PROTOCOL nr. 4904 din 3 iunie 2013 privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor urmaşi ai eroilor-martiri sau ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în baza prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu sediul în Bucureşti, bd. Iancu de Hunedoara nr. 3-5, sectorul 1, tel. 021.3198626, fax 021.3198628, CUI 4266499, cont RO55TREZ70023680157XXXXX, deschis la ATCPMB, reprezentat prin domnul Victor Socaciu - secretar de stat, şi Ministerul Tineretului şi Sportului, cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2, tel. 021.3076417, fax. 021.3076418, CUI 26604620, cont RO 04 TREZ 70023670159XXXXX, deschis la ATCPMB, reprezentat prin Nicolae Bănicioiu - ministru, au convenit următoarele:
Art. 1
(1)În vacanţa şcolară de vară a anului 2013, cele două părţi vor conlucra pentru realizarea programului de trimitere în taberele aparţinând direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, prevăzute în anexa nr. 1, sau în cele private care funcţionează cu acreditarea Ministerului Tineretului şi Sportului (M.T.S.), prevăzute în anexa nr. 2, a copiilor preşcolari, elevi sau studenţi, care urmează la zi cursurile (universitare şi masterale) învăţământului de stat sau a celui acreditat, conform legii, urmaşi ai eroilor-martiri sau ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în baza Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Vârsta maximă a copiilor mai sus menţionaţi pentru participare în tabără este de 26 de ani.
Art. 2
(1)Ministerul Tineretului şi Sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, va pune la dispoziţia Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (S.S.P.R.) oferta centrelor de agrement din subordinea M.T.S şi oferta agenţilor economici privaţi acreditaţi de M.T.S. în urma selectării ofertelor vor fi solicitate locurile corespunzătoare în tabere şcolare pentru copiii menţionaţi la art. 1, ce urmează a fi asigurate de către direcţiile judeţene pentru sport şi tineret sau cea a municipiului Bucureşti.
(2)Pentru a alege tabăra, perioada şi pentru a afla costul acesteia, părinţii care deţin certificate de revoluţionar eliberate în baza Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau asociaţiile de revoluţionari - organizatori de grupuri, care doresc participarea copiilor menţionaţi la art. 1 în tabere, se vor prezenta la direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Rezervarea locurilor în centrele de agrement/locaţii private se face prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret sau cea a municipiului Bucureşti.
(3)Părinţii sau organizatorii de grupuri care doresc participarea copiilor la tabără vor prezenta la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de plecarea în tabără, următoarele documente:
1.părinţii:
a)cerere în care sunt specificate tabăra, perioada, costul acesteia, numele şi prenumele părintelui, numărul certificatului care atestă calitatea de revoluţionar conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, numele şi prenumele copilului, data naşterii copilului;
b)copie de pe BI/CI al/a părintelui;
c)copie de pe certificatul care atestă calitatea de urmaş de erou-martir a copilului sau calitatea de revoluţionar a părintelui, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
d)adeverinţă de şcolarizare în cadrul învăţământului de stat sau acreditat conform prevederilor legale, în original;
e)copie de pe certificatul de naştere al copiilor sau, după caz, copie de pe BI/CI al/a copiilor;
f)alte acte doveditoare (hotărâri judecătoreşti, anchete sociale etc.);
g)declaraţie pe propria răspundere că nu obţin niciun venit pentru studenţii care urmează la zi cursurile universitare şi masterale;
2.asociaţiile de revoluţionari - organizatorii de grupuri:
a)cerere în care sunt specificate tabăra, perioada şi costul acesteia;
b)tabel nominal semnat şi ştampilat în original de către reprezentantul legal al asociaţiei, tabel care va conţine în mod obligatoriu următoarele date de identificare: date de identificare ale asociaţiei (adresă, număr de telefon/mobil, număr de fax), numele şi prenumele părintelui care are calitatea de revoluţionar, numărul certificatului care atestă calitatea de revoluţionar, numele şi prenumele copilului, data naşterii copilului, numele şi prenumele însoţitorului/însoţitorilor de grup;
c)copie de pe BI/CI al/a însoţitorului;
d)copie de pe certificatul de urmaş/de erou-martir al copilului sau de pe certificatul de revoluţionar al părintelui, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
e)copie de pe BI/CI al/a părintelui;
f)adeverinţa de şcolarizare în cadrul învăţământului de stat sau acreditat conform prevederilor legale, în original;
g)copie de pe certificatul de naştere al copilului, copie de pe B.I/C.I al/a copilului;
h)alte documente necesare (anchete sociale, hotărâri judecătoreşti etc.);
i)declaraţie pe propria răspundere că nu obţin niciun venit, pentru studenţii care urmează la zi cursurile universitare şi masterale.
(4)Cererile şi tabelele pentru plecarea în tabără, înaintate la S.S.P.R., care nu conţin toate datele şi documentele justificative prevăzute la alin. (3), cele care prezintă modificări sau care au fost depuse spre avizare la S.S.P.R. cu întârziere nu vor fi avizate.
