REGULAMENT din 25 octombrie 2013 de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Veterinari
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Veterinari se fac în temeiul Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată, cu modificările ulterioare.
(2)Colegiul Medicilor Veterinari îşi desfăşoară activitatea în baza prezentului regulament.
(3)Sediul Colegiului Medicilor Veterinari se stabileşte în Splaiul Independenţei nr. 105, sectorul 5, municipiul Bucureşti.
(4)Sediile filialelor judeţene şi a municipiului Bucureşti ale Colegiului Medicilor Veterinari vor fi stabilite de către acestea.
Art. 2
(1)Colegiul Medicilor Veterinari este un organism autonom, neguvernamental, apolitic, nonprofit, cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică, ce reprezintă interesele şi apără drepturile profesionale ale membrilor săi.
(2)În activitatea sa, Colegiul Medicilor Veterinari respectă politica sanitar-veterinară a statului.
(3)Colegiul Medicilor Veterinari poate înfiinţa societăţi comerciale, în calitate de asociat unic, care să îi aducă venituri legale. Dividendele nefolosite pot fi utilizate pentru realizarea scopului Colegiului Medicilor Veterinari.
(4)Colegiul Medicilor Veterinari poate desfăşura activităţi economice cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Art. 3
(1)Colegiul Medicilor Veterinari reprezintă forul profesional al medicilor veterinari din România.
(2)Toţi medicii veterinari care exercită profesia de medic veterinar pe teritoriul României trebuie să fie înscrişi în Colegiul Medicilor Veterinari, calitatea de membru fiind atestată prin cartea/cardul de identitate a medicului veterinar.
Art. 4
(1)Colegiul Medicilor Veterinari urmăreşte în permanenţă aplicarea şi respectarea prevederilor Codului de deontologie medicală veterinară, pentru menţinerea prestigiului, onoarei şi demnităţii profesionale.
(2)Scopul principal al Colegiului Medicilor Veterinari este asigurarea creşterii responsabilităţii şi autorităţii membrilor săi, în îndeplinirea îndatoririlor profesionale, respectarea normelor legale în vigoare pentru apărarea sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător şi păstrarea echilibrului ecologic.
(3)Colegiul Medicilor Veterinari organizează cursuri de calificare, recalificare, iniţiere, perfecţionare, specializare în domeniul medicinii veterinare, precum şi în domeniile de interferenţă.
Art. 5
În exercitarea profesiei, medicul veterinar aplică, respectă şi este protejat de legile statului şi de prevederile Statutului medicului veterinar şi ale Codului de deontologie medicală veterinară, aprobate de Congresul Naţional al Medicilor Veterinari.
CAPITOLUL II: Organizare, atribuţii şi competenţe
SECŢIUNEA 0:
Art. 6
Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Veterinari se realizează pe principiul teritorial, la nivel naţional şi de judeţ/al municipiului Bucureşti, al eligibilităţii şi al ierarhiei.
Art. 7
La nivelul judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti, Colegiul Medicilor Veterinari se organizează ca filiale, cu personalitate juridică şi organizare economico-financiară proprie, subordonate ierarhic Colegiului Medicilor Veterinari.
Art. 8
Organele de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari sunt:
a)Congresul Naţional al Medicilor Veterinari, denumit în continuare Congresul naţional;
b)Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Veterinari, denumit în continuate Consiliul naţional;
c)consiliile judeţene şi al municipiului Bucureşti.
Art. 9
În cadrul Consiliului naţional se constituie şi funcţionează Comisia superioară de deontologie şi litigii, Comisia centrală de cenzori, Comisia legislativă, Comisia pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ, precum şi alte comisii pe domenii de activitate, iar cadrul consiliilor judeţene, comisii de deontologie şi litigii şi comisii de cenzori.
SECŢIUNEA 1: Colegiul Medicilor Veterinari la nivel naţional
SUBSECŢIUNEA 1: A. Congresul naţional
Art. 10
(1)Congresul naţional este format din delegaţii aleşi prin vot secret de adunările generale ale medicilor veterinari din judeţe şi din municipiul Bucureşti, conform unei norme de reprezentare de un delegat la 30 de membri, şi, din oficiu, preşedinţii consiliilor judeţene nou-aleşi, toţi cu drept de vot.
(2)Data de referinţă pentru stabilirea numărului de delegaţi se stabileşte prin hotărâre a Consiliului naţional.
(3)La Congresul naţional participă şi membrii în exerciţiu ai Biroului executiv al Consiliului naţional, care vor avea drept de vot numai dacă au şi calitatea de delegat.
(4)La Congresul naţional pot fi invitate oficialităţi, personalităţi ale profesiei, reprezentanţi ai diferitelor instituţii, organizaţii profesionale din ţară şi din străinătate, societăţi şi firme de profil etc., fără drept de vot.
Art. 11
(1)Congresul naţional se întruneşte o dată la 3 ani sau la cererea majorităţii simple a consiliilor judeţene.
(2)La propunerea Biroului executiv, Consiliul naţional convoacă Congresul naţional extraordinar cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.
(3)La Congresul naţional extraordinar pot participa, cu drept de vot, aceiaşi delegaţi care au participat la Congresul naţional, dacă perioada de timp dintre cele două congrese nu este mai mare de 60 de zile.
(4)Congresul naţional este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul delegaţilor aleşi.
