DECIZIE nr. 870 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, excepţie ridicată de George Bostan în Dosarul nr. 514/1.372/2014 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi care formează obiectul Dosarului nr. 980D/2015 al Curţii Constituţionale.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 26 noiembrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
3. Prin Încheierea din 14 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 514/1.372/2014, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de George Bostan într-o cauză având ca obiect cererea de încuviinţare a adopţiei.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece îngrădesc dreptul soţului la adopţia copilului minor al soţiei, cetăţeni români cu domiciliul în România, dar cu drept de muncă şi rezidenţă în spaţiul Uniunii Europene. Astfel, contrar Constituţiei, se instituie obligaţia ca adoptatorul, cetăţean român, să locuiască efectiv şi continuu pe teritoriul României, în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de adopţie, această cerinţă fiind impusă şi copilului ce urmează a fi adoptat. Prin obligativitatea de a locui efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de adopţie impusă de prevederile imperative ale art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 273/2004, se creează o situaţie discriminatorie între cetăţenii români care au drept de rezidenţă în străinătate şi cetăţenii români cu domiciliul în România şi care vor să adopte copilul sau copiii soţilor lor.
5. În acest sens, autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate aduc atingere inclusiv principiilor consacrate de Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 şi semnată de România la Strasbourg la 4 martie 2009, ratificată prin Legea nr. 138/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 21 iulie 2011, care se referă la interesul superior al minorului de a i se asigura un mediu stabil şi armonios, precum şi la interesul de a reglementa dispoziţii mai favorabile pentru copilul adoptat. De asemenea, se apreciază că sunt încălcate şi principiile consacrate de Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994, referitoare la faptul că minorul trebuie să crească într-un mediu familial, de fericire, iubire şi de înţelegere şi că fiecare stat semnatar trebuie să ia, cu prioritate, măsuri corespunzătoare pentru a permite menţinerea copilului în familia sa de origine.
6. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate se invocă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei.
7. Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov consideră că exigenţa impusă de art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004 cetăţenilor români, potenţiali adoptatori, de a avea domiciliul în România şi de a locui efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare demarării procedurii de adopţie încalcă dreptul la liberă circulaţie, instituit prin art. 25 din Constituţie. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că, prin modul de reglementare a art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004, se aduce atingere dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală, întrucât statul nu permite dezvoltarea unei legături familiale existente între un soţ şi copilul celuilalt soţ, sub forma adopţiei copilului soţului. Instanţa judecătorească apreciază că art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004 şi art. 4 din lege nu aduc atingere celorlalte dispoziţii constituţionale invocate.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 19 aprilie 2012, având următorul conţinut:
- Art. 3 lit. a): "În înţelesul prezentei legi, prin reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare se înţelege situaţia:
a) cetăţenilor români sau cetăţenilor români cu multiplă cetăţenie, după caz, care au domiciliul în România, care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România;";
- Art. 4 lit. a): "În înţelesul prezentei legi, prin reşedinţă obişnuită în România a copilului se înţelege situaţia:
a) copiilor cetăţeni români cu domiciliul în România care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei;".
12. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 17 referitor la românii din străinătate, art. 26 privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 stabilesc înţelesul noţiunilor de "reşedinţă obişnuită în România" a adoptatorului, respectiv a copilului, în strânsă legătură cu condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru declanşarea procedurii adopţiei interne. Aceste prevederi au fost introduse în cuprinsul Legii nr. 273/2004, în anul 2011, prin art. I pct. 2 din Legea nr. 233/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 7 decembrie 2011.
14. Curtea observă că, potrivit Expunerii de motive la Legea nr. 233/2011, prin acest act normativ "este revizuit cadrul normativ în materia adopţiei, ţinând cont atât de Convenţia Europeană de la Strasbourg revizuită în materia adopţiilor de copii, semnată de România la 4 martie 2009, cât şi de Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată de România prin Legea nr. 84/1994, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, din 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, cât şi în raport cu legislaţia română în domeniul protecţiei copilului". Una dintre schimbările determinate de promovarea Legii nr. 233/2011 a fost "redefinirea noţiunilor de adopţie internă şi adopţie internaţională. În prezent, criteriul utilizat pentru definirea celor două noţiuni şi, respectiv, diferenţierea procedurilor adopţiei interne şi a celei internaţionale este cel al domiciliului. Pentru o aplicare adecvată a Convenţiei de la Haga, se impune însă utilizarea criteriului reşedinţei obişnuite a adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi a copilului ce urmează a fi adoptat". De asemenea, în aceeaşi expunere de motive se arată că "în contextul intrării ţării noastre în Uniunea Europeană şi al liberei circulaţii s-a constatat existenţa unor situaţii frecvente în care cetăţeni români care au obţinut un drept de şedere permanentă pe teritoriul altor state păstrează şi domiciliul în România (având cărţi de identitate încă valabile) sau îşi restabilesc domiciliul în România (deşi locuiesc efectiv pe teritoriul unui stat străin) şi solicită să adopte conform procedurii adopţiei interne. Aceste situaţii creează însă, ulterior finalizării adopţiilor respective, o serie de dificultăţi în ceea ce priveşte recunoaşterea lor în statele străine şi implicit asupra statutului copilului pe teritoriul statului respectiv".