(5)Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 va transmite direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti avizul, însoţit de xerocopia tabelului înaintat de către asociaţie la S.S.P.R., în cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.
Art. 3
(1)Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 va asigura finanţarea cheltuielilor legate de cazarea şi masa copiilor persoanelor enumerate la art. 1, în baza bugetului prevăzut pentru anul 2013, achitând contravaloarea cheltuielilor prilejuite de serviciile acordate de tabără direct prestatorilor de servicii (direcţii judeţene pentru sport şi tineret sau agenţi economici privaţi acreditaţi, în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat tabere pentru copiii persoanelor prevăzute la art. 1).
(2)Centralizarea, corespondenţa şi asigurarea finanţării cheltuielilor prilejuite de serviciile acordate de locator se vor asigura de către Serviciul financiar-contabilitate al S.S.P.R., astfel încât plata către direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici privaţi, în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat tabere pentru copiii persoanelor prevăzute la art. 1 să se realizeze în maximum 15 zile calendaristice de la finalizarea taberei. Pentru efectuarea plăţilor, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici trebuie să aibă conturi deschise la Trezoreria Statului.
Art. 4
Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici privaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat taberele de mai sus vor transmite la S.S.P.R., în maximum 10 zile de la prestarea serviciului de cazare şi masă, factura detaliată a cheltuielilor (preţ cazare, preţ masă), însoţită de xerocopia avizului din partea S.S.P.R. şi de tabelul cu persoanele avizate de S.S.P.R. şi confirmate de către reprezentantul legal al locatorului taberei (numele, prenumele, calitatea, semnătura şi ştampila unităţii) şi de către însoţitorul/însoţitorii legal/legali al/ai grupului (reprezentant - conducător/conducători de grup din partea asociaţiilor de revoluţionari sau cadre didactice), avizaţi pentru participarea în tabără de către S.S.P.R. (numele, prenumele, BI/CI, semnătura, calitatea), că au participat efectiv la tabără. Factura va fi însoţită şi de xerocopia contractului încheiat între locatorul taberei, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi S.S.P.R.
Art. 5
Ministerul Tineretului şi Sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, răspunde de modul de rezervare a locurilor în tabere şi de organizarea grupurilor.
Art. 6
Ministerul Tineretului şi Sportului pune la dispoziţia S.S.P.R., prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, oferta agenţilor economici privaţi acreditaţi în anul 2013 cu care s-au încheiat contracte şi tarifele practicate de aceştia, precum şi oferta naţională a centrelor de agrement din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Atât preţurile din oferta agenţilor economici privaţi, cât şi preţurile din oferta naţională a centrelor de agrement din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului se adresează elevilor şi studenţilor cu vârsta de maxim 35 de ani.
Art. 7
Sumele reprezentând valoarea serviciilor prestate de tabere în favoarea copiilor beneficiarilor prevăzuţi la art. 1 sunt suportate din bugetul S.S.P.R., aprobat pe anul 2013, în cuantum de până la 500 lei/copil/sejur tabără/cazare şi masă, pe serie de 6-7 zile.
Art. 8
(1)Numărul maxim de copii care vor beneficia de prezentul protocol este de 450.
(2)Avizul prevăzut la art. 2 alin. (4) se acordă în ordinea depunerii documentelor complete menţionate la art. 2.
Art. 9
Sumele facturate de către direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici privaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat taberele de mai sus se vor vira de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în 15 zile de la finalizarea taberei, conform cu factura şi documentele prevăzute la art. 4, în conturile deschise la Trezoreria Statului şi comunicate de către aceştia.
Art. 10
Pentru copiii care nu au avizul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi care totuşi beneficiază de serviciile de tabără, cheltuielile nu vor fi decontate de către S.S.P.R. şi se suportă de către părinţii acestora sau de către organizatorii de grup.
Art. 11
În cazul în care părinţii/organizatorii de grup optează pentru o tabără care presupune cheltuieli mai mari decât subvenţia de până la 500 lei/copil/sejur/cazare şi masă (6-7 zile) suportată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, aceştia vor achita diferenţa prestatorilor de servicii.
Art. 12
Orice modificare a prezentului protocol se va face cu acordul ambelor părţi.
Art. 13
Neînţelegerile dintre părţi se vor rezolva pe cale amiabilă.
Art. 14
Prezentul protocol se încheie în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
Art. 15
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul protocol.
Art. 16
Prezentul protocol se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
-****-

MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI

Nicolae Bănicioiu,

ministru

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE

REVOLUŢIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989

Victor Socaciu,

secretar de stat

ANEXA nr. 1:
OFERTA NAŢIONALĂ 2013 Locurile puse la dispoziţie de către Ministerul Tineretului şi Sportului în centrele de agrement din reţeaua proprie

Judeţul

Date de contact ale direcţiei judeţene pentru sport şi tineret

Centrul de agrement

Adresa centrului de agrement

Modul de funcţionare (sezonier/ permanent)

Număr locuri/serie

Preţ/ persoană/zi

Preţ/ persoană/sejur (6 pensiuni complete)

Alba

Alba Iulia, str. Dr. I. Raţiu nr. 34

Arieşeni

Comuna Arieşeni, Str. Principală

permanent

100

62

372

Roica

Localitatea Roica, comuna Galda de Jos

permanent/ sezonier

80, din care 40 permanente, 40 sezoniere

62

372

Poiana Vadului

Comuna Poiana Vadului

sezonier

40

62

372

Argeş

Piteşti, Str. Mică nr. 1

Corbeni

Comuna Corbeni

permanent

52

62

372

Nucşoara

Comuna Nucşoara, satul Slatina

permanent

40

cazare 30

180

Baza Turistică Piteşti

Str. Mică nr. 1

permanent

150

62

372

Bacău

Bacău, str. Pictor Th. Aman nr. 94

Valea Budului

Localitatea Valea Budului, comuna Mărgineni

sezonier

168

engleză: 80

7 zile - 560 lei

Valea Budului

Localitatea Valea Budului, comuna Mărgineni

sezonier

168

odihnă: 68

408

Sălătruc

Oraşul Dărmăneşti, Str. Uzinei

sezonier

100

odihnă: 62

372

Bihor

Oradea, Str. M. Eminescu nr. 11

Baza turistică Oradea

Oradea, str. M. Eminescu nr. 11

permanent

83

67

402

Şuncuiuş

Comuna Şuncuiuş

permanent

55

62

372

Bratca

Comuna Bratca

permanent

65

62

372

Remeţi

Comuna Bulz, satul Remeţi

permanent

55

62

372

Bistriţa - Năsăud

Bistriţa, Str. Parcului nr. 1

Sângeorz-Băi

Localitatea Sângeorz-Băi, Str. Lalelelor nr. 7

permanent

121

65

390

Botoşani

Botoşani, Str. Uzinei nr. 5

Codrii de Aramă

Satul Agafton, comuna Curteşti

permanent

130

65 primăvara şi 60 vara

390 lei/sejur/ vacanţa de primăvară; şi 360 lei/sejur/ vacanţa de vară

Braşov

Braşov, str. Suişul Castelului nr. 13

Predeal

Predeal, DN1, km 143-500

permanent

89

64

384

Brăila

Brăila, Str. Ghioceilor, bl. A14, P

Lacu Sărat

Staţiunea Lacu Sărat

sezonier

199

60

360

Buzău

Buzău, Str. Mesteacănului nr. 20

Poiana Pinului

Satul Haleş, comuna Tisău

Permanent - 152 de locuri; sezonier - 133 de locuri

288

65

390

Arbănaşi

Localitatea Beceni, comuna Beceni

Permanent - 120 de locuri

120

65

390

Caraş-Severin

Reşiţa, str. Sarmisegetuza nr. 6B

Râul Alb

Din Reşiţa 15 km până la centrul de agrement pe drumul judeţean 582 B

permanent

90 vara şi 50 iarna

62

372

Constanţa

Constanţa, strada Ion Bănescu nr. 2

"New Paradise" Eforie Sud

Eforie Sud, Str. Republicii nr. 5

sezonier

448

75

450

"2 Mai" 2 Mai

2 Mai, str. Gheorghe Bunoiu nr. 412

sezonier

200

75

450

Covasna

Sfântu Gheorghe, str. Banki Donath nr. 25

Pădureni

Comuna Moacşa, satul Pădureni nr. 62

permanent

86

64

384

Galaţi

Galaţi, Str. Stadionului nr. 1

Gârboavele

Pădurea Gârboavele

permanent

40

65

390

Gorj

Târgu Jiu, Str. Victoriei nr. 132-134

Săcelu

Săcelu

permanent

60

65

390

Harghita

Miercurea-Ciuc, Str. Eroilor nr. 7

Izvoru Mureşului - Vila Hăşmaş

Centrul de Agrement Izvoru Mureşului - Vila Hăşmaş, comuna Voşlăbeni, satul Izvoru Mureşului nr. 1