Art. 12
Convocarea Congresului naţional se face de către Consiliul naţional, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită. Biroul executiv stabileşte data şi ordinea de zi, iar Consiliul naţional le aprobă.
Art. 13
Congresul naţional are următoarele atribuţii:
a)adoptă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Veterinari;
b)adoptă Statutul medicului veterinar;
c)adoptă propuneri de acte normative privind profesia de medic veterinar şi aprobă Codul de deontologie medicală veterinară;
d)adoptă hotărâri privind formarea, calificarea, specializarea şi perfecţionarea medicilor veterinari, precum şi criteriile pentru promovarea profesională;
e)adoptă rezoluţii şi recomandări privind programul său ştiinţific;
f)adoptă hotărâri privitoare la relaţiile de colaborare dintre Colegiul Medicilor Veterinari şi Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România sau alte foruri profesionale şi ştiinţifice din ţară şi din străinătate;
g)validează membrii consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti ale Colegiului Medicilor Veterinari;
h)validează delegaţii la Congresul naţional, Consiliul naţional nou-constituit, preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei legislative, preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei de liberă practică, secretarul Biroului executiv al Consiliului naţional, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ;
i)alege:
- preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari;
- vicepreşedinţii Biroului executiv al Consiliului naţional;
- preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei superioare de deontologie şi litigii;
- Comisia centrală de cenzori;
- membrii supleanţi ai comisiilor;
j)acordă titlul de preşedinte de onoare al Colegiului Medicilor Veterinari la propunerea Consiliului naţional;
k)aprobă rapoartele de activitate ale Biroului executiv, ale Comisiei superioare de deontologie şi litigii şi ale Comisiei centrale de cenzori privind activitatea financiar-contabilă a Biroului executiv în exerciţiu;
l)aprobă descărcarea de gestiune a Biroului executiv în exerciţiu.
Art. 14
(1)Congresul naţional adoptă hotărâri cu votul majorităţii simple.
(2)Hotărârile Congresului naţional sunt obligatorii pentru toţi membrii Colegiului Medicilor Veterinari.
SUBSECŢIUNEA 2: B. Consiliul naţional
Art. 15
(1)Consiliul naţional este format din:
a)Biroul executiv;
b)preşedinţii consiliilor judeţene şi preşedintele Consiliului municipiului Bucureşti, aleşi prin vot secret de adunările generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti ale medicilor veterinari;
c)preşedintele Comisiei superioare de deontologie şi litigii.
(2)În cazul în care din Biroul executiv fac parte şi preşedinţi ai consiliilor judeţene şi/sau preşedintele Consiliului municipiului Bucureşti, la şedinţele Consiliului naţional va participa cu drept de vot şi un vicepreşedinte al consiliului respectiv.
(3)Consiliul naţional se constituie în cadrul Congresului naţional, pentru o perioadă de 3 ani.
Art. 16
(1)Pot fi membri în Consiliul naţional doar medicii veterinari cu o vechime în activitatea medicală veterinară de cel puţin 8 ani.
(2)La încetarea mandatului, membrii Consiliului naţional pot fi realeşi.
Art. 17
Consiliul naţional are următoarele atribuţii:
a)aprobă regulamentul de ordine interioară al Comisiei superioare de deontologie şi litigii, precum şi al comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de deontologie şi litigii, conform Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare;
b)stabileşte criteriile privind acordarea, suspendarea sau retragerea atestatului de liberă practică;
c)aprobă regulamentul de ordine interioară al comisiilor constituite la nivelul acestuia;
d)validează membrii Comisiei legislative, ai Comisiei de liberă practică şi ai Comisiei pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ, la propunerea Biroului executiv al acestuia;
e)aprobă criteriile pentru obţinerea gradelor profesionale, conform normelor legale în vigoare, în domeniile:
- asistenţă medicală veterinară;
- epidemiologie veterinară;
- supraveghere şi diagnostic de laborator;
- expertiza de laborator a produselor animaliere şi de origine animală;
- sănătate publică veterinară şi igiena produselor animaliere şi de origine animală;
- patologia reproducţiei;
- consultanţă şi audit veterinar;
f)stabileşte atribuţiile şi competenţele medicilor veterinari cu drept de liberă practică pentru îndeplinirea unor îndatoriri publice;
g)verifică şi aprobă activitatea Biroului executiv;
h)stabileşte cuantumul taxei de înscriere, al cotizaţiei lunare şi alte taxe la propunerea Biroului executiv;
i)aprobă tarifele de plată a acţiunilor sanitar-veterinare de interes public naţional, care vor fi negociate de Comisia de liberă practică cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
j)stabileşte însemnele profesionale, modul lor de folosire, aspectul şi dimensiunile acestora;
k)stabileşte modul de prezentare şi promovare a activităţilor medicale veterinare;
l)acordă titlul de membru de onoare al Colegiului Medicilor Veterinari;
m)stabileşte criteriile pentru exercitarea profesiei, în condiţiile prevăzute la art. 22 şi art. 41 lit. d) din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare;
n)adoptă hotărâri privind dotările minime ale ambulanţelor veterinare şi unităţilor medicale veterinare, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, la propunerea Biroului executiv;
o)adoptă hotărâri cu efect juridic, armonizate cu reglementările comunitare în materia recunoaşterii calificărilor profesionale obţinute în statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, precum şi în materia exercitării profesiei de medic veterinar de către cetăţenii statelor menţionate în Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare;
p)adoptă hotărâri cu efect juridic, conform legii;
q)aprobă regulamentul de organizare şi desfăşurare a Congresului naţional şi a adunărilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
r)aprobă procedura de organizare şi desfăşurare a programului de pregătire profesională continuă;
s)aprobă participarea Colegiului Medicilor Veterinari, în calitate de asociat unic, la constituirea unei societăţi cu scop patrimonial;
ş)adoptă hotărâri privind organizarea cursurilor de calificare, recalificare, iniţiere, perfecţionare, specializare în domeniul medicinii veterinare şi în alte domenii de interferenţă.
