ORDIN nr. 131 din 26 august 2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne
În temeiul art. 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2016 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii,
ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 186/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 22 decembrie 2014, se abrogă.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă

ANEXA nr. 1: REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Casei de pensii sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Casa de pensii sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare Casa, este înfiinţată prin lege, ca unitate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, şi funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 144/2016 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii şi ale prezentului regulament.
Art. 2
(1)Casa este structura cu personalitate juridică, care administrează sistemul pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, potrivit legii.
(2)Casa asigură administrarea sistemului de pensii militare de stat pentru funcţionarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiţiei-Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii, potrivit legii.
(3)Casa are sediul în municipiul Bucureşti, str. George Georgescu nr. 3, sectorul 4, şi adresa de poştă electronică casapensii@mai.gov.ro
Art. 3
Casa asigură, în baza legii, plata pensiilor militare de stat, a altor drepturi şi prestaţii prevăzute în legi speciale, pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special ale căror raporturi de serviciu au încetat din Ministerul Afacerilor Interne, respectiv din Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
CAPITOLUL II: Organizarea unităţii
Art. 4
(1)Casa are următoarea structură organizatorică:
a)conducerea;
b)Serviciul petiţii, contestaţii, control intern, metodologie şi relaţii publice;
c)Serviciul juridic, având în compunere:
1.Biroul contencios;
d)Structura financiar, la nivel de serviciu, având în compunere:
1.Compartimentul buget, prelucrare automată situaţii financiare şi drepturi personal;
2.Compartimentul prelucrare automată date financiare pensionari;
3.Compartimentul vize prestaţii;
e)Serviciul prelucrare automată date şi stabiliri pensii militare de stat;
f)Serviciul prelucrare automată date şi plăţi pensii militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale;
g)Serviciul prelucrare automată date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat regiunea 1;
h)Serviciul prelucrare automată date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat regiunea 2;
i)Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii, având în compunere:
1.Biroul analiză şi proiectare programe informatice în domeniul pensiilor;
j)Serviciul prelucrare automată date, evidenţă pensionari, documente clasificate, secretariat şi securitate sediu, având în compunere:
1.Compartimentul control acces şi supraveghere;
k)Compartimentul Structura de securitate.
(2)Organigrama Casei este prezentată în anexa nr. 1.
Art. 5
(1)În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Casa cooperează cu instituţii, autorităţi sau organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţi administrative autonome, organizaţii neguvernamentale, operatori economici şi orice alte persoane juridice de drept public sau privat.
(2)Diagrama principalelor relaţii ale Casei este prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 6
(1)Personalul Casei este constituit din poliţişti - funcţionari publici cu statut special şi este subordonat direct directorului, respectiv directorilor adjuncţi care îi coordonează activitatea şi, în mod nemijlocit, şefilor serviciilor/birourilor din care fac parte.
(2)Personalul Casei răspunde pentru executarea sarcinilor de serviciu încredinţate, potrivit fişelor posturilor.
Art. 7
Nominalizarea unităţilor administrativ-teritoriale, judeţe şi sectoare ale municipiului Bucureşti care intră în compunerea regiunilor 1 şi 2 cu privire la care se exercită competenţele teritoriale de către serviciile prelucrare automată date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat din structura Casei se realizează prin dispoziţie a directorului.
CAPITOLUL III: Atribuţii generale
Art. 8
Casa are următoarele atribuţii generale:
a)asigură evidenţa, la nivel naţional, a beneficiarilor drepturilor prevăzute de Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;
b)stabileşte cuantumul pensiilor din sistemul pensiilor militare de stat prin decizii, conform Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;
c)asigură plata lunară a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor, potrivit legii;
d)asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor stabilite în sistemul pensiilor militare de stat, prin organizarea acestora pe baza codului numeric personal, în condiţiile legii;
e)aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare, potrivit solicitărilor beneficiarilor legali, şi dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul pensiilor militare şi asigurărilor sociale din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
f)organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului propriu, potrivit reglementărilor instituite la nivelul Ministerului Afacerilor Interne;
g)asigură introducerea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi de evidenţă prin programe informatice proprii;
h)asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte, potrivit reglementărilor instituite la nivelul instituţiilor publice în subordinea cărora se află;
i)asigură exportul în străinătate al prestaţiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu;
j)transmite lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Naţională Poşta Română - S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea confidenţialităţii datelor, potrivit legii;
k)solicită Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau oricărei altei autorităţi, instituţii publice sau altor instituţii care deţin astfel de informaţii, datele cu caracter personal actualizate pentru persoanele cărora li se întocmesc documentaţii de plată şi/sau cărora li se efectuează plata unor prestaţii sociale;
l)în condiţiile stabilite prin lege, achită ajutorul de deces în termen de 24 de ore de la solicitare, în cazul decesului pensionarului aflat în evidenţele proprii, respectiv în cazul unui membru de familie al acestuia, care nu era asigurat sau nu avea calitatea de pensionar la data decesului;
m)soluţionează sesizările, reclamaţiile şi petiţiile din domeniul de competenţă, conform prevederilor legale;
n)fundamentează şi elaborează propunerile ce vor sta la baza întocmirii proiectului bugetului de stat;
o)organizează şi conduce contabilitatea proprie pentru operaţiunile financiare desfăşurate;
p)aprobă procedurile referitoare la efectuarea operaţiunilor de plată a pensiilor.
CAPITOLUL IV: Conducerea unităţii
Art. 9
(1)Conducerea Casei este asigurată de director, ajutat de 2 directori adjuncţi.
(2)Directorul Casei are, potrivit legii, calitatea de ordonator terţiar de credite.
(3)Directorii adjuncţi se află în subordinea nemijlocită a directorului.
Art. 10
(1)Directorul conduce întreaga activitate a Casei şi o reprezintă în relaţiile cu celelalte unităţi ale MAI, cu instituţiile şi organismele din ţară şi străinătate, în limitele competenţelor stabilite potrivit legii şi în baza mandatului încredinţat de către ministrul afacerilor interne.
(2)Directorul poate delega, prin dispoziţie, în condiţiile legii, atribuţii din competenţa sa directorilor adjuncţi.
Art. 11
Pentru aplicarea prevederilor actelor normative de nivel superior, a ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, precum şi a dispoziţiilor secretarilor de stat şi secretarului general, directorul Casei emite dispoziţii, care sunt obligatorii pentru personalul din subordine.
Art. 12
(1)Directorul răspunde în condiţiile legii, potrivit fişei postului prevăzute în anexa nr. 3, de întreaga activitate pe care o desfăşoară Casa.
(2)Organizarea şi modalităţile de planificare a activităţilor desfăşurate de Casă, precum şi de evaluare a activităţilor desfăşurate de către structurile acesteia se stabilesc prin dispoziţie a directorului.
Art. 13
Directorii adjuncţi răspund în condiţiile legii, potrivit fişelor posturilor prevăzute în anexele nr. 4 şi 5, de activitatea serviciilor, birourilor şi, după caz, a compartimentelor încredinţate spre coordonare şi îndrumare, precum şi de îndeplinirea altor atribuţii sau competenţe, care le sunt dispuse sau delegate de către directorul Casei.
Art. 14
Conducerea serviciilor birourilor şi a compartimentelor din cadrul Casei se exercită de către şefii/coordonatorii acestora, iar în lipsa lor, de către persoana, din cadrul aceleiaşi structuri, desemnată în scris de director sau de către directorii adjuncţi coordonatori, după caz.