permanent

30

68

408

Hunedoara

Deva, str. Gh. Bariţiu nr. 2

Căprioara

Deva, str. Aurel Vlaicu

permanent

50+5

65

390

Costeşti

Comuna Orăştioara de Sus, satul Costeşti

permanent (pavilion) + sezonier (căsuţe)

20+2 locuri permanente/ serie 40+ 4 locuri sezoniere/ serie

65 lei primăvara, 65 lei (pavilion)/ 55 lei (căsuţe) - vara

390 lei
(7.04- 13.04.2013), 390 lei (pavilion)/ 330 lei (căsuţe) - sejur vară

Ialomiţa

Slobozia, Aleea Stadionului nr. 3

Amara pavilioane

Oraşul Amara, Str. Taberei nr. 1

sezonier - 40 de locuri - vacanţa de primăvară; permanent - 95 de locuri - vacanţa de vară

40 de locuri/ sezonier, 95 de locuri/ permanent

56

336

Iaşi

Iaşi, str. Octav Botez nr. 2A

Muncel

Comuna Mogoşeşti - Siret

permanent

110 - vacanţa de vară, 56 - vacanţa de primăvară

70

420

Maramureş

Baia Mare, Str. Culturii nr. 7/A

Mara

Baia Mare, Str. Culturii nr. 7A

permanent

120

67

402

Stibina

Baia Mare, Str. Culturii nr. 7A

permanent

54

61

366

Mehedinţi

Drobeta-Turnu Severin, str. Mihai Guşiţă nr. 6

Drobeta

Drobeta - Turnu Severin, str. Mihai Guşiţă nr. 6

permanent

120

65

390

Mureş

Târgu Mureş, str. Victor Babeş nr. 11

Sovata 1

Staţiunea Sovata Băi, Str. Stelelor nr. 1

94 de locuri sezonier/28 de locuri permanent

89 de locuri

cazare - 25

150

Sovata 2

Staţiunea Sovata Băi, Str. Trandafirilor nr. 138

permanent

49 de locuri

cazare - 35

210

Neamţ

Piatra-Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr. 31

Oglinzi

Târgu-Neamţ, Băile Oglinzi

permanent

150

67

402

Cozia

Piatra Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr. 31

permanent

140

67

402

Prahova

Ploieşti, str. Pielari nr. 5

Sinaia - Vila "Casa Elevilor"

Vila "Casa Elevilor", Sinaia, bd. Carol I nr. 51

permanent

27

74

444

Buşteni - Vilele "Şoimul" şi "Crişul"

Vila "Şoimul", Buşteni, str. Mihai Eminescu nr. 16

permanent

74

74

444

Vila "Crişul", Buşteni, Str. Griviţei nr. 24

permanent

40

74

444

Cheia - Vila "Brădet"

Vila "Brădet", satul Cheia, Str. Mănăstirii

permanent

17

cazare - 35

210

Satu Mare

Satu Mare, Str. 24 Ianuarie nr. 17

Ştrand

Satu Mare, Str. 24 Ianuarie nr. 17

sezonier (vara)

55

72

432

Sălaj

Sălaj, str. Iuliu Maniu nr. 12

Izvoarele Barcăului - Tusa

Tusa nr. 1

permanent

50

62,5

375

Sibiu

Sibiu, str. Dorului, nr. 20, corp B, P+1

Păltiniş

Staţiunea Păltiniş, vilele 37, 40 şi 42

permanent

80

65

390

Râu Sadului

Comuna Râu Sadului, zona Sădurel

permanent

80

65

390

Cisnădioara

Localitatea Cisnădioara, str. K. Hass nr. 1

permanent

60

62

372

Ocna Sibiului

Oraşul Ocna Sibiului, Str. Salinelor nr. 7

sezonier

60

62

372

Teleorman

Alexandria, str. Carpaţi nr. 15

"Dunărica" Zimnicea

Zimnicea, Str. Portului nr. 1

sezonier

100

64

384

Baza turistică "Valahia"