Art. 18
Consiliul naţional avizează anual propunerea Biroului executiv privind cifrele şi formele de şcolarizare veterinară.
Art. 19
Consiliul naţional se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este necesar. Convocarea, precum şi conducerea lucrărilor Consiliului naţional se fac de către preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari.
Art. 20
Hotărârile Consiliului naţional sunt obligatorii pentru toţi membrii Colegiului Medicilor Veterinari.
Art. 21
Consiliul naţional este legal constituit în condiţiile prezenţei a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi ia decizii cu majoritate simplă.
SUBSECŢIUNEA 3: C. Biroul executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari
Art. 22
(1)Biroul executiv al Consiliului naţional este alcătuit din:
- preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, ales prin votul direct şi secret al delegaţilor la Congresul naţional dintre membrii Colegiului Medicilor Veterinari care şi-au depus candidatura cu minimum 60 de zile înainte de congres;
- 3 vicepreşedinţi, aleşi prin votul direct şi secret al delegaţilor la Congresul naţional dintre membrii Colegiului Medicilor Veterinari propuşi în Congresul naţional, dintre care unul este prim-vicepreşedinte numit de către Biroul executiv al Consiliului naţional;
- un secretar, propus de preşedinte şi validat de Congresul naţional, dintre membrii Colegiului Medicilor Veterinari;
- preşedintele Comisiei legislative, care este propus de preşedinte şi validat de către Congresul naţional;
- preşedintele Comisiei de liberă practică, propus de preşedinte şi validat de Congresul naţional;
- un responsabil cu comunicarea.
(2)Alegerea preşedintelui Colegiului Medicilor Veterinari se face cu votul majorităţii simple, iar alegerea vicepreşedinţilor se face cu votul majorităţii relative.
Art. 23
(1)Biroul executiv al Consiliului naţional este constituit pentru o perioadă de 3 ani.
(2)În Biroul executiv al Consiliului naţional pot fi aleşi medici veterinari cu o vechime de cel puţin 10 ani.
Art. 24
(1)Biroul executiv aprobă angajarea de colaboratori şi de personal, în funcţie de posibilităţile de remunerare. Acesta aprobă şi decontează cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea activităţilor Colegiului Medicilor Veterinari.
(2)Preşedintele Biroului Executiv aprobă cheltuielile curente şi administrative efectuate pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii.
Art. 25
(1)Biroul executiv al Consiliului naţional emite decizii în aplicarea hotărârilor luate în cadrul Consiliului naţional, precum şi a atribuţiilor acestuia.
(2)Biroul executiv este legal constituit în prezenţa a cel puţin 6 membri şi ia decizii cu votul "pentru" a cel puţin 5 membri.
(3)Biroul executiv prezintă anual Consiliului naţional raportul de activitate şi programul în curs.
(4)Toţi membrii Biroului executiv al Consiliului naţional au drept de vot, cu excepţia responsabilului cu comunicarea.
Art. 26
Biroul executiv are următoarele atribuţii şi competenţe:
a)acordă avizul consultativ şi face propuneri pentru proiectele de acte normative, reglementările şi normale de exercitare a profesiei, în toate domeniile de activitate specific veterinare, conform legislaţiei în vigoare, în baza propunerilor Comisiei legislative;
b)propune Consiliului naţional membrii comisiilor constituite la nivelul Consiliului naţional;
c)participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţilor sanitar-veterinare;
d)propune criteriile pentru acordarea, suspendarea şi retragerea atestatului de liberă practică;
e)face propuneri privind criteriile de obţinere a gradelor profesionale, conform normelor legale în vigoare, în domeniile:
- asistenţă medicală veterinară;
- epidemiologie veterinară;
- supraveghere şi diagnostic de laborator;
- expertiză de laborator a produselor animaliere şi de origine animală;
- sănătate publică veterinară şi igiena produselor animaliere şi de origine animală;
- patologia reproducţiei;
- consultanţă şi audit veterinar;
f)ţine evidenţa membrilor Colegiului Medicilor Veterinari;
g)supraveghează respectarea Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, a prezentului regulament, a Codului de deontologie medicală veterinară şi a Statutului medicului veterinar;
h)elaborează metode de perfecţionare profesională a medicilor veterinari de liberă practică şi stabileşte modalităţile de ierarhizare profesională;
i)aplică şi, după caz, publică sancţiunile stabilite de Comisia superioară de deontologie şi litigii;
j)propune cuantumul taxei de înscriere, al cotizaţiei lunare şi al altor taxe pentru serviciile prestate;
k)stabileşte cuantumul indemnizaţiilor, salariilor şi al altor cheltuieli;
l)organizează concursul şi eliberează certificate care atestă gradul profesional de medic primar veterinar;
m)colaborează cu instituţiile publice în stabilirea direcţiilor de dezvoltare şi de perfecţionare a învăţământului medical veterinar universitar şi postuniversitar, în concordanţă cu cerinţele şi standardele internaţionale şi cu legislaţia României;
n)gestionează patrimoniul, veniturile şi cheltuielile Colegiului Medicilor Veterinari şi informează periodic Consiliul naţional asupra situaţiei financiare;