CAPITOLUL V: Atribuţiile structurilor organizatorice
Art. 15
Serviciul petiţii, contestaţii, control intern, metodologie şi relaţii publice are următoarele atribuţii specifice:
1.a) asigură aplicarea unitară a legislaţiei din domeniul pensiilor militare de stat, precum şi a altor drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;
2.b) iniţiază proiecte de ordine şi instrucţiuni în domeniul pensiilor militare de stat;
3.c) participă alături de organele similare din componentele sistemului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul pensiilor militare de stat şi a altor drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;
4.d) colaborează din punct de vedere metodologic cu structurile Casei pentru soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor;
5.e) propune conducerii instituţiei soluţii pentru rezolvarea situaţiilor sesizate în domeniul pensiilor militare de stat, în conformitate cu dispoziţiile legale, şi asigură comunicarea acestora către structurile interesate;
6.f) aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare, potrivit solicitărilor beneficiarilor legali, şi dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
7.g) îndrumă şi sprijină personalul Casei în vederea aplicării unitare a legislaţiei în domeniul pensiilor militare de stat şi al altor drepturi prevăzute în legi speciale, în colaborare cu Serviciul juridic, potrivit legii;
8.h) soluţionează sesizările, reclamaţiile şi petiţiile repartizate de conducerea Casei, conform prevederilor legale în domeniul de competenţă;
9.i) întocmeşte documentaţii motivate şi intervine la organele abilitate din cadrul instituţiilor şi structurilor cu care cooperează Casa, în vederea obţinerii de avize, puncte de vedere şi aprobări pe linie metodologică, conform prevederilor legale în vigoare, în domeniul pensiilor militare şi altor drepturi prevăzute în legi speciale;
10.j) întocmeşte note, sinteze şi analize privind activitatea în domeniul pensiilor militare de stat şi a altor drepturi, potrivit legii;
11.k) asigură întocmirea materialelor privind pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din domeniul pensiilor militare;
12.l) urmăreşte modificările legislative din domeniul de activitate şi, în colaborare cu Serviciul juridic, informează în timp util conducerea şi structurile Casei, în scopul aplicării acestora;
13.m) verifică petiţiile şi sesizările adresate conducerii Casei, repartizate prin dispoziţie rezolutivă, referitoare la întregul personal din subordine, cu respectarea normelor de gestiune a personalului;
14.n) sesizează în scris conducerea Casei în cazul identificării unor neregularităţi sau posibile pagube;
15.o) planifică, organizează şi execută controale tematice la structurile Casei şi execută, după caz, din dispoziţia conducerii Casei, controale inopinate în domeniul de competenţă;
16.p) întocmeşte notă de prezentare a cazului pentru fiecare din contestaţiile depuse împotriva deciziilor de pensie, care sunt transmise la comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul MAI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
17.q) efectuează, prin intermediul ofiţerilor desemnaţi în baza dispoziţiei directorului Casei, cercetarea prealabilă a faptelor care pot constitui abateri disciplinare săvârşite de personalul din structura Casei;
18.r) întocmeşte şi actualizează Registrul de riscuri în conformitate cu standardele de control managerial intern şi monitorizează implementarea de către structurile Casei a sarcinilor cuprinse în acestea;
19.s) monitorizează procesul desfăşurat la nivelul structurilor proprii pe linia sistemului de control intern/managerial, prin realizarea raportărilor periodice către ordonatorul principal de credite asupra modului de implementare a măsurilor de control intern/managerial stabilite în cadrul sistemului;
20.t) asigură secretariatul tehnic al structurii cu atribuţii de monitorizare şi coordonare a sistemului de control intern/managerial, calitate în care aduce la cunoştinţa membrilor acestei structuri toate documentele/recomandările organizatorice primite din partea ordonatorului principal de credite în domeniu;
21.u) participă la şedinţele structurii cu atribuţii de coordonare, monitorizare şi îndrumare metodologică, în concordanţă cu prevederile Concepţiei/Programului de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial elaborat la nivelul MAI, şi asigură îndeplinirea activităţilor programatice proprii elaborate;
22.v) participă la activităţile specifice procesului de autoevaluare a sistemului de control intern/managerial la nivelul Casei şi elaborează, prin intermediul lucrătorului desemnat, situaţia sintetică a rezultatelor autoevaluării şi raportul anual al ordonatorului terţiar de credite, prin centralizarea informaţiilor din chestionarul de autoevaluare, documente pe care le supune aprobării conducerii Casei;
23.w) aplică la nivelul Casei prevederile legale privind liberul acces la informaţii de interes public, asigurând soluţionarea în termenul legal a solicitărilor;
24.x) colaborează cu Direcţia de informare şi relaţii publice din cadrul MAI pentru soluţionarea solicitărilor de informaţii de interes public din domeniul de competenţă al Casei;
25.y) asigură îndrumarea de specialitate a beneficiarilor de pensii militare de stat care se prezintă la ghişeul de relaţii cu publicul;
26.z) aplică prevederile legale privind informaţiile clasificate;
27.aa) arhivează documentele din sectorul de activitate, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 16
(1)Serviciul juridic are următoarele atribuţii specifice:
a)întocmeşte observaţii şi propuneri, motivate juridic, la proiectele de legi, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului asupra cărora a fost consultată Casa şi alte acte normative cu caracter intern;
b)întocmeşte avize motivate, la solicitarea directorului Casei, cu privire la diferite categorii de lucrări cu caracter juridic, care privesc activitatea Casei;
c)elaborează sau, după caz, avizează proiectele de acte normative promovate de Casă, în condiţiile stabilite prin Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în M.A.I.;
d)avizează pentru legalitate proiectele de dispoziţii, proiectele altor acte cu caracter juridic emise de directorul Casei, potrivit competenţei, precum şi orice alte acte care pot angaja răspunderea patrimonială a Casei, cum sunt:
I.stabilirea prin decizie de pensie a drepturilor de pensie militară de stat şi stabilirea prin decizie a altor drepturi şi indemnizaţii prevăzute în legi speciale;
II.acordarea de drepturi băneşti sau de altă natură personalului Casei;
III.stabilirea răspunderii materiale în sarcina personalului Casei;
IV.scoaterea din funcţiune, valorificarea, declasarea şi casarea bunurilor mobile sau a mijloacelor fixe;
V.rapoartele cu propuneri de acceptare a ofertelor de donaţie şi sponsorizare ori de încheiere a unor contracte de comodat, pentru Casă;
VI.efectuarea de plăţi, cu titlu de despăgubiri, pentru pagube cauzate de personalul Casei, stabilite prin hotărâri judecătoreşti;
VII.numirea şi eliberarea din funcţie a personalului, potrivit normelor de competenţă privind gestiunea resurselor umane;
e)acordă asistenţă juridică consiliilor de disciplină, potrivit prevederilor actelor normative în vigoare;
f)participă în comisiile de achiziţie şi la negocierea proiectelor de contracte, în procedurile de achiziţie publică şi negocierile derulate de către sau prin Casă;
g)avizează pentru legalitate proiecte de contracte, înţelegeri şi alte acte juridice care angajează răspunderea juridică a Casei ori în cazul în care procedura de achiziţie a fost derulată prin aceasta sau în cazul în care aceasta a negociat ori a elaborat proiectul actului;
h)participă la negocierea de convenţii, acorduri şi înţelegeri internaţionale, derulate de Casă ori în legătură cu domeniul de activitate al acesteia;
i)avizează pentru legalitate proiecte de convenţii, acorduri şi înţelegeri internaţionale elaborate de Casă ori în legătură cu domeniul de activitate al acesteia;
j)elaborează puncte de vedere cu privire la respectarea drepturilor omului şi normelor dreptului umanitar în şi de către Casă, precum şi asupra implementării reglementărilor privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în cadrul acesteia;
k)sprijină activitatea de perfecţionare a pregătirii profesionale, iniţiază şi participă la acţiuni de cunoaştere, interpretare şi aplicare a actelor normative şi de prevenire a încălcării acestora de către personalul Casei;
l)examinează, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de legalitate, documentele privind punerea în executare a titlurilor executorii provenite de la creditori şi de la birourile executorilor judecătoreşti;
m)participă la instruirea personalului din unitate în problematica la care se referă actele juridice internaţionale, în probleme de drept umanitar şi drepturile omului, precum şi în probleme de cunoaştere şi aplicare unitară a legislaţiei, în raport cu specificul Casei;
n)analizează, anual, activitatea proprie şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pe linie juridică, informând conducerea Casei şi Direcţiei generale juridice despre rezultatul analizei şi propunerile formulate;
o)îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter juridic, prevăzute de lege sau dispuse de conducerea Casei, potrivit competenţelor, şi răspunde solicitărilor formulate de directorul general al Direcţiei generale juridice;
p)formulează proiectele răspunsurilor la petiţiile cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale interne sau internaţionale, adresate Casei şi repartizate de conducerea acesteia spre soluţionare;
q)întocmeşte semestrial planificarea activităţii;
r)arhivează documentele rezultate din activitatea serviciului, cu respectarea prevederilor legale.
(2)Biroul contencios are următoarele atribuţii specifice:
a)reprezintă şi apără interesele Casei pe baza împuternicirii emise de directorul acesteia în faţa autorităţilor administraţiei publice, a organelor Ministerului Public, a instanţelor judecătoreşti, a altor organe de jurisdicţie, precum şi în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege. În acest scop elaborează şi formulează acţiuni, întâmpinări, răspunsuri la interogatorii, exercită căi de atac, propune şi promovează ierarhic pentru aprobare de către directorul Casei rapoartele motivate privind renunţarea la acţiuni şi căi de atac, exercită orice mijloace legale de apărare a drepturilor şi intereselor acestora;
b)asigură reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale Casei şi ale MAI, în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege, pe baza delegaţiilor emise de directorul Casei şi, respectiv, de directorul general al Direcţiei generale juridice. În situaţia reprezentării şi apărării asigurate în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor organe de jurisdicţie, consilierii juridici vor informa emitentul delegaţiei de reprezentare despre aspectele principale rezultate din dezbateri la fiecare termen de judecată, iar după pronunţarea hotărârii vor comunica acestuia, de îndată, soluţia;
c)sesizează conducerea Casei cu privire la deficienţele datorate acestora, rezultate din soluţionarea litigiilor la instanţele judecătoreşti, pentru luarea măsurilor adecvate, în scopul asigurării legalităţii şi a ordinii de drept;
d)ia măsuri pentru obţinerea titlurilor executorii şi punerea în executare a acestora, potrivit legii, în vederea realizării creanţelor şi a altor drepturi patrimoniale ale Casei sau ale MAI;
e)sprijină activitatea de perfecţionare a pregătirii profesionale, iniţiază şi participă la acţiuni de cunoaştere, interpretare şi aplicare a actelor normative şi de prevenire a încălcării acestora de către personalul Casei;
f)îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter juridic, prevăzute de lege sau dispuse de conducerea Casei, potrivit competenţelor, şi răspunde solicitărilor formulate de directorul general al Direcţiei generale juridice;
g)întocmeşte semestrial planificarea activităţii;
h)arhivează documentele rezultate din activitatea biroului, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 17
(1)Structura financiar are următoarele atribuţii principale:
a)fundamentează şi întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Casei;
b)întocmeşte proiectele de dispoziţii de zi pe unitate privind stabilirea competenţelor pentru angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor pe parcursul exerciţiului bugetar, conform prevederilor legale;
c)asigură virarea lunară a pensiilor militare de stat şi a indemnizaţiilor prevăzute în legi speciale către pensionarii MAI şi către ceilalţi beneficiari îndreptăţiţi, prin mandat poştal, în cont curent sau în cont de card;
d)asigură virarea obligaţiilor fiscale aferente pensiilor militare de stat şi a indemnizaţiilor, respectiv depunerea declaraţiilor, stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, din bugetul de stat, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice;
e)asigură întocmirea statelor de plată pentru salarii, precum şi a altor drepturi băneşti cuvenite personalului aflat în finanţare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice de prelucrare automată a drepturilor băneşti, pusă la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
f)utilizează sistemele informatice de prelucrare automată a datelor, puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară, în conformitate cu normele contabile aplicabile, pentru conducerea contabilităţii în vederea asigurării condiţiilor necesare pentru înregistrarea corectă şi la zi a documentelor rezultate din operaţiunile economico-financiare efectuate, organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia, respectarea legislaţiei în vigoare privind întocmirea situaţiilor financiare şi pentru păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi a situaţiilor financiare;
g)întocmeşte situaţiile financiare trimestriale şi anuale, raportările financiare lunare, precum şi alte raportări solicitate de eşalonul superior, pe care le transmite Direcţiei generale financiare, la termenele stabilite, cu utilizarea aplicaţiei informatice;
h)asigură implementarea datelor în aplicaţia informatică pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice FOREXBUG, prin utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice;
i)organizează şi exercită prin personalul anume desemnat controlul financiar preventiv propriu asupra proiectelor de operaţiuni în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
j)asigură respectarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice conform dispoziţiilor legale în vigoare;
k)elaborează proiecte de dispoziţii şi proceduri operaţionale pentru activitatea proprie;
l)păstrează, în condiţii de securitate, documentele financiar-contabile şi ie arhivează în condiţiile prevăzute de normele legale în vigoare;
m)organizează activitatea de casierie conform prevederilor legale;
n)întocmeşte şi urmăreşte respectarea graficului privind circulaţia documentelor contabile.
