DECIZIE nr. 117 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 691 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 691 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Cristian Păunescu în Dosarul nr. 1.358/104/2014 al Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 652D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile criticate stabilesc condicile ieşirii la pensie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 25 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.358/104/2014, Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 691 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
5. Excepţia a fost ridicată de Cristian Păunescu într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate "sunt discriminatorii, întrucât fac diferenţieri în cadrul aceleiaşi profesii privind limita de vârstă în grad profesional până la care poliţiştii pot fi menţinuţi în serviciu la ieşirea la pensie. Astfel, consideră că sunt îngrădite drepturile şi libertăţile numai anumitor categorii de poliţişti, respectiv poliţiştii care nu au gradul profesional de chestor şi studii superioare, pentru care limita de vârstă în grad profesional este considerată cea din anexa nr. 6 la Legea nr. 263/2010, fiind menţinuţi în serviciu până la vârsta de 60 de ani doar poliţiştii cu grad profesional de chestor şi studii superioare".
7. Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt compatibile cu prevederile constituţionale invocate, întrucât nu conţin norme de natură să ducă la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, a dreptului la muncă, precum şi a dreptului la pensie.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 691 din Legea nr. 360/2002 sunt constituţionale. Astfel, consideră că dispoziţiile legale criticate, instituind condiţiile în care încetează raporturile de serviciu ale poliţiştilor, chestorilor şefi de poliţie şi chestorilor generali de poliţie, în special, la împlinirea limitei de vârstă în grad profesional, precum şi posibilitatea menţinerii acestora în funcţie, nu afectează un drept fundamental prevăzut de Constituţie şi nu instituie o obligaţie corelativă pentru autorităţi. Prin urmare, reglementarea procedurii de încetare a raporturilor de serviciu şi de trecere la pensie pentru limită de vârstă intră în competenţa exclusivă a legiuitorului.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 691 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu următorul cuprins:
- Art. 69 alin. (1) lit. c): "Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi are loc: [...]
c) la împlinirea limitei de vârstă în grad profesional;";
- Art. 691: "(1) Limitele de vârstă în gradul profesional până la care poliţiştii pot fi menţinuţi în serviciu sunt vârstele standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislaţia de asigurări sociale şi pensii care reglementează sistemul public de pensii pentru instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
(2) Chestorii de poliţie, chestorii principali de poliţie, chestorii şefi de poliţie şi chestorii generali de poliţie sunt menţinuţi în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani sau încetează raporturile de serviciu, la cerere, în condiţiile prevederilor legale în vigoare.
(3) După împlinirea vârstei de 60 de ani, poliţiştii prevăzuţi la alin. (2) pot fi menţinuţi în serviciu până la împlinirea vârstei de 62 de ani, la cerere, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în foarte bune condiţii a atribuţiilor ce le revin, cu aprobarea anuală a ministrului administraţiei şi internelor.
(4) În raport cu nevoile de încadrare, poliţiştii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), pot fi menţinuţi în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani, după cum urmează:
a) cu aprobarea anuală a ministrului administraţiei şi internelor, pentru ofiţerii de poliţie;
b) cu aprobarea anuală a inspectorilor generali/similari, pentru agenţii de poliţie."
13. În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) - Universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) - Egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) - Munca şi protecţia socială a muncii şi art. 47 alin. (2) - Nivelul de trai.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine Că dispoziţiile de lege criticate nu reglementează condiţiile de acordare a pensiei poliţiştilor, ci instituie limitele de vârstă în gradul profesional până la care poliţiştii pot fi menţinuţi în serviciu, după cum urmează:
- chestorii de poliţie, chestorii principali de poliţie, chestorii şefi de poliţie şi chestorii generali de poliţie sunt menţinuţi în serviciu până la vârsta de 60 ani; de asemenea, ei pot fi menţinuţi în serviciu până la vârsta de 62 de ani, la cerere, în anumite condiţii: dacă starea de sănătate le permite şi cu aprobarea anuală a ministrului administraţiei şi internelor;
- ceilalţi poliţişti pot fi menţinuţi în serviciu până la vârstele standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislaţia de asigurări sociale şi pensii. Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, vârsta standard de pensionare pentru poliţişti este de 60 ani, însă atingerea acestei vârste se realizează treptat (vârsta de 60 ani se atinge în anul 2030 prin creşterea eşalonată, începând cu ianuarie 2011, a vârstei de 55 ani), conform eşalonării prevăzute de anexa nr. 6 la lege - Vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare în specialitate, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale -, de asemenea, potrivit alin. (4) al art. 691 din Legea nr. 360/2002, aceşti poliţişti pot fi menţinuţi în serviciu, până la vârsta de 60 ani, cu aprobarea anuală a ministrului administraţiei şi internelor (pentru ofiţerii de poliţie) sau cu aprobarea anuală a inspectorilor generali/similari (pentru agenţii de poliţie).
15. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
16. Or, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate prevăd beneficiul menţinerii în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare pentru ambele categorii de poliţişti la care se referă autorul excepţiei, adică, pe de-o parte, chestorii de poliţie, chestorii principali de poliţie, chestorii şefi de poliţie şi chestorii generali de poliţie (care pot fi menţinuţi în funcţie până la vârsta de 62 ani), iar, pe de altă parte, ceilalţi poliţişti (care pot fi menţinuţi în funcţie până la vârsta de 60 ani).
17. De altfel, această posibilitate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale (de exemplu, militari, poliţişti, magistraţi, profesori), neexistând un drept al menţinerii în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare. Cu atât mai puţin, acest beneficiu nu reprezintă un drept fundamental, în consecinţă, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu instituie un drept, ci doar o vocaţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cererea persoanei pentru menţinerea în activitate şi dacă starea de sănătate îi permite rezolvarea în foarte bune condiţii a atribuţiilor ce îi revin, cu aprobarea anuală a ministrului administraţiei şi internelor.
18. Prin urmare, Curtea constată că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu contravin art. 16 din Constituţie, chiar dacă instituie o diferenţiere cu privire la menţinerea în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare între cele două categorii de poliţişti la care se referă autorul excepţiei, aceasta are la bază un criteriu obiectiv şi rezonabil şi se explică prin diferenţa de grade profesionale dintre cele două categorii.
19. Referitor la critica privind încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit acestui text constituţional, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Or, dispoziţiile de lege criticate nu vizează dreptul la muncă sau componentele sale (libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, libertatea alegerii locului de muncă), ci posibilitatea menţinerii în serviciu a poliţiştilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare.
20. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au dreptul la pensie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, de vreme ce dispoziţiile de lege criticate nu reglementează condiţiile de acordare a pensiilor poliţiştilor, ci doar beneficiul menţinerii în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare.
21. Având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că şi critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (1) este neîntemeiată, deoarece, potrivit normei constituţionale invocate, cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Păunescu în Dosarul nr. 1.358/104/2014 al Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. c) şi ale art. 691 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 303 din data de 4 mai 2015