o)stabileşte, în baza prevederilor Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, împreună cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, regulamentul privind atribuţiile şi competenţele medicilor veterinari de liberă practică în îndeplinirea de către aceştia a unor îndatoriri publice;
p)fundamentează şi propune Consiliului naţional cifrele şi formele de şcolarizare în sistemul veterinar şi transmite Ministerului Educaţiei Naţionale cifrele aprobate;
q)coordonează şi controlează activitatea consiliilor judeţene şi a Consiliului municipiului Bucureşti;
r)elaborează regulamentul de organizare şi desfăşurare a lucrărilor Congresului naţional şi a adunărilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti;
s)organizează desfăşurarea lucrărilor Congresului naţional, precum şi a altor manifestări profesionale;
ş)aprobă înfiinţarea cabinetelor medicale veterinare fără personalitate juridică şi înregistrarea unităţilor medicale veterinare cu personalitate juridică;
t)ţine şi gestionează Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;
ţ)controlează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor medicale veterinare de asistenţă, indiferent de forma de organizare, precum şi respectarea normelor legale în furnizarea serviciilor medicale veterinare;
u)recunoaşte din punct de vedere profesional diplomele, certificatele sau alte documente care atestă calificarea de medic veterinar;
v)acreditează evenimentele organizate pentru formarea profesională continuă;
w)înregistrează medicii veterinari din alte state care au dreptul de prestare ocazională, temporară sau definitivă de servicii medicale veterinare.
SUBSECŢIUNEA 4: D. Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari
Art. 27
(1)Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari este ales cu majoritate simplă, prin votul secret şi direct al delegaţilor la Congresul naţional, dintre membrii Colegiului Medicilor Veterinari care şi-au depus candidatura cu cel puţin 60 de zile înainte de data desfăşurării Congresului naţional.
(2)Pot candida la funcţia de preşedinte medicii veterinari primari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari cu o vechime în profesie de cel puţin 10 ani, care sunt membri cotizanţi ai Colegiului Medicilor Veterinari de cel puţin 2 ani consecutiv.
(3)Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari este preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional.
(4)Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari este mandatat de către Biroul executiv să ducă la îndeplinire atribuţiile acestuia.
Art. 28
(1)Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari are următoarele atribuţii:
a)reprezintă profesia în faţa organelor guvernamentale, a forurilor profesionale şi ştiinţifice, a persoanelor fizice şi juridice şi a instituţiilor publice;
b)conduce şedinţele Congresului naţional, ale Consiliului naţional şi ale Biroului executiv şi prezintă raportul de activitate al Colegiului Medicilor Veterinari;
c)duce la îndeplinire hotărârile Congresului naţional şi ale Biroului executiv;
d)este reprezentantul legal al Colegiului Medicilor Veterinari.
(2)În lipsa preşedintelui, atribuţiile sunt preluate de către primvicepreşedinte sau de către unul dintre vicepreşedinţii Colegiului Medicilor Veterinari.
SUBSECŢIUNEA 5: E. Comisia superioară de deontologie şi litigii
Art. 29
(1)Comisia superioară de deontologie şi litigii este formată din şapte membri titulari (un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar, patru membri) şi trei membri supleanţi.
(2)Alegerea membrilor Comisiei superioare de deontologie şi litigii, cu excepţia preşedintelui acestei comisii, se face prin votul secret şi direct al delegaţilor la Congresul naţional, cu majoritate relativă, pentru o perioadă de 3 ani.
(3)Preşedintele Comisiei superioare de deontologie şi litigii este ales prin vot secret şi direct, cu majoritate simplă, dacă şi-a depus candidatura cu cel puţin 60 de zile înainte de data desfăşurării Congresului naţional.
(4)Stabilirea funcţiilor în cadrul Comisiei superioare de deontologie şi litigii, cu excepţia preşedintelui şi a secretarului, se face în ordinea voturilor exprimate. Secretarul Comisiei superioare de deontologie şi litigii este numit dintre membrii acesteia.
Art. 30
(1)În Comisia superioară de deontologie şi litigii pot fi aleşi medici veterinari cu o vechime de cel puţin 10 ani în profesie.
(2)În caz de deces, demisie sau indisponibilitate, membrii titulari vor fi înlocuiţi de supleanţi, în ordinea numărului de voturi.
Art. 31
Comisia superioară de deontologie şi litigii poate fi asistată de un jurist.
Art. 32
Comisia superioară de deontologie şi litigii se organizează şi funcţionează conform regulamentului de ordine interioară aprobat de Consiliul naţional.
Art. 33
Convocarea Comisiei superioare de deontologie şi litigii se face de către preşedintele acesteia.
Art. 34
(1)Comisia superioară de deontologie şi litigii îşi ţine şedinţele la sediu, în localitatea de domiciliu a preşedintelui sau în oricare alt loc stabilit, ori de câte ori este nevoie.