Alexandria, str. Carpaţi nr. 15

permanent

35

35

210

Timiş

Timişoara, str. Piaţa Huniade nr. 3

Chevereşu Mare

Comuna Chevereşu Mare, limita nordică a pădurii Bacova

permanent

53

66

396

Poieni Strâmbu

Comuna Pietroasa, 4 km de satul Poieni

permanent

54

66

396

Tulcea

Tulcea, Str. Concordiei nr. 10

Sulina

Str. Republicii nr. 2

sezonier

220

72

432

Babadag

str. Grigore Cobălcescu

permanent

50

cazare - 36

264

Vâlcea

Râmnicu Vâlcea, str. N. Bălcescu nr. 24

Cozia

Staţiunea Căciulata, Călimăneşti, str. Calea lui Traian nr. 592

sezonier şi permanent

sezonier - 119 permanent 79

64

384

Căciulata

Satul Păuşa, Călimăneşti, str. Neagoe Basarab

sezonier şi permanent

sezonier - 128 permanent - 72

64

384

Brădişor

Satul Săliştea, comuna Malaia

sezonier şi permanent

sezonier - 128 permanent 31

64

384

Vrancea

Focşani, Str. Unirii nr. 12

Gălăciuc

Tulnici

permanent

180

68

408

ANEXA nr. 2:
a)Oferta agenţilor economici privaţi acreditaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului, în prima rundă de acreditare, în vederea colaborării privind desfăşurarea de activităţi de tabără pentru copii, tineri şi studenţi la mare şi la munte

Nr.

Judeţul

Agent economic

Locaţie

Adresa completă

Număr de locuri/camere pentru acreditare cazare

Număr de locuri pentru acreditare masă

Preţ tabără

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Constanţa

S.C. TIGRU - S.R.L.

Complex Marea Neagră

Eforie Nord, Str. 23 August nr. 11

332/166

332

Elevi: 76 lei/zi/ persoană Studenţi: 100 lei/ zi/persoană

2

Constanţa

S.C. PRIM INTERMOD - S.R.L.

COMPLEX BRIZA MĂRII

Eforie Sud, aleea Mercur nr. 1

220/86

220

70 lei/zi/ persoană

3

Constanţa

PFA OLTEAN DESPINA GABRIELA

HOTEL TALISMAN

Costineşti, Str. Delfinului nr. 21

63/18

60

Între 78 şi 95 lei/zi/ persoană

4

Constanţa

S.C. CRIS HOLIDAY 2002 - S.R.L.

HOTEL CRIS

Costineşti, Aleea Studenţească nr. 10

120/60

180

Elevi: 70 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 lei/ zi/persoană

5

Constanţa

S.C. IUNONA TRAVEL - S.R.L.

HOSTEL IUNONA

Costineşti, Str. Tineretului nr. 86

165/55

165

66-98 lei/ zi/persoană

6

Constanţa

S.C. DVG COMIMPEX - S.R.L.

HOSTEL DVG ALBATROS

Costineşti, incinta BTT, Str. Principală, aleea Promenadă

154/77

400

Elevi: 70-80 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 - 120 lei/ zi/persoană

7

Constanţa

S.C. CON - S.R.L.

HOTEL VRAJA MĂRII

Costineşti, zona Ring

132/66

200

Elevi: 70 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 lei/ zi/persoană

8

Constanţa

S.C. CORSA TRANS - S.R.L.

COMPLEX HOTELIER CORSA

Costineşti, zona Lac

400/200

400

Elevi: 70 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 lei/ zi/persoană

9

Constanţa

S.C. ADMAR HOTELURI ŞI RESTAURANTE - S.R.L.

HOTEL ADMAR

Costineşti, Schitu, Str. Schitului nr. 31

50/22

70

Elevi: 76-90 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 - 120 lei/ zi/persoană

10

Constanţa

S.C. OPOGETE IMPEX - S.R.L.

CASA DUCA

Costineşti, incinta BTT

200/50

200

75-100 lei/ zi/persoană

11

Constanţa

S.C. ADCO IMPEX PROD - S.R.L.

VILE ALBATROS A4, A5, A6

Costineşti, incinta BTT

42/21

200

Elevi: 70 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 lei/ zi/persoană

12

Constanţa

S.C. VILA REGAL - S.R.L.

HOTEL IMPACT G

Costineşti

60/30

98

Elevi:90 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 - 120 lei/ zi/persoană

13

Constanţa

S.C. TANDER MAXX - S.R.L.

