DECRET nr. 658 din 31 octombrie 2014 privind conferirea Ordinului Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din
Constituţia României
, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 8 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr.
29/2000
privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,
având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,
în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor meritorii obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice ce i-au fost încredinţate, pentru rolul şi locul acestei prestigioase unităţi în cadrul Forţelor Aeriene şi Armatei României,
Preşedintele României
decretează:
Articol unic
Se conferă Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de luptă al Centrului 2 Supraveghere Aeriană "Nord".
-****-
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
În temeiul art. 100 alin. (2) din
Constituţia României
, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 802 din data de 4 noiembrie 2014