(2)Şedinţele se ţin în ziua şi la ora fixate de preşedinte. Şedinţele nu sunt publice.
(3)La şedinţele Comisiei superioare de deontologie şi litigii pot fi invitate să participe numai persoanele stabilite de preşedinte.
(4)Pe toata durata analizării cazurilor, până la emiterea unei hotărâri definitive, documentele şi informaţiile din dosarele supuse analize Comisiei superioare de deontologie şi litigii sunt confidenţiale. Cu excepţia hotărârii Comisiei superioare de deontologie şi litigii, niciun document din dosarele respective nu poate fi făcut public.
(5)Membrii Comisiei superioare de deontologie şi litigii, precum şi juristul care asistă comisia, la începerea şedinţei, trebuie să completeze o declaraţie de confidenţialitate cu privire la documentele, informaţiile şi detaliile de care a luat cunoştinţă în şedinţa respectivă.
Art. 35
Comisia superioară de deontologie şi litigii hotărăşte sancţiunile stabilite în lege şi le comunică Biroului executiv al Consiliului naţional.
SUBSECŢIUNEA 6: F. Comisia centrală de cenzori
Art. 36
(1)Comisia centrală de cenzori este formată din trei cenzori titulari şi trei cenzori supleanţi, dintre care doi cenzori titulari şi cenzorii supleanţi sunt aleşi prin vot secret, cu majoritate relativă, în Congresul naţional, pentru o perioadă de 3 ani, iar un cenzor titular - contabil autorizat sau expert contabil - este ales de Biroul executiv, în condiţiile legii.
(2)Membrii comisiei centrale de cenzori trebuie să îndeplinească condiţiile legale pentru această funcţie.
Art. 37
În caz de deces, demisie sau indisponibilitate a unuia dintre cenzori, acesta va fi înlocuit de supleantul cel mai în vârstă.
Art. 38
(1)Cenzorii trebuie să supravegheze activitatea financiar-contabilă, să verifice bilanţul contabil, operaţiunile financiar-bancare şi contul Colegiului Medicilor Veterinari.
(2)Comisia centrală de cenzori trebuie să prezinte Consiliului naţional raportul privind activitatea financiar-contabilă a Colegiului Medicilor Veterinari anual pentru anul scadent.
(3)Comisia centrală de cenzori trebuie să întocmească şi să prezinte Congresului naţional raportul privind activitatea financiar-contabilă a Colegiului Medicilor Veterinari.
(4)Congresul naţional aprobă raportul Comisiei centrale de cenzori, descărcând de gestiune Biroul executiv al Consiliului naţional care şi-a încheiat mandatul.
SUBSECŢIUNEA 7: G. Comisia legislativă
Art. 39
(1)Comisia legislativă este formată din 7 membri (un preşedinte, un vicepreşedinte şi 5 membri).
(2)Preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei legislative sunt propuşi de preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari şi sunt validaţi de delegaţii la Congresul naţional.
(3)Membrii Comisiei legislative sunt validaţi de către Consiliul naţional, la propunerea Biroului executiv.
Art. 40
Comisia legislativă are următoarele atribuţii:
a)elaborează propuneri pentru proiectele de reglementare necesare organizării şi funcţionării Colegiului Medicilor Veterinari;
b)iniţiază şi elaborează propuneri pentru actele normative privind exercitarea activităţii de liberă practică medicală veterinară;
c)face propuneri privind adoptarea şi modificarea actelor normative sau de reglementare din domeniul medical veterinar;
d)analizează proiectele de acte normative, reglementări şi norme de exercitare a profesiei în toate domeniile de activitate specific veterinare, conform legislaţiei în vigoare, şi face propuneri Biroului executiv în vederea emiterii avizului consultativ;
e)elaborează regulamentul propriu de ordine interioară, care este aprobat de către Consiliul naţional.
SUBSECŢIUNEA 8: H. Comisia de liberă practică
Art. 41
(1)Comisia de liberă practică este formată din 7 membri (un preşedinte, un vicepreşedinte şi 5 membri).
(2)Preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei de liberă practică sunt propuşi de preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari şi sunt validaţi de delegaţii la Congresul naţional.
(3)Membrii Comisiei de liberă practică sunt validaţi de către Consiliul naţional, la propunerea Biroului executiv.
Art. 42
Atribuţiile Comisiei de liberă practică sunt propuse de către Biroul executiv şi aprobate în cadrul Consiliul naţional.
SUBSECŢIUNEA 9: I. Comisia pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ
Art. 43
(1)Comisia pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ este formată din 7 membri (un preşedinte, un vicepreşedinte şi 5 membri) şi constituită din: un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", reprezentanţi ai facultăţilor de medicină veterinară şi un reprezentant al Colegiului Medicilor Veterinari.
(2)Preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ sunt propuşi de preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari şi sunt validaţi de delegaţii la Congresul naţional.
(3)Membrii Comisiei pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ sunt validaţi de Consiliul naţional, la propunerea Biroului executiv.
(4)Atribuţiile Comisiei pentru cercetare, ştiinţă şi învăţământ sunt propuse de către Biroul executiv şi aprobate în cadrul Consiliul naţional.