POPAS TURISTIC CLUB DOR, HOSTEL CLUB DOR, PENSIUNE CLUB DOR

Satul Vama Veche, comuna Limanu, str. Ion Creangă nr. 15

152/76

400

Elevi: 75 lei/ zi/persoană Studenţi: 100 lei/ zi/persoană

14

Constanţa

S.C. PARTY HOLIDAY

HOTEL SPLENDID

Eforie Sud, str. Faleza nr. 16

66/28

20

100 lei/ zi/persoană

15

Constanţa

II DRAGOS GH. ILEANA

PENSIUNEA TURISTICĂ CASA SOARELUI

Eforie Nord, Str. Bucovinei nr. 15

41/14

38

60-125 lei/ zi/persoană

16

Constanţa

FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ BIOTERRA

COMPLEX GOMOROVA

Neptun

200/100

300

90 lei/ zi/persoană

17

Constanţa

S.C. PERLA LAND -S.R.L.

PERLALAND

Costinesti, incinta BTT

106/53

106

70-80 lei/ zi/persoană

18

Braşov

Obancea Angela II

Pensiunea Noua Angelica

Bran, str. Prof. Ioan Clinciu nr. 13

140

197

80 lei/ persoană

19

Braşov

S.C. LA VÂLTOARE - S.R.L.

Vila Angelica

Bran, Str. Prof. Ioan Clinciu nr. 13

140

185

75 lei/ persoană

20

Braşov

S.C. DAN ALIN COMPROD - S.R.L.

PENSIUNEA SPERANŢA

Predeal, str. Trei Brazi nr. 60

40

210

95 lei/ persoană

21

Braşov

UNIVERSITATEA BIOTERRA

BIOTERRA

Predeal, str. Trei Brazi

100

185

90 lei/zi/ persoană

22

Braşov

S.C. PETICILA COMTUR GÂRBOVA

CABANA GÂRBOVA

Predeal, Masivul Clăbucetul Taurului

30

168

70-100 lei/ zi/persoană

23

Prahova

S.C. OPOGETE IMPEX - S.R.L.

COMPLEX CASA DUCA

Sinaia, bd. Carol I nr. 40

70

168

75-100 lei/ zi/persoană

24

Prahova

RA - A.P.P.S.

HOTEL MARA

Sinaia, Str. Toporaşilor nr. 1A

284

210

74-95 lei/zi/ persoană

25

Vâlcea

S.C. ALFA HOTELS - S.R.L.

HOTEL PARÂNG

Băile Olăneşti, str. Livadia nr. 1

320 clasic

420 dietetic

166

75 lei/zi/ persoană

26

Vâlcea

S.C. ERD COMIMPEX - S.R.L.

MOTEL CLASS

Brezoi, DN 7, km 205

200

185

72 lei/zi/elev 94 lei/zi/elev

27

Alba

S.C. VIAŢA LA ŢARĂ - S.R.L.

Complexul Turistic Terra Mythica

Ighiu, Str. Principală nr. 325

220

210

75 lei/zi/ persoană

28

Bistriţa - Năsăud

S.C. HEBE - S.A.

HOTEL HEBE

Sângeorz-Băi, Str. Trandafirilor nr. 10

134

204

65 lei/zi/ persoană

29

Sibiu

S.C. PENSIUNEA CASI - S.R.L.-D.

PENSIUNEA CASI

Comuna Poplaca, zona Platos Păltiniş, Str. Principală nr. 222

36

210

90-100 lei/ zi/elev/student

30

Sibiu

S.C. ROMARC - S.R.L.

ALPINA

Comuna Poplaca, satul Poplaca, str. Platos, L2

36

210

90-100 lei/ zi/elev/ student

31

Sibiu

SOS SATELE COPIILOR ROMÂNIA

SOS TABĂRĂ DE VACANŢĂ

Localitatea Cisnădie, str. Dr. Hermann Gmeiner nr. 3-7

36

137

84 lei/zi/ persoană

32

Argeş

S.C. CHERESTA DÂMBOVICIOARA - S.R.L.

PENSIUNEA DEALUL SASULUI

Dâmbovicioara

210

210

76 lei/zi elev 100 lei/zi/ student

33

Argeş

S.C. ROMET TEX LT - S.R.L.

PENSIUNEA TURISTICĂ CASA BELLA

Comuna Bughea de Sus, nr. 481, pct. Buchita Albeşti

180

207

75-95 lei/ zi/persoană

34

Maramureş

S.C. VERESS - S.R.L.