15. Sub acest aspect, Curtea reţine că prevederile de lege criticate dau expresie opţiunii legiuitorului de a reglementa condiţii precise, specifice, în acord cu realităţile sociale actuale, privind procedura adopţiei interne, distinctă de cea a adopţiei internaţionale. Astfel, potrivit art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 273/2004, prin adopţie internă se înţelege adopţia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în România, în timp ce prin adopţie internaţională se înţelege adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează să fie adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite, iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă obişnuită cu cea a adoptatorului.
16. În aceste condiţii, examinând critica de neconstituţionalitate formulată în raport de art. 16 şi art. 4 din Constituţie, prin prisma susţinerii autorului excepţiei că prevederile art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 creează o situaţie discriminatorie între cetăţenii români care au drept de rezidenţă în străinătate şi cetăţenii români cu domiciliul în România şi care vor să adopte copilul sau copiii soţilor lor, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Situaţia celor două categorii de persoane este în mod evident şi obiectiv distinctă, adresa la care persoana fizică locuieşte fiind tocmai criteriul utilizat de legiuitor pentru a stabili norme distincte referitoare la adopţia internă şi cea internaţională.
17. Prin urmare, fiind în prezenţa unor situaţii distincte şi, în mod obiectiv, a unui tratament juridic diferenţiat, pe deplin justificat, Curtea constată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate.
18. Desigur, aprecierea în concret a îndeplinirii condiţiei legale de a locui efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare, în cazul adoptatorului/familiei adoptatoare, respectiv ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei, în cazul copilului, revine autorităţilor publice competente în procedura adopţiei.
19. În acelaşi timp, Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu îngrădesc exerciţiul dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, ci stabilesc, în acord cu interesul superior al copilului cu reşedinţa obişnuită în România, ce urmează a fi adoptat, condiţiile privind exercitarea acestui drept.
20. De altfel, Curtea observă că cetăţenii români, care nu locuiesc efectiv şi continuu pe teritoriul României timp de 12 luni anterioare depunerii cererii de adopţie, ci au reşedinţa în străinătate (aceasta fiind şi situaţia autorului excepţiei), au deschisă posibilitatea de declanşare a procedurii adopţiei internaţionale, conform cap. IV din Legea nr. 273/2004. Astfel, potrivit art. 52 din Legea nr. 273/2004, adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa Oficiului (Oficiul Român pentru Adopţii a fost desfiinţat, fiind înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, potrivit art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 21 martie 2014) şi numai în următoarele situaţii:
a) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne;
b) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român;
c) adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.
21. Adopţia prevăzută la lit. b) este permisă numai pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne şi nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România sau una dintre persoanele prevăzute la lit. a), într- un termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne.
22. De asemenea, Legea nr. 273/2004 instituie procedura de urmat în cazul adopţiei internaţionale stabilind reguli privind atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire şi încuviinţarea adopţiei internaţionale de către instanţa română.
23. În raport cu cele enunţate mai sus şi din analiza dispoziţiilor legale privind adopţia internaţională care dau cetăţenilor români cu reşedinţa obişnuită în străinătate posibilitatea de a adopta, în cazul îndeplinirii tuturor condiţiilor legale prevăzute în cadrul acestei proceduri, Curtea constată că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 26 din Constituţie privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.
24. În final, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor art. 17 şi art. 25 din Constituţie nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Bostan în Dosarul nr. 514/1.372/2014 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi constată că prevederile art. 3 lit. a) şi art. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.
-****-

PREŞEDINTE

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 136 din data de 22 februarie 2016