HOTĂRÂRE nr. 38 din 19 septembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 262/2011 privind aprobarea cotizaţiilor şi taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice şi juridice, şi pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar
Având în vedere prevederile:
- art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- art. 15 alin. (3) şi art. 62 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 19 septembrie 2012, hotărăşte:
Art. I
Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 262/2011 privind aprobarea cotizaţiilor şi taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice şi juridice, şi pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 13 decembrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1 alineatul (2), după litera c) se introduc două noi litere, literele d) şi e), cu următorul cuprins:
"d) pentru auditorii financiari persoane fizice cu calificativ B, C sau D: 1.100 lei;
e) pentru auditorii financiari persoane fizice care nu au efectuat pregătirea profesională:
e1) pentru persoane fizice active: 1.100 lei;
e2) pentru persoane fizice nonactive: 550 lei."
2.La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Prevederea de la alin. (2) lit. e) se aplică exclusiv pentru anul 2012."
3.La articolul 2, după litera b) se introduc trei noi litere, literele c), d) şi e), cu următorul cuprins:
"c) pentru auditorii financiari persoane fizice cu calificativ B, C sau D: 600 lei până la 31 martie, respectiv 500 lei până la 30 septembrie;
d) pentru auditorii financiari persoane fizice active care nu au efectuat pregătirea profesională: 400 lei până la 31 martie, respectiv 700 lei până la 30 septembrie;
e) pentru auditorii financiari persoane fizice nonactive care nu au efectuat pregătirea profesională: 200 lei până la 31 martie, respectiv 350 lei până la 30 septembrie;"
4.La articolul 2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Prevederile de la alin. (1) lit. d) şi e) se aplică exclusiv pentru anul 2012."
5.La articolul 5 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera e1), cu următorul cuprins:
"e1) taxa de înregistrare în Registrul auditorilor financiari care auditează situaţiile financiare ale entităţilor reglementate şi supravegheate de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în sumă de 600 lei;"
6.La articolul 5 alineatul (1), litera f) se abrogă.
7.La articolul 6 alineatul 1, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) cotizaţie fixă anuală pentru menţinerea în registrul stagiarilor aflaţi în perioada legală de susţinere a examenului: 450 lei."
Art. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Horia Neamţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 684 din data de 3 octombrie 2012