(2)Compartimentul buget, prelucrare automată situaţii financiare şi drepturi personal îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:
a)fundamentează şi elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru activităţile cu finanţare de la bugetul de stat, pe anul următor şi estimările pe următorii 3 ani, potrivit normelor legale în vigoare, la termenele stabilite şi cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiara;
b)în scopul eficientizării execuţiei bugetare efectuează modificări şi virări de credite bugetare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară, în limita fondurilor bugetare aprobate, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe care le propune, după aprobare, ordonatorului principal de credite;
c)ţine evidenţa creditelor, angajamentelor bugetare şi legale conform legislaţiei în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
d)urmăreşte angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor pentru activitatea proprie, potrivit prevederilor legale în vigoare;
e)asigură organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiara;
f)întocmeşte situaţiile financiare trimestriale şi anuale, precum şi alte raportări lunare şi trimestriale, conform prevederilor legale, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
g)asigură implementarea datelor în aplicaţia informatică pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice FOREXBUG, prin utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice;
h)stabileşte necesarul pentru deschiderea creditelor bugetare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
i)asigură întocmirea statelor de plată a salariilor, precum şi a altor drepturi băneşti cuvenite personalului din finanţare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
j)calculează, reţine şi virează pentru personalul propriu: pensii de întreţinere, rate CAR, contribuţii CNP şi sindicate, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
k)calculează, reţine şi virează pentru personalul din finanţare, în condiţiile legii, obligaţiile fiscale, stabilite potrivit prevederilor legale, întocmeşte şi depune declaraţiile conform reglementărilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
l)întocmeşte ordine de plată, foi de vărsământ, cecuri pentru ridicarea de numerar, pentru activitatea proprie etc., cu utilizarea aplicaţiei informatice furnizate de Ministerul Finanţelor Publice;
m)întocmeşte şi transmite la Direcţia generală financiară situaţia privind monitorizarea, numărul de posturi şi a cheltuielilor de personal, respectiv situaţia privind execuţia cheltuielilor de personal, conform prevederilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală financiară;
n)eliberează, la cerere, pentru personalul din finanţare adeverinţe de venit;
o)elaborează procedurile specifice activităţii;
p)asigură respectarea măsurilor de protecţie, confidenţialitate şi securitate a informaţiilor, conform legislaţiei în vigoare;
q)asigură şi răspunde de păstrarea şi arhivarea documentelor compartimentului.
(3)Compartimentul prelucrare automată date financiare pensionari îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:
a)asigură virarea pensiilor militare de stat, prin mandat poştal, în cont curent sau în cont de card, inclusiv a obligaţiilor fiscale, potrivit prevederilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiilor informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice şi de instituţiile de credit;
b)asigură virarea indemnizaţiilor prevăzute în legi speciale, prin mandat poştal, în cont curent sau în cont de card, cuvenite pensionarilor şi celorlalţi beneficiari, după caz, a obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile de credit;
c)asigură ordonanţarea cheltuielilor privind pensiile militare de stat şi indemnizaţiile prevăzute în legi speciale cuvenite pensionarilor şi celorlalţi beneficiari şi, după caz, a obligaţiilor fiscale potrivit prevederilor legale în vigoare;
d)asigură întocmirea statelor de plată pentru pensiile militare de stat şi pentru indemnizaţiile cuvenite beneficiarilor, care sunt returnate în contul "Sume de mandat", potrivit prevederilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii, precum şi virarea acestora prin intermediul aplicaţiei informatice a Ministerului Finanţelor Publice;
e)întocmeşte documentele de încasări şi plăţi în numerar sau virament pentru operaţiunile care se efectuează prin conturile curente sau prin casieria proprie, aferente pensiilor militare de stat şi indemnizaţiilor prevăzute în legi speciale;
f)gestionează problematica retururilor şi ţine evidenţa sumelor returnate în contul "Sume de mandat", inclusiv evidenţa taloanelor de pensie restituite lunar de operatorul poştal, potrivit prevederilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii;
g)asigură decontarea facilităţilor conform prevederilor legale în vigoare, de care beneficiază pensionarii, respectiv scutirea de plata abonamentului unui post telefonic pentru veterani de război;
h)stabileşte cuantumul ajutoarelor de deces pentru pensionari şi membri de familie aflaţi în întreţinerea acestora şi asigură plata contravalorii acestui ajutor, conform prevederilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice.
(4)Compartimentul vize prestaţii exercită controlul financiar preventiv propriu, prin examinarea sub aspectul legalităţii şi regularităţii următoarelor documente şi operaţiuni:
a)deciziilor de pensie militară de stat, a deciziilor privind acordarea/modificarea indemnizaţiilor prevăzute în legi speciale, emise prin sistemul informatizat, asupra prelungirii valabilităţii deciziilor de pensie pentru urmaş, în baza documentelor prevăzute de lege şi care le sunt prezentate;
b)deciziilor de pensie emise în baza unor hotărâri judecătoreşti;
c)operaţiunilor şi documentelor justificative privind plata lunară a pensiilor militare de stat şi indemnizaţiilor, urmărind respectarea strictă a dispoziţiilor legale în vigoare, utilizarea fondurilor în scopul identificării şi eliminării cheltuielilor care nu sunt legale, necesare şi oportune;
d)documentului justificativ de plată a diferenţelor de pensie - prin programul informatic - provenite din rectificări de cuantum al pensiei, ca urmare a recalculării pensiei;
e)statelor de plată întocmite pentru drepturile restante neîncasate de pensionarii nou-înscrişi, pentru diferenţele de pensie provenite din rectificări de cuantum al pensiei, modificarea numărului de urmaşi etc., precum şi pentru pensiile returnate care sunt solicitate de cei în drept;
f)deciziilor de recuperare a debitelor;
g)deciziilor privind încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei;
h)deciziilor emise pentru beneficiarii altor drepturi şi indemnizaţii prevăzute în legi speciale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 18
Serviciul prelucrare automată date şi stabiliri pensii militare de stat are următoarele atribuţii specifice:
a)soluţionează, în condiţiile prevăzute de lege, cererile de acordare a pensiei militare şi cererile de acordare a altor drepturi prevăzute de legi speciale;
b)stabileşte vocaţia la pensie/indemnizaţie prevăzută de legi speciale, precum şi data de la care se acordă drepturile, conform legii;
c)introduce complet şi corect datele din dosar care sunt necesare stabilirii drepturilor, în aplicaţia de prelucrare automată;
d)utilizează în mod corespunzător aplicaţia de prelucrare automată a datelor în vederea calculării corecte a drepturilor;
e)listează decizia, buletinul de calcul, alte documente necesare, după caz, prin folosirea aplicaţiei de prelucrare automată a datelor, verifică corectitudinea preluării datelor şi emiterii documentelor;
f)participă împreună cu serviciile de specialitate la efectuarea operaţiunilor de angajare, lichidare a cheltuielilor privind pensiile militare de stat şi indemnizaţiile prevăzute în legi speciale cuvenite pensionarilor, potrivit prevederilor legale în vigoare;
g)redactează adresa de corespondenţă, în vederea completării dosarului de pensionare, dacă este cazul;
h)stabileşte dreptul la indemnizaţiile reparatorii prevăzute de Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
i)primeşte şi verifică dosarele transmise de filialele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război în vederea stabilirii indemnizaţiilor, sporurilor şi a rentei acordate prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
j)primeşte şi verifică documentele emise de structurile abilitate prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea stabilirii indemnizaţiei, a recalculării vechimii în muncă şi a altor drepturi prevăzute de actul normativ respectiv;
k)aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare, potrivit solicitărilor beneficiarilor legali, şi dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul pensiilor militare şi asigurărilor sociale din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
l)asigură respectarea măsurilor de protecţie, confidenţialitate şi securitate a informaţiilor, conform legislaţiei în vigoare;
m)arhivează documentele din sectorul de activitate cu respectarea prevederilor legale.
Art. 19
Serviciul prelucrare automată date şi plăţi pensii militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale are următoarele atribuţii specifice:
a)asigură plata către beneficiari a pensiilor militare de stat şi indemnizaţiilor prevăzute în legi speciale, din bugetul de stat, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii;
b)asigură calculul şi reţinerea obligaţiilor fiscale asupra pensiilor şi, după caz, asupra celorlalte indemnizaţii prevăzute în legi speciale, potrivit prevederilor legale în vigoare, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii;
c)participă împreună cu serviciile de specialitate la efectuarea operaţiunilor de angajare, lichidare a cheltuielilor privind pensiile militare de stat şi indemnizaţiile cuvenite pensionarilor şi a celorlalte drepturi, potrivit prevederilor legale în vigoare;
d)asigură regularizarea obligaţiilor fiscale ca urmare a decontării facilităţilor pentru pensionarii militari de stat care beneficiază de reducerea legală a tarifelor stabilite pentru locurile de cazare în cămine, complexuri de odihnă şi recreere, unităţi de pregătire care sunt în administrarea Ministerului Afacerilor Interne conform prevederilor legale în vigoare;
e)primeşte titlurile executorii prin care se instituie popriri, operează reţinerile în cotele legale, asupra drepturilor de pensie în cazul în care terţe persoane cer executarea silită asupra drepturilor din pensiile militare de stat şi din indemnizaţii prevăzute în legi speciale şi ţine evidenţa acestora, cu utilizarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii;
f)ţine evidenţa nominală a drepturilor de pensii militare de stat şi a indemnizaţiilor prevăzute în legi speciale încasate necuvenit, conform deciziilor de imputare;
g)asigură corespondenţa cu privire la instituirea reţinerilor din pensiile militare de stat şi din indemnizaţii prevăzute în legi speciale, efectuate în baza titlurilor executorii;
h)întocmeşte statele de plată necesare punerii în plată a drepturilor de pensie militară de stat şi a indemnizaţiilor prevăzute de legi speciale, precum şi statele de plată a drepturilor cuvenite şi neachitate;
i)analizează cauzele neachitării pensiilor militare şi, după caz, propune măsurile în consecinţă;
j)emite decizii în vederea recuperării sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat sau de indemnizaţie prevăzută în legi speciale;
k)asigură plata drepturilor în baza deciziilor de reluare în plată;
l)asigură tipărirea şi expedierea tichetelor de călătorie şi a taloanelor de pensie, în colaborare cu serviciul informatic;
m)asigură respectarea măsurilor de protecţie, confidenţialitate şi securitate a informaţiilor, conform legislaţiei în vigoare;
n)arhivează documentele din sectorul de activitate cu respectarea prevederilor legale.