SECŢIUNEA 2: Colegiul Medicilor Veterinari la nivel judeţean
SUBSECŢIUNEA 1: A. Adunarea generală a medicilor veterinari
Art. 44
Adunarea generală a medicilor veterinari din judeţe şi din municipiul Bucureşti, denumită în continuare Adunarea generală, este formată din medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari. Pot participa la Adunarea generală numai medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari cu cotizaţia achitată la zi.
Art. 45
(1)Adunarea generală se întruneşte anual în sesiune ordinară.
(2)Adunarea generală este legal constituită în prezenţa a două treimi din membri şi ia hotărâri cu jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
(3)Convocarea Adunării generale se face cu cel puţin 20 de zile înaintea datei stabilite, comunicându-se ordinea de zi.
(4)Adunarea generală se poate întruni în sesiune extraordinară în următoarele situaţii:
a)la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor;
b)dacă la data convocării Adunării generale ordinare nu s-a întrunit cvorumul de două treimi din numărul membrilor.
(5)Convocarea Adunării generale extraordinare în situaţia prevăzută la alin. (4) lit. b) se face de către Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, la un termen ce nu poate depăşi 20 de zile de la prima convocare. Adunarea generală este legal constituită dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din membri, iar hotărârile se iau cu două treimi din numărul membrilor prezenţi.
Art. 46
Atribuţiile Adunării generale sunt următoarele:
a)alege Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, Comisia de deontologie şi litigii şi Comisia de cenzori;
b)examinează şi face propuneri privind proiecte de acte normative referitoare la profesia de medic veterinar;
c)analizează şi aprobă raportul de activitate al Biroului executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, raportul de activitate al Comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de deontologie şi litigii şi raportul Comisiei de cenzori privind activitatea financiar-contabilă a Biroului executiv;
d)aprobă descărcarea de gestiune a Biroului executiv în exerciţiu, după caz;
e)alege prin vot secret delegaţii la Congresul naţional.
SUBSECŢIUNEA 2: B. Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti
Art. 47
(1)Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este format din 7-15 membri titulari şi 3 membri supleanţi, denumiţi consilieri, în funcţie de numărul medicilor veterinari înscrişi în colegiu, şi include membrii Biroului executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2)Preşedintele Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este membru de drept al acestuia.
Art. 48
Membrii Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se aleg prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, în cadrul Adunării generale a medicilor veterinari, cu excepţia preşedintelui, care este ales dintre membrii Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul unde este înscris, dacă şi-a depus candidatura, în condiţiile stabilite de prezentul regulament.
Art. 49
(1)În consiliile judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pot fi aleşi medici veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari. Locurile din Consiliul judeţean sau al municipiului Bucureşti care devin vacante prin demisie, deces sau din alte cauze se completează din cadrul membrilor supleanţi. La încetarea mandatului, membrii consiliilor judeţene şi ai Consiliului municipiului Bucureşti pot fi realeşi.
(2)Membrii Consiliului judeţean sau al municipiului Bucureşti care nu participă la acţiunile Colegiului Medicilor Veterinari, încalcă sau nu îşi îndeplinesc atribuţiile stabilite pot fi revocaţi la cererea a cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului respectiv.
Art. 50
Consiliul judeţean şi Consiliul municipiului Bucureşti se întrunesc trimestrial sau ori de câte ori este necesar.
Art. 51
Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sunt legal constituite în prezenţa a două treimi din numărul de membri şi iau hotărâri cu jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
SUBSECŢIUNEA 3: C. Biroul executiv al Consiliului judeţean şi al Consiliului municipiului Bucureşti
Art. 52
(1)Consiliul judeţean şi Consiliul municipiului Bucureşti sunt coordonate de un birou executiv, alcătuit din:
- preşedinte, ales prin vot secret şi direct de Adunarea generală;
- 2 vicepreşedinţi, aleşi prin vot secret din cadrul Consiliului judeţean, respectiv 3 vicepreşedinţi, aleşi prin vot secret din cadrul Consiliului municipiului Bucureşti;
- un secretar, membru al filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, numit de preşedintele nou şi validat de Adunarea generală; în caz de demisie sau deces, preşedintele va numi un alt secretar, care va fi validat de către Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2)Biroul executiv al Consiliului judeţean va cuprinde şi un membru, cu drept de vot, nominalizat din cadrul Consiliului judeţean şi care a obţinut cele mai multe voturi.
(3)Preşedintele este ales cu votul majorităţii simple.
(4)Vicepreşedinţii sunt aleşi cu votul majorităţii relative.
(5)Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este ales pentru o perioadă de 3 ani.
Art. 53
Biroul executiv propune Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti angajarea de colaboratori şi de personal administrativ, în funcţie de necesităţi şi de posibilităţile de remunerare.
