Document embed

DECIZIE nr. 151 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen Cătălina Gliga,

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Maria-Cătălina Marcu în Dosarul nr. 2.348/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 744D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 29/2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2.569 din 13 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.348/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Maria-Cătălina Marcu în cadrul unui litigiu având ca obiect modificarea în parte a Ordinului nr. 4.224/C din 11 decembrie 2012, emis de Ministerul Justiţiei în sensul stabilirii - începând cu 1 octombrie 2012 - în favoarea reclamantei a unor drepturi salariale egale cu cele ale unui judecător încadrat la aceeaşi instanţă, gradaţie şi clasă de salarizare, anterior datei de 1 ianuarie 2011.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16, art. 11 şi art. 20 din Constituţie, raportate la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta. Astfel, susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale "în măsura în care se interpretează în sensul că salariul/indemnizaţia de bază calculată potrivit acestuia pentru un salariat bugetar care avansează într-o altă treaptă de vechime în muncă poate fi mai mică decât cea a unui alt salariat bugetar încadrat în aceeaşi funcţie, grad/treaptă profesională şi treaptă de vechime".

În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul nediscriminării, şi anume Hotărârea din 22 decembrie 2012, pronunţată în Cauza Sejdic şi Finci împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Hotărârea din 9 martie 2011, pronunţată în Cauza Savez Crkava "Rijec Zivota" şi alţii împotriva Croaţiei, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marcks împotriva Belgiei, Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunţată în Cauza Driha împotriva României.

Mai arată că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale prin efectul pe care îl produc, respectiv "plata unei remuneraţii mai mici pentru salariaţi aflaţi în situaţii comparabile, în speţă, la aceeaşi instanţă, cu aceeaşi funcţie şi aceeaşi gradaţie corespunzătoare tranşei de vechime". Susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, nu conţine o justificare a acestei măsuri. Este real faptul că acest text se aplică tuturor bugetarilor aflaţi în situaţii identice, respectiv cei care avansează într-o altă treaptă de vechime în anul 2012, însă aceştia se află în situaţii comparabile cu cei aflaţi deja în aceeaşi treaptă de vechime şi atunci diferenţa de tratament (un cuantum diferit al salariului/indemnizaţiei) trebuie să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă. Diferenţierea între persoane aflate la un moment dat în aceeaşi funcţie şi treaptă de vechime (creată prin textul de lege criticat) în exercitarea unui drept prevăzut de lege (plata unui salariu egal pentru muncă egală) nu are o justificare, respectiv nu există un alt criteriu obiectiv care să diferenţieze cele două categorii de salariaţi bugetari (cei care au trecut în treapta de vechime anterior anului 2011 şi cei care au trecut în aceeaşi treaptă de vechime în 2011 şi în 2012). Simplul fapt că trecerea în treapta de vechime s-a făcut în perioade diferite nu înseamnă că cele două categorii de salariaţi se află în situaţii diferite. Chiar dacă s-ar aprecia că momentul trecerii în treapta superioară de vechime este un criteriu pentru aplicarea unui tratament juridic diferit, de observat este faptul că nu există un scop legitim urmărit prin această diferenţiere. Sigur că legiuitorul are o largă marjă de apreciere în ce priveşte politica salarială, dar, aşa cum reţine Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.615/2011, "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice". Or, în ceea ce priveşte remunerarea diferită a salariaţilor bugetari care au aceeaşi funcţie, grad profesional, sunt încadraţi în aceeaşi treaptă de vechime în muncă, dar au avansat în aceeaşi treaptă de vechime la momente diferite, ea nu este justificată raţional, rezonabil. Practic, prin această reglementare, legiuitorul îşi încalcă propriul principiu din art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi anume "remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală". De observat este faptul că legiuitorul a respectat acest principiu în ceea ce priveşte personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, astfel cum rezultă din art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, precum şi faptul că din dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 rezultă că diferenţierea între salariul de bază/indemnizaţia de încadrare brută lunară se face în cadrul aceleiaşi funcţii doar în raport cu gradul profesional, iar, în cazul salariaţilor cu acelaşi grad profesional, în funcţie de gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime, neexistând niciun criteriu de diferenţiere între persoanele care au aceeaşi funcţie, grad profesional, gradaţie corespunzătoare treptei de vechime şi clasă de salarizare.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, situaţia personalului care avansează în anul 2012 în gradaţia corespunzătoare unei noi tranşe de vechime în muncă este reglementată expres de prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, în mod identic cu modul în care a fost reglementată situaţia acestui personal în anul 2011, prin art. 6 din Legea nr. 285/2010.

În ceea ce priveşte starea de discriminare, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi al egalităţii de tratament, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, doar atunci când se produc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Invocă în acest sens Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei.

Instanţa consideră că Protocolul nr. 12 la Convenţie, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât încadrarea reclamantei s-a făcut corespunzător gradaţiei şi clasei de salarizare, aşa cum prevede noua lege de salarizare pentru tot personalul bugetar, fiind exclusă orice formă de discriminare.

Instanţa consideră că aplicarea textelor de lege menţionate produce rezultate injuste pentru personalul care trece într-o altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie sub imperiul Legii nr. 285/2010 sau al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, personal care este retribuit cu un salariu mai mic decât personalul încadrat în aceeaşi tranşă sub imperiul legii vechi (Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice). Însă aceste rezultate inechitabile nu îmbracă forma unei situaţii de discriminare, întrucât există un element de diferenţă care face ca situaţiile să nu fie identice, nefiind deci îndeplinite condiţiile pentru constatarea unei situaţii discriminatorii, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 669/2012.

În final, instanţa arată că, chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta este discriminată prin aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, prin Decizia nr. 818/2008 a Curţii Constituţionale, s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative." Prin urmare, constatarea discriminării nu poate fi folosită în scopul înlăturării de la aplicare a legii, pentru că s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 4771992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 669/2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. În realitate, Curtea reţine că Legea nr. 283/2011 aprobă, cu modificări şi completări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011.

Astfel, Legea nr. 283/2011, prin articolul său unic, pe de-o parte, modifică titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, titlu care va avea următorul cuprins: "Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar", iar, pe de altă parte, introduce un nou articol, art. II în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, cu următorul conţinut:

"Art. II

Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

[...]

Art. 6

(1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie».

(3) Personalul care, în cursul anului 2012, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcţie, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată."

Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.

Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, pentru anul 2012, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauzele în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la Protocolul nr. 12 la această Convenţie, privind interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă cuprinsă în art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime în muncă/funcţie se regăseşte şi în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.

Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol, avansarea personalului în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. În temeiul alin. (2) şi (3) al aceluiaşi articol, în anul 2011, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru personalul de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie.

Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea, analizând o excepţie de neconstituţionalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea aceloraşi dispoziţii constituţionale, a reţinut că aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum şi cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentală nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei".

De asemenea, Curtea a constatat că, în realitate, autorul excepţiei solicită modificarea dispoziţiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curţii Constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Curtea a mai constatat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane.

Referitor la aceleaşi dispoziţii criticate, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014^*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii.

^*) Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Maria-Cătălina Marcu în Dosarul nr. 2.348/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 343 din data de 9 mai 2014