Art. 20
Serviciile prelucrare automată date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat regiunile 1 şi 2 au următoarele atribuţii principale:
a)soluţionează cereri de recalculare a drepturilor de pensie, în condiţiile prevăzute de lege, cereri de modificare a drepturilor de pensii ori alte indemnizaţii prevăzute în legi speciale;
b)asigură operaţiunile de actualizare a pensiilor militare de stat, potrivit legii;
c)participă împreună cu serviciile de specialitate la efectuarea operaţiunilor de angajare, lichidare a cheltuielilor privind pensiile militare de stat şi indemnizaţiile prevăzute în legi speciale cuvenite pensionarilor şi celorlalţi beneficiari, după caz, potrivit prevederilor legale în vigoare;
d)verifică existenţa la dosar a cererii şi a tuturor documentelor prevăzute de lege;
e)stabilesc data de la care se modifică drepturile de pensie;
f)introduc complet şi corect în aplicaţia de prelucrare automată datele din dosar necesare modificării drepturilor;
g)utilizează în mod corespunzător aplicaţia de prelucrare automată a datelor în vederea recalculării/modificării corecte a drepturilor;
h)listează decizia, buletinul de calcul, alte documente necesare modificării drepturilor de pensie, după caz, prin folosirea aplicaţiei de prelucrare automată a datelor, verifică corectitudinea preluării datelor şi emiterii documentelor;
i)redactează adresa de corespondenţă, în vederea completării dosarului de pensionare, dacă este cazul;
j)verifică persoanele beneficiare de pensie de urmaş care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ, primind adeverinţe şcolare la începerea anului şcolar/universitar, şi procedează la prelungirea valabilităţii deciziei de pensie de urmaş sau emiterea deciziilor de suspendare sau încetare a drepturilor de pensie;
k)urmăresc termenele de revizuire medicală anuală stabilite de către comisiile de expertiză medicală pentru pensionarii militari şi poliţiştii beneficiari ai pensiei de invaliditate, respectiv de comisiile de expertiză teritoriale pentru beneficiarii pensiei de urmaş şi procedează la prelungirea valabilităţii deciziei de pensie sau pentru emiterea deciziilor de modificare a gradului de invaliditate sau de suspendare/încetare a drepturilor de pensie;
l)primesc de la comisiile de expertiză medicală certificatele decizie - medicală şi procedează la prelungirea valabilităţii deciziei de pensie sau emiterea deciziilor de modificare a gradului de invaliditate sau de suspendare/încetare a drepturilor de pensie;
m)emit deciziile privind suspendarea, încetarea sau reluarea în plată a pensiei, în situaţiile prevăzute de lege;
n)aplică prevederile legale privind informaţiile clasificate;
o)arhivează documentele din sectorul de activitate cu respectarea prevederilor legale.
Art. 21
(1)Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii are următoarele atribuţii specifice:
1.a) analizează propunerile şi solicitările în domeniul informatic, transmise de structurile Casei, şi stabileşte modul de rezolvare a acestora;
2.b) elaborează strategia de informatizare a Casei şi stabileşte obiectivele de informatizare pe domeniile de activitate, împreună cu factorii de decizie din fiecare serviciu;
3.c) participă cu reprezentanţi la activităţile de recepţie, configurare, instalare şi testare a produselor software şi echipamentelor informatice achiziţionate şi la derularea procedurilor de achiziţii publice proprii;
4.d) asigură instalarea, administrarea, securitatea, exploatarea şi întreţinerea tehnicii de calcul, bazelor de date şi aplicaţiilor informatice puse în funcţiune la nivelul Casei;
5.e) acordă sprijin de specialitate Componentei de securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul Casei;
6.f) verifică corectitudinea completării declaraţiilor rectificative pentru perioada 01.01.2011-31.12.2015 privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, depuse de unităţile MAI;
7.g) solicită unităţilor rectificarea declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, în cazul în care aceasta este incompletă sau eronat întocmită, pentru perioada 01.01.2011- 31.12.2015;
8.) respectă măsurile de protecţie a muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor;
9.i) asigură respectarea măsurilor de protecţie, confidenţialitate şi securitate a informaţiilor, conform legislaţiei în vigoare;
10.j) analizează fluxul informaţional sub aspectul structurii informaţiilor, al volumului şi al tranzacţiilor efectuate în vederea obţinerii de informaţii complete, corecte şi în timp util împreună cu specialiştii din structurile unităţii;
11.k) întocmeşte, potrivit competenţelor, situaţii, informări, referate şi rapoarte privind activităţile desfăşurate;
12.l) generează lunar sau ori de câte ori este nevoie fişierele pentru schimbul de date cu Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, bănci şi orice alte instituţii prevăzute în reglementările legale;
13.m) întreţine tehnico-funcţional şi actualizează sistemele de operare, programele utilitare şi programele aplicative instalate în cadrul infrastructurii IT a Casei;
14.n) instruieşte utilizatorii din cadrul Casei care exploatează tehnica de calcul aflată în dotare;
15.o) reprezintă Casa în relaţiile directe cu diferite compartimente similare din cadrul MAI;
16.p) desfăşoară activităţile specifice de administrare, întreţinere, optimizare, extindere a reţelei locale şi integrarea acesteia în reţeaua metropolitană de comunicaţii voce-date a MAI;
17.q) asigură programarea, distribuirea şi aplicarea modificărilor în reţelele proprii în funcţie de resursele logice şi fizice ale acestora;
18.r) ţine evidenţa şi gestionează mediile de stocare externe în scopul asigurării salvărilor de siguranţă şi utilizarea acestora conform metodologiei de lucru;
19.s) gestionează sistemele de operare, pachetele de programe aplicative şi asigură funcţionarea acestora la parametrii tehnici de lucru;
20.t) asigură fundamentarea necesarului de tehnică de calcul şi a materialelor consumabile;
21.u) asigură respectarea prevederilor legale privind regimul informaţiilor clasificate în activitatea serviciului;
22.v) arhivează documentele din sectorul de activitate cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
23.w) elaborează raportul anual cu privire la activitatea serviciului;
24.x) asigură întreţinerea preventivă şi depanarea primară a echipamentelor;
25.y) propune întocmirea de proceduri pentru optimizarea activităţilor şi a circuitelor/fluxurilor de date;
26.z) distribuie-instalează consumabile de tehnică de calcul;
27.aa) ţine evidenţa planurilor de reţea, a elementelor active, a serverelor şi a staţiilor de lucru;
28.bb) analizează oportunităţile şi posibilităţile tehnice pentru instalarea posturilor noi;
29.cc) transmite necesarul de fonduri în vederea dezvoltării reţelei de calculatoare a Casei.
(2)Biroul analiză şi proiectare programe informatice în domeniul pensiilor are următoarele atribuţii:
a)răspunde de funcţionarea aplicaţiilor informatice proprii;
b)analizează, proiectează, realizează, modifică aplicaţiile informatice şi bazele de date, asigură implementarea acestora în cadrul Casei;
c)acordă asistenţă de specialitate şi sprijină utilizatorii în scopul exploatării eficiente a aplicaţiilor/sistemului informatic existente/existent la nivelul Casei;
d)primeşte sesizările şi solicitările din partea compartimentelor/utilizatorilor Casei privind funcţionarea aplicaţiilor informatice;
e)efectuează activităţi specifice pentru personalizarea/dezvoltarea, testarea, implementarea aplicaţiilor informatice care deservesc Casa;
f)testează, exploatează, întreţine, corectează erorile tehnice şi optimizează performanţele aplicaţiilor;
g)asigură implementarea politicilor de salvare şi restaurare a bazelor de date şi aplicaţiilor;
h)desfăşoară activităţi de studiu pentru îmbunătăţirea continuă a cunoştinţelor;
i)elaborează documentaţii metodologice şi de exploatare a sistemelor realizate şi/sau completează documentaţia de analiză-proiectare pentru modificările aduse aplicaţiilor realizate;
j)răspunde de acurateţea datelor furnizate, rezultate în urma exploatării programelor informatice proprii;
k)asigură respectarea măsurilor de protecţie, confidenţialitate şi securitate a informaţiilor, conform legislaţiei în vigoare;
l)întocmeşte, potrivit competenţelor, situaţii, informări, referate şi rapoarte privind activităţile desfăşurate;
m)participă la elaborarea procedurilor formalizate de lucru în domeniul de competenţă;
n)preia aplicaţiile realizate de alte structuri ale ministerului sau alte ministere şi implementarea lor în activităţile specifice Casei;
o)participă la analiza fluxului informaţional sub aspectul structurii informaţiilor, ai volumului şi al tranzacţiilor efectuate în vederea obţinerii de informaţii complete, corecte şi în timp util împreună cu specialiştii din structurile unităţii;
p)respectă măsurile de protecţie a muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor;
q)arhivează documentele din sectorul de activitate cu respectarea prevederilor legale.
Art. 22
Structura de securitate se află în subordinea directorului adjunct al Casei care îndeplineşte atribuţiile şefului Structurii de securitate şi exercită, pe linia protecţiei informaţiilor clasificate (PIC) şi a Componentei de securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (CSTIC), următoarele atribuţii specifice:
1.Pe linia protecţiei informaţiilor clasificate (PIC):
a)elaborează şi supune aprobării conducerii Casei normele interne privind protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b)întocmeşte programul de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate şi îl supune avizării Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, denumit în continuare D.I.P.I., iar după aprobare acţionează pentru aplicarea acestuia;
c)coordonează activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate în toate componentele acesteia;
d)asigură relaţionarea cu D.I.P.I., pe linia protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit legii;
e)monitorizează activitatea de aplicare a normelor de protecţie a informaţiilor clasificate şi modul de respectare a acestora;
f)consiliază conducerea Casei în legătură cu toate aspectele privind securitatea informaţiilor clasificate;
g)informează conducerea Casei despre vulnerabilităţile şi riscurile existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate şi propune măsuri pentru înlăturarea acestora;
h)acordă sprijin reprezentanţilor autorizaţi ai instituţiilor abilitate, potrivit competenţelor legale, pe linia verificării persoanelor pentru care se solicită accesul la informaţii clasificate;
i)organizează activităţi de pregătire specifică a persoanelor care au acces la informaţii clasificate;
j)asigură păstrarea şi organizează evidenţa certificatelor de securitate şi autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate;
k)actualizează permanent evidenţa certificatelor de securitate şi a autorizaţiilor de acces;
l)întocmeşte şi actualizează listele informaţiilor clasificate elaborate sau păstrate de Casă, pe clase şi niveluri de secretizare;
m)prezintă directorului Casei propuneri privind stabilirea obiectivelor, sectoarelor şi locurilor de importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate din sfera de responsabilitate şi, după caz, solicită sprijinul instituţiilor abilitate;
n)efectuează, cu aprobarea conducerii Casei, controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecţie a informaţiilor clasificate;
o)exercită alte atribuţii în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit legii.