PENSIUNEA ELISABETA

Cavnic, Str. 22 Decembrie nr. 27

70

185

65-80 lei/zi/ persoană

35

Dâmboviţa

S.C. CARPATMONTANA SERV - S.A.

HOTEL GÂLMA

Satul Dobreşti, comuna Moroeni, pct. Gâlma, nr. 36

50

210

96 lei/zi/ persoană

b)Oferta agenţilor economici privaţi acreditaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului, în a II-a rundă de acreditare, în vederea colaborării privind desfăşurarea de activităţi de tabără pentru copii, tineri şi studenţi la mare şi la munte

Nr.

Judeţul

Agent economic

Locaţie

Adresa completă

Număr de locuri/camere pentru acreditare cazare

Număr de locuri pentru acreditare masă

Preţ tabără (cazare şi masă)

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Constanţa

S.C. LUCKY L&C - S.R.L.

Camere de închiriat SAILOR 2 MAI

2 Mai, Str. Atelierelor nr. 8

68/20

50

85 lei/zi/ persoană

2

Constanţa

S.C. NISTODIN - S.R.L.

HOSTEL ROSEMARIE

Neptun, Aleea Steagurilor nr. 7, bl. C9

63/19

360

90-110 lei/zi/ persoană

3

Constanţa

S.C. PARÂNGUL - S.A.

HOTEL BELVEDERE

Olimp

220/110

220

Între 50-100 lei/zi/persoană

4

Constanţa

S.C. VILA REGAL - S.R.L.

VILA IRIS

Costineşti, zona stadion, lot 3

80/40

98

Elevi: 76-90 lei/ zi/persoană Studenţi: 100- 120 lei/zi/ persoană

5

Constanţa

S.C. NORDIC VIKING - S.R.L.

HOSTEL MIHAI ŞI CORNELIA

Costineşti, Str. Albatrosului nr. 36

96/40

130

69 lei/zi/ persoană

6

Constanţa

S.C. AXYDUM TURISM - S.R.L.

HOTEL AMALIA

Eforie Nord, str. Steaua de Mare nr. 5-7

68/34

100

Elevi: 85 lei/zi/ persoană Studenţi: 95 lei/zi/persoană Special: 80 lei/zi/persoană

7

Constanţa

S.C. BOSFOR DAN - S.R.L.

HOTEL CRIŞANA

Eforie Sud, Str. Mugurilor nr. 25

180/90

180

Elevi: 70 lei/zi/persoană Studenţi: 100 lei/zi/persoană

8

Tulcea

S.C. AMPO EURO CLUB - S.R.L.

Popas Turistic NUFĂRUL

Satul Partizani, comuna Maliuc

48/24

80

160 lei/zi/ persoană

9

Constanţa

S.C. AZUR N.C. 2000 - S.R.L.

HOTEL AZUR

Costineşti, incinta BTT

150/75

200

Elevi: 70 lai/zi/persoană Studenţi: 100 lei/zi/persoană

10

Constanţa

S.C. BÂLEA ESTIVAL 2002 - S.A.

HOTEL BÂLEA

Neptun

186/93

380

85 lei/zi/ persoană

11

Constanţa

S.C. CLĂBUCET ESTIVAL 2002 - S.A.

HOTEL CLĂBUCET

Neptun

82/41

462

90 lei/zi/ persoană

12

Constanţa

S.C. ROMANŢA ESTIVAL 2002 - S.A.

HOTEL ROMANŢA

Neptun

194/97

380

85 lei/zi/ persoană

13

Prahova

R.A. - A.P.P.S. SINAIA

HOTEL ECONOMAT

Sinaia, Aleea Peleşului nr. 2

50/23

60

65 lei/zi/ persoană

14

Braşov

S.C. EUROPA BEST DEAL 2007 - S.R.L.

Pensiunea Turistică EUROPARK 1 şi 2

Satul Fundăţica, comuna Fundata, nr. 219B

52/26

60

Vârsta < 15 ani 115-149 lei/ zi/persoană Vârsta > 15 ani 179-229 lei/ zi/persoană

15

Prahova

S.C. ERRA GREEN - S.R.L.

HOTEL REGINA

Sinaia, bd. Ferdinand nr. 2

54/27

100

98 lei/zi/ persoană

16

Prahova

S.C. VLASERCRIS COMPANY - S.R.L.

HOTEL LARISA

Azuga, str. Ritivoiu

70/27

200

Elevi: 69 lei/zi/persoană Studenţi: 98 lei/zi/persoană

17

Braşov

S.C. COPILU - S.R.L.