Art. 54
Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are următoarele atribuţii şi competenţe:
a)analizează şi supune dezbaterii membrilor filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti proiecte de acte normative care privesc profesia de medic veterinar;
b)ţine evidenţa, eliberează certificatele de înregistrare a unităţilor medicale veterinare şi le vizează anual;
c)primeşte cererile de înscriere de pe raza sa de activitate şi aprobă înscrierea medicilor veterinari în colegiu;
d)ţine evidenţa membrilor colegiului din filială şi actualizează permanent baza de date;
e)ia măsuri şi controlează ducerea la îndeplinire a hotărârilor, deciziilor, reglementărilor şi instrucţiunilor transmise de Biroul executiv al Consiliului naţional;
f)duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv şi hotărârile Consiliului naţional;
g)supraveghează respectarea Codului de deontologie medicală veterinară, a Statutului medicului veterinar şi a prezentului regulament;
h)acordă atestatul de liberă practică, suspendă sau retrage, după caz, atestatele eliberate, cu respectarea prevederilor regulamentului elaborat de Colegiul Medicilor Veterinari;
i)întocmeşte informări şi rapoarte asupra activităţii membrilor filialei, pe care le înaintează Biroului executiv al Consiliului naţional;
j)gestionează patrimoniul, veniturile şi cheltuielile filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti a Colegiului Medicilor Veterinari, încasează taxele de înscriere, cotizaţiile lunare şi alte taxe;
k)aplică sancţiunile hotărâte de Comisia judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti de deontologie şi litigii conform Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, rămase definitive prin neapelare, precum şi cele ale Comisiei superioare de deontologie şi litigii;
l)suspendă calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari şi exercitarea profesiei de medic veterinar, ca urmare:
1.a interzicerii exercitării profesiei pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară rămasă definitivă;
2.a neplăţii cotizaţiilor şi contribuţiilor profesionale timp de 6 luni neîntrerupt, de la scadenţa acestora;
m)aplică sancţiunea de încetare a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, dacă:
1.împotriva medicului veterinar s-a luat măsura ridicării dreptului de a profesa, ca sancţiune disciplinară sau ca urmare a hotărârii Colegiului Medicilor Veterinari pentru evidentă incapacitate profesională ori boală psihică atestată de Comisia medicală de expertiză;
2.medicul veterinar a fost condamnat definitiv pentru o faptă care constituie culpă profesională prevăzută şi pedepsită de Codul penal, care îl face nedemn de a-şi exercita profesia;
n)propune Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti angajarea de colaboratori şi de personal administrativ, în funcţie de necesităţi şi de posibilităţile financiare;
o)decontează cheltuielile făcute pentru îndeplinirea îndatoririlor din programul de activitate;
p)propune acordarea de indemnizaţii;
q)eliberează şi vizează semestrial cartea de identitate a membrilor filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti a Colegiului Medicilor Veterinari;
r)controlează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale veterinare, indiferent de forma de organizare, precum şi respectarea normelor legale în furnizarea serviciilor medicale veterinare;
s)stabileşte sarcini şi responsabilităţi pe domenii de activitate membrilor consiliului;
t)organizează şi supraveghează corectitudinea evenimentelor organizate în cadrul formării profesionale continue a medicilor veterinari;
u)aprobă încetarea calităţii de membru, la solicitarea scrisă a medicului veterinar;
SUBSECŢIUNEA 4: D. Preşedintele Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti
Art. 55
(1)Preşedintele Biroului executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este şi preşedintele Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2)Pot candida la funcţia de preşedinte medicii veterinari care şi-au depus candidatura cu cel puţin 15 zile înainte de organizarea Adunării generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au o vechime de 8 ani în profesia de medic veterinar şi sunt membri cotizanţi în ultimii 2 ani consecutiv.
(3)Preşedintele Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti reprezintă profesia în faţa organelor guvernamentale, a forurilor profesionale şi ştiinţifice, a persoanelor fizice şi juridice şi a instituţiilor publice de la nivel judeţean.
(4)Preşedintele conduce şedinţele Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi ale Biroului executiv şi prezintă raportul de activitate al Biroului executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(5)Preşedintele duce la îndeplinire hotărârile Congresului naţional, ale Consiliului naţional şi ale Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
SUBSECŢIUNEA 5: E. Comisia de deontologie şi litigii a Consiliului judeţean şi a Consiliului municipiului Bucureşti
Art. 56
(1)Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de deontologie şi litigii sunt formate din 5 membri titulari (un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar, 2 membri) şi 3 membri supleanţi.
(2)Funcţiile în cadrul comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de deontologie şi litigii se stabilesc în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinut de către fiecare membru, cu excepţia secretarului, care este numit de către preşedintele comisiei.
Art. 57
Alegerea comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de deontologie şi litigii se face prin vot secret, cu majoritate relativă, în adunările generale judeţene ale medicilor veterinari, pentru o perioadă de 3 ani.
Art. 58
(1)În comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de deontologie şi litigii pot fi aleşi medici veterinari cu o vechime în profesia de medic veterinar de cel puţin 10 ani.
(2)În cazul în care Comisia judeţeană de deontologie şi litigii, respectiv a municipiului Bucureşti nu poate întruni cvorumul nici după convocarea membrilor supleanţi, Comisia superioară de deontologie şi litigii nominalizează judeţele care vor desemna câte un reprezentant prin tragere la sorţi, pentru întrunirea cvorumului Comisiei judeţene de deontologie şi litigii, respectiv a municipiului Bucureşti.
Art. 59
Activitatea Comisiei de deontologie şi litigii poate fi asistată de un jurist.