2.Pe linia Componentei de securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (CSTIC):
a)implementează metodele, mijloacele şi măsurile necesare protecţiei informaţiilor în format electronic;
b)asigură exploatarea operaţională a SPAD şi RTD-SIC în condiţii de securitate;
c)coordonează cooperarea dintre unitatea deţinătoare a SPAD sau RTD-SIC şi autoritatea care asigură acreditarea, atunci când:
- planifică dezvoltarea sau achiziţia de SPAD sau RTD;
- propune schimbări ale unei configuraţii de sistem existente;
- propune conectarea unui SPAD sau a unei RTD-SIC cu un alt SPAD sau RTD-SIC;
- propune schimbări ale modului de operare de securitate ale SPAD sau RTD-SIC;
- propune schimbări în programele existente sau utilizarea de noi programe, pentru optimizarea securităţii SPAD sau RTD-SIC;
- iniţiază proceduri de modificare a nivelului de clasificare a SPAD şi RTD-SIC care au fost deja acreditate;
- planifică sau propune întreprinderea oricărei altei activităţi referitoare la îmbunătăţirea securităţii SPAD sau RTD-SIC deja acreditate;
d)stabileşte, cu aprobarea autorităţii de acreditare de securitate, standardele şi procedurile de securitate care trebuie respectate de către furnizorii de echipamente pe parcursul dezvoltării, instalării şi testării SPAD şi RTD-SIC şi răspunde pentru justificarea, selecţia, implementarea şi controlul componentelor de securitate, care constituie parte a SPAD şi RTD-SIC;
e)stabileşte pentru structurile de securitate şi management ale SPAD şi RTD-SIC, încă de la înfiinţare, responsabilităţile pe care le vor exercita pe tot ciclul de viaţă al SPAD şi RTD-SIC respective.
Art. 23
(1)Serviciul prelucrare automată date, evidenţă pensionari, documente clasificate, secretariat şi securitate sediu are următoarele atribuţii specifice:
a)întreprinde demersurile necesare pentru încetarea plăţii pensiei militare de stat şi a indemnizaţiei prevăzute în legi speciale şi emite deciziile de încetare a plăţii pentru persoanele decedate pentru care Casa primeşte certificate de deces sau este notificată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, prin utilizarea aplicaţiei informatice de prelucrare automată a datelor puse la dispoziţie de Serviciul informatic, baze de date şi comunicaţii, numită în continuare "aplicaţie";
b)asigură activitatea de evidenţă a pensionarilor cu privire la domiciliu în vederea transmiterii pensiei ori a talonului de pensie, prin utilizarea aplicaţiei;
c)asigură respectarea regulilor privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea documentelor clasificate, în conformitate cu prevederile legale;
d)asigură primirea, trierea, manipularea documentelor primite prin unitatea specializată a Serviciului Român de informaţii, Compania Naţională Poşta Română - S.A. şi alţi curieri, adresate conducerii Casei, precum şi evidenţa acestora prin înregistrarea şi introducerea în sistemul informatic de gestiune a documentelor al Casei, prin utilizarea aplicaţiei, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
e)asigură înregistrarea petiţiilor şi a documentelor primite la ghişeul de relaţii cu publicul, precum şi evidenţa acestora prin înregistrarea în sistemul informatic de gestiune a documentelor al Casei, prin utilizarea aplicaţiei, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
f)prezintă conducerii Casei corespondenţa primită şi înregistrată, pentru a dispune asupra modalităţii de soluţionare, şi, în funcţie de rezoluţie, o trimite pentru soluţionare şi răspuns structurilor din cadrul Casei cărora le-a fost repartizată;
g)asigură efectuarea demersurilor necesare în vederea expedierii răspunsurilor către destinatari şi scăderii din evidenţă a documentelor întocmite/expediate de către Casă, prin utilizarea aplicaţiei;
h)asigură sortarea, pe destinatari şi moduri de transmitere, a corespondenţelor pentru expediere şi efectuarea operaţiunilor în vederea expediţiei acestora;
i)asigură preluarea, distribuirea, manipularea dosarelor de pensie la nivelul Casei, precum şi evidenţa celor existente, intrate şi ieşite din depozitul de dosare prin utilizarea aplicaţiei;
j)asigură conservarea dosarelor de pensie, pentru asigurarea integrităţii acestora, verificarea existentului, actualizarea instrumentelor de evidenţă;
k)întocmeşte lunar documentaţia privind situaţia prezenţei la serviciu a personalului Casei şi ţine evidenţa concediilor de odihnă, medicale, de studii şi a cursurilor;
l)înregistrează contestaţiile la deciziile de pensii şi, împreună cu dosarele de pensie, notele de prezentare şi dovada de transmitere a deciziei de pensie către titular, le transmite Comisiei de contestaţii constituite la nivelul MAI, în termenul stabilit în acest sens;
m)gestionează corespondenţa cu Direcţia generală management resurse umane pe problemele de resurse umane din competenţă;
n)ridică şi expediază corespondenţa de la instituţiile publice şi operatorii economici abilitaţi;
o)organizează evidenţa taloanelor de pensie şi a corespondenţei restituite de către Compania Naţională Poşta Română pentru beneficiarii ale căror drepturi sunt plătite prin intermediul instituţiilor bancare;
p)întocmeşte dovezile privind îndeplinirea procedurii de citare în litigiile în care Casa este parte;
q)întocmeşte şi prezintă spre aprobare conducerii Casei proiectul dispoziţiei zilnice pe unitate;
r)ţine evidenţa ştampilelor şi matricelor sigilare folosite de personalul unităţii şi răspunde de manipularea şi păstrarea lor în cadrul Casei;
s)ţine evidenţa literaturii de specialitate, a actelor normative interne la nivelul Casei;
t)elaborează propuneri privind îmbunătăţirea nomenclatorului arhivistic al instituţiei şi a fluxului documentelor şi dosarelor arhivate în interiorul Casei;
u)organizează primirea cetăţenilor în audienţă şi urmăreşte îndeplinirea dispoziţiilor date cu aceste prilejuri;
v)constituie unităţile arhivistice la nivelul serviciului şi întocmeşte inventarele pentru unităţile arhivistice create la nivelul unităţii.
(2)Compartimentul control acces şi supraveghere are următoarele atribuţii specifice:
a)asigură paza şi protecţia instituţională în ceea ce priveşte interiorul/perimetrul Casei şi monitorizează sistemul de supraveghere video;
b)asigură controlul accesului persoanelor şi al autovehiculelor în spaţiile interioare/perimetrul Casei;
c)adoptă măsurile prevăzute în modul de acţiune în diferite situaţii pentru situaţiile de risc ce pot apărea în zona de responsabilitate;
d)realizează, la ordin, măsuri de limitare a accesului persoanelor sau autovehiculelor în interiorul/perimetrul Casei;
e)previne sustragerea de bunuri şi materiale din obiectiv.
CAPITOLUL VI: Dispoziţii finale
Art. 24
Activităţile, metodele, mijloacele, procedeele utilizate şi sarcinile concrete ce revin personalului Casei se stabilesc prin dispoziţii, proceduri şi fişele posturilor.
Art. 25
Personalul Casei este obligat să cunoască, în părţile ce îl privesc, şi să aplice întocmai prevederile prezentului regulament, potrivit atribuţiilor specifice.
Art. 26
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament.
-****-
ANEXA nr. 11: ORGANIGRAMA Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne
(- ANEXA nr. 1 la regulament)
____
(*)Structură organizată la nivel de serviciu
(**)Structură organizată la nivel de compartiment
ANEXA nr. 12: DIAGRAMA principalelor relaţii ale Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne
(- ANEXA nr. 2 la regulament)
ANEXA nr. 13: FIŞA POSTULUI
(- ANEXA nr. 3 la regulament)
ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
CASA DE PENSII SECTORIALĂ
FIŞA POSTULUI
A)Identificarea postului
1.Compartimentul: conducerea Casei
2.Denumirea postului: director
3.Poziţia postului în statul de organizare: 1
4.Relaţii cu alte posturi:
- ierarhice: este subordonat Secretarului General al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi are în subordine directă întregul personal al Casei;
- funcţionale: conduce întreaga activitate a Casei şi coordonează nemijlocit activitatea:
(1)Structurii financiare;
(2)Serviciului petiţii, contestaţii, control intern, metodologie şi relaţii publice;
(3)Serviciului juridic;
- de control: controlează activitatea structurilor funcţionale ale Casei şi, în domeniul de competenţă, controlează modul de dezvoltare şi administrare eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii;
- de colaborare: colaborează cu şefii structurilor din cadrul MAI şi cu celelalte autorităţi sau instituţii publice, în scopul îndeplinirii atribuţiilor din domeniul de competenţă, potrivit legii, şi cu structurile corespondente din instituţiile aparţinând sectorului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în scopul îndeplinirii atribuţiilor din domeniul de competenţă;
- de reprezentare: reprezintă Casa în raporturile cu conducerea MAI sau cu structurile acestuia, cu celelalte autorităţi ori instituţii publice, pe baza delegaţiei de reprezentare
5.Definirea sumară a atribuţiunilor postului: asigură aplicarea reglementărilor legale în vigoare privind stabilirea şi evidenţa drepturilor de pensii militare de stat şi a celorlalte drepturi/obligaţii băneşti cuvenite pensionarilor militari, beneficiarilor de indemnizaţii prevăzute în legi speciale şi asigură desfăşurarea în condiţii optime a managementului economico-financiar al Casei.
B)Cerinţele postului
1.Categoria de personal ce poate ocupa postul: ofiţer de poliţie.
2.Gradul profesional necesar ocupantului postului: subcomisar de poliţie.
3.Pregătirea necesară ocupării postului:
- pregătire de bază: studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă - ciclul I Bologna, în domeniul economic sau ştiinţe juridice;
- pregătire de specialitate: studii universitare de master/postuniversitare ori, după caz, studii universitare de lungă durată în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei ori în domeniul management;
- autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: autorizaţie pentru acces la informaţii clasificate: secret de stat - STRICT SECRET.
4.Experienţă:
- vechime în muncă: minimum 7 ani;
- vechime în MAI: minimum 4 ani;
- în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 7 ani;
- vechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI: 4 ani;
- perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni de la data aprobării prezentului regulament sau, după caz, de la data numirii în funcţie.