Pensiunea Turistică LA COPILU

Timişu de Sus. DN 1

34//8

80

70 lei/zi/ persoană

18

Prahova

S.C. PEDROMIN - S.R.L.

MOTEL IZVORUL RECE

Sinaia, Calea Bucureşti, km 117

50/21

250

Elevi: 70 lei/zi/persoană Studenţi: 94 lei/ zi/persoană

19

Braşov

S.C. ASTIN & TB - S.R.L.

HOTEL BUCEGI Porţile Regatului

Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 10

54/27

100

100 lei/zi/ persoană

20

Braşov

S.C. ANDALUZA CONT - S.R.L.

HOTEL PREDEAL

Predeal, Str. Muncii nr. 6

84/45

150

100 lei/zi/ persoană

21

Braşov

S.C. ANDALUZA CONT - S.R.L

COMPLEX ROBINSON

Predeal, str. Muncii nr. 10

33/17

150

100 lei/zi/ persoană

22

Prahova

P.F.A. DUMITRU GHE. DORU CONSTANTIN

Pensiunea DOR DE ALUNIŞ

Satul Ostrovu, comuna Aluniş, nr. 3304

18/7

30

120 lei/zi/ persoană

23

Prahova

S.C. OMIRO - S.R.L.

Pensiunea Turistică SFÂNTUL NICOLAE

Satul Aluniş, comuna Aluniş, nr. 1012

17/7

40

120 lei/zi/ persoană

24

Braşov

S.C. ALISA TURISM - S.R.L.

VILA ALISA

Bran, Str. Principală nr. 387

44/15+2ap

90

Elevi: 70 lei/zi/persoană Studenţi: 98 lei/ zi/persoană

25

Hunedoara

S.C. VEST WEEK - END COM - S.R.L.

VILA PLATOUL SOARELUI

Lupeni, Masivul Straja

18/9

66

100 lei/zi/ persoană

26

Hunedoara

S.C. VEST WEEK - END COM - S.R.L.

CABANA PLATOUL SOARELUI

Lupeni, Masivul Straja

35/11

66

65 lei/zi/ persoană

27

Braşov

S.C. LACOLI PRODIMPEX - S.R.L.

HOSTEL CARPAŢI

Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 10

21/9

230

80 lei/zi/ persoană

28

Braşov

S.C. LACOLI PRODIMPEX - S.R.L.

HOTEL PIATRA CRAIULUI

Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 10

44/22

230

100 lei/zi/ persoană

29

Braşov

S.C. LACOLI PRODIMPEX - S.R.L.

Pensiunea Turistică ALLEGRIA

Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 10

24/12

230

120 lei/zi/ persoană

30

Caraş - Severin

S.C. SIND TOUR TRADING - S.R.L.

HOTEL DACIA

Băile Herculane, str. Complexelor nr. 2

616/308

616

87 lei/zi/ persoană

31

Vâlcea

S.C. SIND TOUR TRADING - S.R.L.

VILELE VIDRA 1-5

Satul Voineasa, comuna Voineasa, Vidra

68/34

40

80 lei/zi/ persoană

32

Bistriţa - Năsăud

S.C. SIND TOUR TRADING S.R.L.

HOTEL SOMEŞUL

Sângeorz-Băi, Str. Trandafirilor nr. 15

50/25

50

77 lei/zi/ persoană

33

Bihor

S.C. SIND TOUR TRADING - S.R.L.

HOTEL MUNCEL

Satul Băile Felix, comuna Sânmartin

120/60

restaurant 80 cantină 390

82 lei/zi/ persoană

34

Cluj

S.C. TURISM POPASUL IANCULUI - S.R.L.

Pensiunea Turistică POPASUL IANCULUI

Satul Mărişel, comuna Mărişel, nr. 612

15/7

24

75-80 lei/zi/ persoană

35

Bihor

S.C. NEVIS TRADE - S.R.L.

HOTEL NEVIS

Oradea, Str. Meziadului nr. 2

40/20

40

84 lei/zi/ persoană

36

Botoşani

S.C. MICHELLE - S.R.L.

HOTEL PREMIER

Botoşani, Str. Sucevei, intersecţie cu str. Pacea

78/39

120

80 lei/zi/ persoană

37

Braşov

Organizaţia Naţionala Cercetaşii României

HOSTEL PIATRA CRAIULUI

Zărneşti, Str. Policlinicii nr. 12

53/17

60

70 lei/zi/ persoană

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 550 din data de 30 august 2013