Art. 60
Procedura de soluţionare a litigiilor, de cercetare a abaterilor de la Codul de deontologie medicală veterinară şi de stabilire a sancţiunilor este reglementată prin Regulamentul de ordine interioară al Comisiei superioare de deontologie şi litigii, al Comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
SUBSECŢIUNEA 6: F. Comisia de cenzori a Consiliului judeţean şi a Consiliului municipiului Bucureşti
Art. 61
(1)Comisia de cenzori judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti este formată din 3 membri titulari şi 3 membri supleanţi, dintre care 2 membri titulari şi membrii supleanţi sunt aleşi prin vot secret, cu majoritate relativă, în adunările generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti ale Colegiului Medicilor Veterinari, pentru o perioadă de 3 ani, iar un cenzor titular - contabil autorizat sau expert contabil - este ales de Biroul executiv, în condiţiile legii.
(2)Membrii Comisiei de cenzori trebuie să îndeplinească condiţiile legale pentru această funcţie.
(3)Atribuţiile şi competenţele comisiilor de cenzori judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sunt prevăzute în prezentul regulament.
CAPITOLUL III: Membrii Colegiului Medicilor Veterinari
Art. 62
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari se dobândeşte în condiţiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 63
(1)Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari este obligatorie pentru exercitarea profesiei de medic veterinar.
(2)Cererea de înscriere în Colegiul Medicilor Veterinari se adresează preşedintelui Biroului executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti din filiala în care îşi desfăşoară activitatea şi/sau îşi stabileşte sediul profesional medicul veterinar respectiv.
(3)Medicul veterinar înscris ca membru al Colegiului Medicilor Veterinari în cadrul unei filiale judeţene poate să îşi exercite activitatea, în condiţiile legii, pe întreg teritoriul României.
(4)Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari este atestată prin cartea/cardul de identitate, eliberată/eliberat de Colegiul Medicilor Veterinari.
Art. 64
(1)În cadrul Colegiului Medicilor Veterinari pot fi membri de onoare personalităţi de seamă ale profesiei din ţară şi din străinătate.
(2)Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari poate fi obţinută într-un singur judeţ sau în municipiul Bucureşti.
Art. 65
Drepturile membrilor Colegiului Medicilor Veterinari sunt prevăzute la art. 20 din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, şi în Statutul medicului veterinar.
Art. 66
Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Veterinari sunt prevăzute la art. 21 din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, şi în Statutul medicului veterinar.
Art. 67
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari şi exercitarea profesiei de medic veterinar devin nedemne şi se suspendă în condiţiile art. 22 din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 68
(1)Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari se poate suspenda, pentru motive neimputabile medicului veterinar, în următoarele situaţii:
a)femeia medic veterinar se află în concediu prenatal/postnatal;
b)medicul veterinar (femeie, bărbat) se află în concediu de îngrijire a copilului, pe perioada în care face dovada suspendării raportului de serviciu/muncă;
c)medicul veterinar se află în afara graniţelor ţării şi face dovada că nu exercită profesia de medic veterinar;
d)medicul veterinar îşi suspendă raportul de serviciu/raportul de muncă din motive personale, temeinic justificate;
e)medicul veterinar beneficiază de şomaj;
f)medicul veterinar se află în afara graniţelor ţării şi face dovada că este înscris în organizaţia profesională din ţara în care îşi exercită profesia de medic veterinar.
(2)Modalitatea de solicitare, analizare şi soluţionare a situaţiilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Consiliului naţional.
Art. 69
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari încetează în condiţiile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 70
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari poate înceta şi prin renunţare voluntară unilaterală.
Art. 71
Exercitarea fără drept a oricărei activităţi specifice profesiei de medic veterinar constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii.
CAPITOLUL IV: Patrimoniu. Venituri şi cheltuieli
Art. 72
(1)Colegiul Medicilor Veterinari are un patrimoniu propriu, care se compune din bunuri mobile şi imobile, inclusiv mijloace băneşti.
(2)Veniturile Colegiului Medicilor Veterinari se constituie în principal din taxele de înscriere în colegiu, cotizaţiile lunare ale membrilor şi alte taxe.
(3)Alte venituri se pot realiza din subvenţii, donaţii şi sponsorizări, din manifestări ştiinţifice şi culturale, drepturi de autor, chirii, dobânzi şi orice alte surse legale.
(4)Consiliile judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti virează 50% din cotizaţiile încasate lunar Biroului executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari.
(5)Fondurile băneşti pot fi utilizate, cu aprobarea Consiliului naţional, şi pentru participarea ca aport la capitalul social al unei societăţi comerciale, al cărei profit va fi folosit exclusiv în folosul membrilor Colegiului Medicilor Veterinari.
Art. 73
Consiliul naţional şi filialele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti ale Colegiului Medicilor Veterinari au conturi în lei şi valută, însemne şi sigilii proprii.
Art. 74
Fondurile băneşti pot fi utilizate pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse de studii, ajutoare sociale, crearea de instituţii cu scop ştiinţific în domeniul medical veterinar, investiţii legate de dotarea cu mijloace adecvate pentru diverse activităţi ale Colegiului Medicilor Veterinari, cheltuieli administrative, acordarea de indemnizaţii şi ca fond de salarii pentru personalul propriu, precum şi pentru orice cheltuieli aprobate de către Biroul executiv, preşedinte sau de către Consiliul Naţional, după caz.
CAPITOLUL V: Dispoziţii finale
Art. 75
Activitatea Colegiului Medicilor Veterinari se va desfăşura în conformitate cu prevederile prezentului regulament, care trebuie să fie respectate de către toţi membrii săi.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 676 din data de 16 septembrie 2014