5.Aptitudini şi abilităţi necesare: manageriale (organizatorice, decizionale, de prevedere, conducere, coordonare şi control); oportunitate şi operativitate în luarea deciziilor; capacitate de lucru sub presiunea timpului; spirit de observaţie; capacitate de lucru în echipă; putere de mobilizare.
6.Atitudini necesare/Comportament: spirit de iniţiativă, sociabilitate, comportament adecvat (limbaj, vestimentaţie, reguli de politeţe), trăsături pozitive de caracter, exigenţă, obiectivitate, spirit critic, organizare a activităţilor, fermitate, consecvenţă în acţiune, motivaţie intrinsecă, devotament şi loialitate faţă de instituţie, disponibilitate la schimbare.
7.Parametri privind starea sănătăţii somatice: apt pentru funcţii de conducere.
8.Trăsături psihice şi de personalitate: apt pentru funcţii de conducere,
C)Condiţii specifice de muncă
1.Locul de muncă: la sediul Casei.
2.Programul de lucru: conform programului de lucru aprobat pentru personalul MAI.
3.Deplasări curente: în instituţiile/structurile MAI, la Guvern, Parlament şi alte autorităţi şi instituţii publice, precum şi controale şi verificări în unităţile MAI, în limita mandatului legal stabilit.
4.Condiţii de muncă: lucru în mediu sub acţiunea undelor electromagnetice, stres, activitate de o dinamică deosebită, presiunea timpului şi a calităţii, ritm alert de lucru,
- expunere la radiaţii electromagnetice, stres;
- condiţii speciale de muncă.
5.Riscuri implicate de post: afecţiuni ale coloanei vertebrale:
- ulcer şi afecţiuni cardiovasculare din cauza nivelului ridicat de stres;
- afecţiuni ale vederii datorită solicitării intense (scris, citit, utilizare PC);
- surmenaj, oboseală psihică.
6.Compensări: sporuri, indemnizaţie de conducere
D)Descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului:
1.organizează şi conduce întreaga activitate a Casei;
2.coordonează, controlează şi evaluează activitatea directorilor adjuncţi;
3.semnează corespondenţa Casei cu unităţile MAI, cu alte autorităţi sau instituţii publice, persoane juridice ori fizice, potrivit competenţelor;
4.organizează şi desfăşoară audienţe, asigură rezolvarea petiţiilor cetăţenilor, potrivit competenţelor;
5.analizează, ori de câte ori este nevoie, cu şefii structurilor din subordine stadiul rezolvării problemelor de muncă şi stabileşte măsuri de eficientizare a întregii activităţi;
6.răspunde de aplicarea măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate în conformitate cu prevederile art. 86 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
7.asigură aplicarea măsurilor de protecţie a datelor cu caracter personal în cadrul Casei;
8.îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege în procesul de evaluare a personalului din subordine;
9.în calitate de ordonator de credite are obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea Casei, cu respectarea dispoziţiilor legale şi răspunde, potrivit legii de:
- angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate;
- realizarea veniturilor;
- angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
- integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
- organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
- organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice;
- organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
- organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale;
10.analizează corespondenţa primită/transmisă, stabileşte responsabilii şi termenele aferente rezolvării acesteia şi urmăreşte ducerea la îndeplinire a celor stabilite, în concordanţă cu prevederile legale în vigoare;
11.urmăreşte implementarea unitară a prevederilor legale privind drepturile pensionarilor militari şi a celorlalte categorii de beneficiari din competenţă şi cele referitoare la activitatea financiar-contabilă a Casei;
12.încheie acte juridice în numele şi pe seama Casei, conform legii;
13.asigură desfăşurarea la nivelul casei a activităţii de control intern, conform reglementărilor proprii MAI;
14.urmăreşte respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a legislaţiei în vigoare;
15.răspunde pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin;
16.iniţiază şi desfăşoară acţiuni pentru creşterea eficienţei şi eficacităţii utilizării resurselor alocate (financiare, umane, materiale etc.);
17.asigură organizarea evidenţei beneficiarilor din sistemul de pensii militare de stat potrivit competenţei casei;
18.îndrumă personalul din subordine pentru fundamentarea adecvată a necesarului de credite bugetare pentru acoperirea cheltuielilor efectuate, prin structura financiară;
19.asigură aplicarea reglementărilor legale în vigoare şi a măsurilor stabilite în domeniul selecţiei, încadrării, salarizării, promovării, evaluării şi sancţionării personalului;
20.organizează şi asigură diagnosticarea pe domenii a activităţilor desfăşurate şi asigură valorificarea concluziilor şi recomandărilor;
21.asigură respectarea prevederilor legale în vigoare la păstrarea secretului profesional, păstrarea confidenţialităţii datelor, informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea unităţii;
22.organizează şi urmăreşte derularea programului orar şi al serviciului de zi pentru întregul personal;
23.aprobă şi urmăreşte realizarea Programului anual al achiziţiilor publice;
24.urmăreşte efectuarea la termen a plăţilor lunare ale drepturilor pensionarilor militari de stat şi a celorlalte drepturi către beneficiarii prevăzuţi în legi speciale, prin centrele regionale de reţea poştală şi instituţii bancare cu care s-au încheiat contracte, şi virează obligaţiile faţă de bugete;
25.elaborează şi pune la dispoziţie organelor abilitate rapoarte privind activitatea Casei şi participă la dezbaterile privind problemele de strategie şi de organizare şi funcţionare a unităţii;
26.aprobă planul de formare şi perfecţionare a personalului, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
27.asigură promovarea imaginii Casei, mai ales în relaţiile cu mass-media, şi asigură comunicarea informaţiilor de interes public;
28.acordă consultanţă persoanelor care solicită sprijin în soluţionarea unor probleme specifice domeniului propriu de activitate, inclusiv reprezentanţilor asociaţiilor de pensionari şi ai organizaţiilor sindicale;
29.adoptă şi comunică soluţii de principiu în rezolvarea unor situaţii sesizate de unităţi în domeniul pensiilor militare de stat şi a indemnizaţiilor prevăzute de legi speciale, în conformitate cu dispoziţiile legale, îndrumă şi sprijină personalul Casei, în vederea aplicării unitare a legislaţiei în domeniul de competenţă;
30.urmăreşte soluţionarea sesizărilor, cererilor şi scrisorilor în probleme de legislaţia pensiilor militare de stat şi a altor drepturi/indemnizaţii prevăzute de legi speciale;
31.iniţiază proiecte de ordine, instrucţiuni şi metodologii în domeniul pensiilor militare de stat, la nivelul MAI;
32.participă la elaborarea proiectelor de legi, ordonanţe sau hotărâri iniţiate de Guvernul României, referitoare la drepturile pensionarilor militari de stat şi ale beneficiarilor de indemnizaţii prevăzute în legi speciale a căror acordare şi plată este în competenţa casei;
33.participă la elaborarea de norme, dispoziţii sau instrucţiuni interne în aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului referitoare la drepturile şi prestaţiile de asigurări sociale ale pensionarilor militari/poliţişti;
34.exercită alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de conducerea MAI, pentru domeniul său de activitate.
E)Standarde de performanţă asociate postului
1.Indicatori cantitativi: asigură îndeplinirea atribuţiilor, sarcinilor şi responsabilităţilor care revin structurilor pe care le coordonează şi postului pe care îi ocupă.
2.Indicatori calitativi: asigură un management performant corespunzător strategiei de reformă a instituţiei, prin aplicarea unitară a legilor, ordonanţelor, hotărârilor Guvernului, ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, precum şi a altor reglementări specifice.
3.Costuri: dispune măsuri pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice, cu respectarea şi încadrarea strictă în limitele resurselor materiale şi financiare aprobate în acest scop.
4.Timp: îndeplineşte atribuţiile ce îi revin în timpul programului de lucru; alocă timp cu prioritate pentru activităţi de documentare, concepţie, analiză şi control al activităţii desfăşurate de structurile pe care le coordonează.
5.Utilizarea resurselor: antrenează personalul în activităţi de concepţie, analiză şi sinteză, precum şi în luarea deciziilor; dezvoltă spiritul inovativ al subordonaţilor; stimulează la personalul din subordine loialitatea faţă de instituţie şi integritatea morală în toate acţiunile pe care acesta le întreprinde.
6.Mod de realizare: individual şi în echipă; conduce prin exemplul personal; este total dedicat serviciului şi îndeplinirii responsabilităţilor; cunoaşterea personalului din subordine, a motivaţiilor, aspiraţiilor şi capacităţii profesionale a acestuia pentru încadrarea pe posturi corespunzătoare; simplifică procedurile birocratice.
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne
Semnătura ............ Data .........
Titularul postului
Numele şi prenumele ..............
Semnătura ........... Data .............
ANEXA nr. 14: FIŞA POSTULUI
(- ANEXA nr. 4 la regulament)
ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
CASA DE PENSII SECTORIALĂ
Avizat
Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă
CAPITOLUL 1: A Identificarea postului
1.Compartimentul: conducerea Casei
2.Denumirea postului: Director adjunct
3.Poziţia postului în statul de organizare: 2
4.Relaţii cu alte posturi:
- ierarhice: este subordonat directorului Casei şi coordonează în mod nemijlocit activitatea:
a)Serviciului prelucrare automată date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat regiunea 1;
b)Serviciului prelucrare automata date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat regiunea 2;
c)Serviciului informatic, baze de date şi comunicaţii;
d)Structurii de securitate,
având în subordine nemijlocită pe şefii structurilor pe care le coordonează;
- funcţionale: conduce în mod direct activitatea structurilor funcţionale repartizate spre coordonare;
- de control: controlează activitatea structurilor funcţionale pe care le coordonează nemijlocit şi, în domeniul de competenţă, controlează modul de dezvoltare şi de administrare eficientă a patrimoniului sistemului pensiilor militare de stat gestionat de casă;
- de colaborare: colaborează cu şefii structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi cu celelalte autorităţi sau instituţii publice, în scopul îndeplinirii atribuţiilor din domeniul de competenţă, potrivit legii, şi cu structurile corespondente din instituţiile aparţinând sectorului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala în scopul îndeplinirii atribuţiilor din domeniul de competenţă;
- de reprezentare: reprezintă Casa în raporturile cu conducerea MAI sau cu structurile acestuia, cu celelalte autorităţi ori instituţii publice, pe baza delegaţiei de reprezentare
5.Definirea sumară a atribuţiilor postului: organizează, coordonează şi conduce activitatea structurilor funcţionale pe care le coordonează, respectiv a Serviciului prelucrare automată date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat regiunea 1, Serviciului prelucrare automată date, recalculare şi actualizare pensii militare de stat regiunea 2, Serviciului informatic, baze de date şi comunicaţii şi a Structurii de securitate, îndeplineşte atribuţiile specifice şefului Structurii de securitate a Casei.
