ORDIN nr. 1037 din 19 octombrie 2012 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.275/2011 privind aprobarea listelor şi preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale nr. 348 din 19 octombrie 2012,
având în vedere art. 210 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii, interimar, emite următorul ordin:
Art. I
- Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.275/2011 privind aprobarea listelor şi preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 şi 609 bis din 30 august 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*)- Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul sănătăţii, interimar,

Raed Arafat,

subsecretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 764 din data de 13 noiembrie 2012