor completa pe baza informaţiilor din dosarul de validare a unei calificări, după ce calificarea a fost validată.
** Se va completa pe baza informaţiilor din dosarul de înscriere, după acreditarea respectivului program de către instituţiile abilitate, pe baza suplimentului la diplomă.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 23 din data de 13 ianuarie 2015