CAPITOLUL 2: Cerinţele postului
1.Categoria de personal ce poate ocupa postul: ofiţer de poliţie.
2.Gradul profesional necesar ocupantului postului: subcomisar de poliţie.
3.Pregătirea necesară ocupării postului:
3.1.pregătire de bază: studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă - ciclul I Bologna, în domeniul economic sau ştiinţe juridice;
3.2.pregătire de specialitate: studii universitare de master/postuniversitare ori, după caz, studii universitare de lungă durată în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei ori în domeniul management;
3.3.autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: autorizaţie pentru acces la informaţii clasificate: secret de stat - STRICT SECRET.
4.Experienţă:
4.1.vechime în muncă: minimum 7 ani; vechime în MAI: minimum 4 ani;
4.2.în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 7 ani;
4.3.vechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI: 4 ani;
4.4.perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni de la data aprobării prezentului regulament sau, după caz, de la data numirii în funcţie.
5.Aptitudini şi abilităţi necesare: manageriale (organizatorice, decizionale, de prevedere, conducere, coordonare şi control); oportunitate şi operativitate în luarea deciziilor; capacitate de lucru sub presiunea timpului; spirit de observaţie; capacitate de lucru în echipă; putere de mobilizare.
6.Atitudini necesare/Comportament: spirit de iniţiativă, sociabilitate, comportament adecvat (limbaj, vestimentaţie, reguli de politeţe), trăsături pozitive de caracter, exigenţă, obiectivitate, spirit critic, organizare a activităţilor, fermitate, consecvenţă în acţiune, motivaţie intrinsecă, devotament şi loialitate faţă de instituţie, disponibilitate la schimbare.
7.Parametri privind starea sănătăţii somatice: apt pentru funcţii de conducere.
8.Trăsături psihice şi de personalitate: apt pentru funcţii de conducere.
CAPITOLUL 3: C Condiţii specifice de muncă
1.Locul de muncă: la sediul Casei
2.Programul de lucru: conform programului de lucru aprobat pentru personalul MAI.
3.Deplasări curente: în instituţiile/structurile MAI, la Guvern, Parlament şi alte autorităţi şi instituţii publice, precum şi controale şi verificări în unităţile MAI, în limita mandatului legal stabilit,
4.Condiţii de muncă: lucru în mediu sub acţiunea undelor electromagnetice, stres, activitate de o dinamică deosebită, presiunea timpului şi a calităţii, ritm alert de lucru;
- expunere la radiaţii electromagnetice, stres;
- condiţii speciale de muncă.
5.Riscuri implicate de post: afecţiuni ale coloanei vertebrale;
- ulcer şi afecţiuni cardiovasculare din cauza nivelului ridicat de stres;
- afecţiuni ale vederii datorită solicitării intense (scris, citit, utilizare PC);
- surmenaj, oboseală psihică.
6.Compensări: sporuri, indemnizaţie de conducere.
CAPITOLUL 4: D Descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului
1.organizează, îndrumă şi coordonează activitatea structurilor pe care le coordonează în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce le revin;
2.rezoluţionează şi repartizează pentru soluţionare, în termenul legal, corespondenţa şi celelalte lucrări structurilor pe care le coordonează, în baza delegării de competenţă;
3.semnează/aprobă lucrările elaborate de către structurile pe care le coordonează, în baza delegării de competenţă;
4.desfăşoară şedinţe de conducere şi tematice cu şefii structurilor funcţionale din subordine;
5.stabileşte activităţile structurilor funcţionale din subordine în domeniul recalculării şi actualizării pensiilor militare de stat, informaticii şi protecţiei informaţiilor clasificate;
6.prezintă periodic directorului stadiul îndeplinirii obiectivelor activităţii structurilor pe care le coordonează şi face propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii şi creşterea eficienţei muncii;
7.îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege în procesul de evaluare a personalului din subordine;
8.îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de către directorul Casei, potrivit competenţelor legale ale Casei;
9.îndeplineşte atribuţiile directorului în perioada desemnării la conducerea Casei;
10.urmăreşte modul de realizare a sarcinilor cuprinse în documentele de planificare şi programare;
11.aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi funcţionare şi procedurile administrative unitare;
12.conduce şi coordonează prin şefii structurilor funcţionale pe care le are în subordine principalele activităţi planificate;
13.urmăreşte modul de realizare a sarcinilor cuprinse în documentele de planificare şi programare;
14.organizează, potrivit legii, activitatea de înregistrare, evidenţă şi gestionare a beneficiarilor pensiilor militare de stat şi a celorlalte drepturi/indemnizaţii prevăzute în legi speciale, pe baza criteriului de evidenţă cod numeric personal;
15.organizează şi asigură desfăşurarea activităţii specifice protecţiei informaţiilor clasificate, conform prevederilor legale;
16.asigură respectarea reglementărilor legale în vigoare, specifice activităţilor desfăşurate de compartimentele din subordine;
17.asigură aplicarea deciziilor luate pentru activităţile din cadrul structurilor funcţionale din subordine;
18.asigură confidenţialitatea datelor privind beneficiarii drepturilor;
19.urmăreşte respectarea normelor de protecţie a muncii în spaţiile de lucru ale personalului;
20.verifică şi avizează planurile de activitate ale structurilor din subordine;
21.urmăreşte primirea, centralizarea, întocmirea şi raportarea la timp a situaţiilor cu termen, ce revin structurilor funcţionale din subordine;
22.participa la şedinţele de lucru ale directorului Casei cu adjuncţii, şefii de servicii şi de birouri, elaborând documentele care îi revin;
23.participă la elaborarea proiectului Planului cu principalele activităţi, iar, după aprobare, urmăreşte modul de realizare a acestuia;
24.participă la redactarea raportului de activitate;
25.întocmeşte fişele de post, precum şi fişele de evaluare a performanţelor profesionale individuale, pentru personalul din subordine nemijlocită;
26.iniţiază acţiuni pentru creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor desfăşurate în cadrul compartimentelor din subordine;
27.îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de director din domeniul său de competenţă;
28.organizează şi execută controale în structurile funcţionale pe care le coordonează;
29.organizează, coordonează şi centralizează activitatea de pregătire a personalului, în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile în vigoare;
30.urmăreşte modul de întocmire şi fundamentare a programelor informatice ale structurilor funcţionale din subordine;
31.asigură identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase, fraudelor, efectuând cercetarea administrativă, propunând măsuri şi soluţii pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor vinovaţi;
32.desfăşoară activităţi în cadrul diferitelor comisii stabilite de către directorul Casei;
33 elaborează şi stabileşte principalele activităţi necesare întocmirii unitare a Planului de activitate;
34.îndeplineşte atribuţiile şefului Structurii de securitate a Casei, după cum urmează:
a)coordonează şi controlează activitatea Structurii de securitate a Casei;
b)coordonează activitatea de elaborare şi supune aprobării directorului Casei normele interne privind protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii, iar după aprobare verifică aplicarea acestora;
c)coordonează întocmirea programului de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate şi îl supune avizării Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, iar după aprobare acţionează pentru aplicarea acestuia;
d)coordonează activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate, în toate componentele acesteia;
e)asigură relaţionarea cu Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă pe linia protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit legii;
f)monitorizează activitatea de aplicare a normelor de protecţie a informaţiilor clasificate şi modul de respectare a acestora;
g)consiliază conducerea Casei în legătură cu toate aspectele privind securitatea informaţiilor clasificate;
h)informează directorul Casei despre vulnerabilităţile şi riscurile existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate şi propune măsuri pentru înlăturarea acestora;
i)acordă sprijin reprezentanţilor autorizaţi ai instituţiilor abilitate, potrivit competenţelor legale, pe linia verificării persoanelor pentru care se solicită accesul la informaţii clasificate;
j)organizează activităţi de pregătire specifică a persoanelor care au acces la informaţii clasificate;
k)asigură păstrarea şi organizează evidenţa certificatelor de securitate şi autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate;
l)actualizează permanent evidenţa certificatelor de securitate şi a autorizaţiilor de acces;
m)întocmeşte şi actualizează listele informaţiilor clasificate elaborate sau păstrate de Casă, pe clase şi niveluri de secretizare;
n)prezintă directorului Casei propuneri privind stabilirea obiectivelor, sectoarelor şi locurilor de importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate din sfera de responsabilitate şi, după caz, solicită sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie internă;
o)efectuează, cu aprobarea directorului Casei, controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecţie a informaţiilor clasificate;
p)exercită alte atribuţii în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit legii;
q)pune la dispoziţia şefului Componentei de securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor lista cu certificatele de securitate/autorizaţiile de acces la informaţii clasificate deţinute de personalul Casei;
r)este responsabil pentru implementarea şi asigurarea măsurilor de securitate, conform normelor în vigoare;
s)monitorizează echipamentele care intră/ies din zonele de securitate.
CAPITOLUL 5: E. Standarde de performanţă asociate postului
1.Indicatori cantitativi: asigură îndeplinirea atribuţiilor, sarcinilor şi responsabilităţilor care revin structurilor pe care le coordonează şi postului pe care îl ocupă.
2.Indicatori calitativi: asigură un management performant corespunzător strategiei de reformă a instituţiei, prin aplicarea unitară a legilor, ordonanţelor, hotărârilor Guvernului, ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, ale directorului, precum şi a altor reglementări specifice.
3.Costuri: dispune măsuri pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice, cu respectarea şi încadrarea strictă în limitele resurselor materiale şi financiare aprobate în acest scop.
4.Timp: îndeplineşte atribuţiile ce îi revin în timpul programului de lucru; alocă timp cu prioritate pentru activităţi de documentare, concepţie, analiză şi control al activităţii desfăşurate de structurile pe care le coordonează.
5.Utilizarea resurselor: antrenează personalul în activităţi de concepţie, analiză şi sinteză, precum şi în luarea deciziilor; dezvoltă spiritul inovativ al subordonaţilor; stimulează la personalul din subordine loialitatea faţă de instituţie şi integritatea morală în toate acţiunile pe care acesta le întreprinde.
6.Mod de realizare: individual şi în echipă; conduce prin exemplul personal; este total dedicat serviciului şi îndeplinirii responsabilităţilor; cunoaşterea personalului din subordine, a motivaţiilor, aspiraţiilor şi capacităţii profesionale a acestuia pentru încadrarea pe posturi corespunzătoare; simplifică procedurile birocratice.
*
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne
Semnătura .......... Data ..............
Directorul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne
Numele şi prenumele ....................
Semnătura ........... Data ...........
Titularul postului
Numele şi prenumele ...............
Semnătura .......... Data ......
ANEXA nr. 15: FIŞA POSTULUI
(- ANEXA nr. 5 la regulament)
ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
CASA DE PENSII SECTORIALĂ
FIŞA POSTULUI
A)Identificarea postului
1.Compartimentul: conducerea Casei
2.Denumirea postului: director adjunct
3.Poziţia postului în statul de organizare: 3
4.Relaţii cu alte posturi:
- ierarhice: este subordonat directorului Casei şi coordonează în mod nemijlocit activitatea:
a)Serviciului prelucrare automată date, stabiliri pensii militare de stat;
b)Serviciului prelucrare automată date, plăţi pensii militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale;
c)Serviciului prelucrare automată date, evidenţă pensionari, documente clasificate, secretariat, securitate sediu,
având în subordine nemijlocită şefii structurilor pe care le coordonează;
- funcţionale: conduce în mod direct activitatea structurilor funcţionale repartizate spre coordonare;
- de control: controlează activitatea structurilor funcţionale pe care le coordonează nemijlocit şi, în domeniul de competenţa, controlează modul de dezvoltare şi administrare eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii;
- de colaborare: colaborează cu şefii structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi cu celelalte autorităţi sau instituţii publice, în scopul îndeplinirii atribuţiilor din domeniul de competenţă, potrivit legii, şi cu structurile corespondente din instituţiile aparţinând sectorului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în scopul îndeplinirii atribuţiilor din domeniul de competenţă;
- de reprezentare: reprezintă Casa în raporturile cu conducerea MAI sau cu structurile acestuia, cu celelalte autorităţi ori instituţii publice, pe baza delegaţiei de reprezentare.
5.Definirea sumară a atribuţiilor postului: organizează, coordonează şi conduce întreaga activitate care se desfăşoară de către serviciile pe care le coordonează.
B)Cerinţele postului
1.Categoria de personal ce poate ocupa postul: ofiţer de poliţie
2.Gradul profesional necesar ocupantului postului: subcomisar de poliţie
3.Pregătirea necesară ocupării postului:
3.1.pregătire de bază: studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă - ciclul I Bologna, în domeniul economic sau ştiinţe juridice;
3.2.pregătire de specialitate: studii universitare de master/postuniversitare ori, după caz, studii universitare de lungă durată în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei ori în domeniul management;
3.3.autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: autorizaţie pentru acces la informaţii clasificate: secret de stat - STRICT SECRET.
4.Experienţă:
4.1.vechime în muncă: minimum 7 ani; vechime în MAI: minimum 4 ani;
4.2.în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 7 ani;
4.3.vechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI: 4 ani;
4.4.perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni de la data aprobării prezentului regulament sau, după caz, de la data numirii în funcţie.
5.Aptitudini şi abilităţi necesare: manageriale (organizatorice, decizionale, de prevedere, conducere, coordonare şi control); oportunitate şi operativitate în luarea deciziilor; capacitate de lucru sub presiunea timpului; spirit de observaţie; capacitate de lucru în echipă; putere de mobilizare.
6.Atitudini necesare/Comportament: spirit de iniţiativă, sociabilitate, comportament adecvat (limbaj, vestimentaţie, reguli de politeţe), trăsături pozitive de caracter, exigenţă, obiectivitate, spirit critic, organizare a activităţilor, fermitate, consecvenţă în acţiune, motivaţie intrinsecă, devotament şi loialitate faţă de instituţie, disponibilitate la schimbare.
7.Parametri privind starea sănătăţii somatice: apt pentru funcţii de conducere.
8.Trăsături psihice şi de personalitate: apt pentru funcţii de conducere.
C)Condiţii specifice de muncă
1.Locul de muncă: la sediul Casei.
2.Programul de lucru: conform programului de lucru aprobat pentru personalul MAI.
3.Deplasări curente: în instituţiile/structurile MAI, la Guvern, Parlament şi la alte autorităţi şi instituţii publice, precum şi controale şi verificări în unităţile MAI, în limita mandatului legal stabilit.
4.Condiţii de muncă: lucru în mediu sub acţiunea undelor electromagnetice, stres, activitate de o dinamică deosebită, presiunea timpului şi a calităţii, ritm alert de lucru:
- expunere la radiaţii electromagnetice, stres;
- condiţii speciale de muncă.
5.Riscuri implicate de post; afecţiuni ale coloanei vertebrale;
- ulcer şi afecţiuni cardiovasculare din cauza nivelului ridicat de stres;
- afecţiuni ale vederii datorită solicitării intense (scris, citit, utilizare PC);
- surmenaj, oboseală psihică.
6.Compensări: sporuri, indemnizaţie de conducere.
D)Descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului
1.organizează, îndrumă şi coordonează activitatea structurilor pe care le coordonează în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce le revin;
2.rezoluţionează şi repartizează pentru soluţionare, în termenul legal, corespondenţa şi celelalte lucrări structurilor pe care le coordonează, în baza delegării de competenţă;
3.semnează/aprobă lucrările elaborate de către structurile pe care le coordonează, în baza delegării de competenţă;
4.desfăşoară şedinţe de conducere şi tematice cu şefii structurilor funcţionale din subordine;
5.stabileşte activităţile structurilor funcţionale din subordine;
6.prezintă periodic directorului stadiul îndeplinirii obiectivelor activităţii structurilor pe care le coordonează şi face propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii şi creşterea eficienţei muncii;
7.îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege în procesul de evaluare a personalului din subordine;
8.îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de către directorul Casei, potrivit competenţelor legale ale Casei;
9.îndeplineşte atribuţiile directorului în perioada desemnării la conducerea Casei;
10.urmăreşte modul de realizare a sarcinilor cuprinse în documentele de planificare şi programare;
11.aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi funcţionare şi procedurile administrative unitare;
12.organizează activitatea de stabilire, evidenţă şi plată a pensiilor militare de stat şi a celorlalte drepturi şi indemnizaţii prevăzute în legi speciale;
13.organizează preluarea şi soluţionarea, în condiţiile legii, a dosarelor noi de pensionare, verificarea acestora şi emiterea, în termenul prevăzut de lege, a deciziilor de admitere sau respingere a cererilor de pensionare, precum şi a deciziilor de acordare a indemnizaţiilor prevăzute în legi speciale;
14.asigură îndrumarea pentru păstrarea şi arhivarea datelor specifice activităţilor desfăşurate în cadrul unităţii;
15.organizează şi îndrumă activitatea de aplicare la nivelul casei a prevederilor convenţiilor în materia pensiilor la care România este parte;
16.asigură organizarea şi sistematizarea arhivei şi a documentelor după criterii prestabilite conform prevederilor legislaţiei în domeniu;
17.organizează şi desfăşoară audienţe, asigură rezolvarea petiţiilor cetăţenilor, potrivit competenţelor;
18.urmăreşte respectarea cu stricteţe a programului de lucru aprobat, a folosirii cu maximă eficienţă a timpului de lucru, a normelor de disciplină a muncii;
19.participă la şedinţele de lucru ale directorului Casei cu adjuncţii, şefii de servicii şi de birouri, elaborând documentele care îi revin;
20.verifică şi avizează planurile de activitate ale structurilor din subordine;
21.urmăreşte primirea, centralizarea, întocmirea şi raportarea la timp a situaţiilor cu termen, ce revin structurilor din subordine;
22.participă la elaborarea proiectului Planului cu principalele activităţi, iar după aprobare urmăreşte modul de realizare a acestuia;
23.participă la redactarea raportului de activitate;
24.realizează planul de management în vederea atingerii obiectivelor propuse;
25.periodic, efectuează controlul asupra deciziilor şi aplică măsurile corespunzătoare pentru recuperarea pagubelor în cazurile în care se constată că s-au efectuat stabiliri eronate de drepturi prin neaplicarea corectă a legislaţiei, care au generat achitarea de drepturi de pensie necuvenite;
26.organizează şi conduce activitatea de verificare anuală la pregătirea continuă, poliţienească, de specialitate şi fizică, a personalului din structurile funcţionale aflate în subordine;
27.asigură respectarea reglementărilor legale în vigoare, specifice activităţilor desfăşurate de structurile din subordine;
28.organizează şi execută controale în structurile pe care le coordonează şi, în domeniul de competenţă, controlează modul de dezvoltare şi administrare eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii;
29.organizează, coordonează şi centralizează activitatea de pregătire a personalului, în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile în vigoare;
30.desfăşoară activităţi în cadrul diferitelor comisii stabilite de către directorul Casei;
31.elaborează şi stabileşte principalele activităţi necesare întocmirii Planului de activitate unitar.
E)Standarde de performanţă asociate postului
1.Indicatori cantitativi: asigură îndeplinirea atribuţiilor, sarcinilor şi responsabilităţilor care revin structurilor pe care le coordonează şi postului pe care îl ocupă.
2.Indicatori calitativi: asigură un management performant corespunzător strategiei de reformă a instituţiei, prin aplicarea unitară a legilor, ordonanţelor, hotărârilor Guvernului, ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, ale directorului, precum şi a altor reglementări specifice.
3.Costuri: dispune măsuri pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice, cu respectarea şi încadrarea strictă în limitele resurselor materiale şi financiare aprobate în acest scop.
4.Timp: îndeplineşte atribuţiile ce îi revin în timpul programului de lucru; alocă timp cu prioritate pentru activităţi de documentare, concepţie, analiză şi control al activităţii desfăşurate de structurile pe care le coordonează.
5.Utilizarea resurselor: antrenează personalul în activităţi de concepţie, analiză şi sinteză, precum şi în luarea deciziilor; dezvoltă spiritul inovativ al subordonaţilor; stimulează la personalul din subordine loialitatea faţă de instituţie şi integritatea morală în toate acţiunile pe care acesta le întreprinde.
6.Mod de realizare: individual şi în echipă; conduce prin exemplul personal; este total dedicat serviciului şi îndeplinirii responsabilităţilor; cunoaşterea personalului din subordine, a motivaţiilor, aspiraţiilor şi capacităţii profesionale a acestuia pentru încadrarea pe posturi corespunzătoare; simplifică procedurile birocratice.
*
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne
Semnătura ............... Data .................
Directorul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne
Numele şi prenumele ...............
Semnătura ........... Data ...............
Titularul postului
Numele şi prenumele ................
Semnătura .......... Data ..............
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 686 din data de 5 septembrie 2016