Document embed

DECIZIE nr. 200 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina-Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 77.172/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 724D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 77.172/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se arată că interpretarea separată a art. 4 din Legea nr. 165/2013, raportat la însuşi domeniul de aplicare a legii, astfel cum este definit în titlu (măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România), impune aplicabilitatea acestor prevederi legale doar în procesul de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, respectiv procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal. Această interpretare este indusă şi de faptul că niciuna din prevederile Legii nr. 10/2001 nu a fost abrogată sau modificată, înţelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă, obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, subzistă în continuare. Pe de altă parte, se arată că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 răstoarnă această ipoteză, în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de dosare care sunt nesoluţionate la entităţile învestite de lege, cu menţiunea că aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Astfel, în raport cu prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele prevăzute de art. 33 din aceeaşi lege s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

6. În acest context, autorii excepţiei consideră că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condiţiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor. Astfel, se apreciază că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, dat fiind că o lege adoptată după momentul iniţierii unui litigiu nu este aplicabilă acestuia, decât cu consecinţa afectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei. În acest sens, se invocă principiul tempus regit actum, în virtutea căruia orice litigiu este guvernat de legea aplicabilă la momentul demarării lui. De asemenea, invocă principiul securităţii raporturilor juridice, principiu care trebuie respectat prin raportare la principiul neretroactivităţii legii. Totodată, arată că prin invocarea de către instanţele de judecată, din oficiu, a excepţiei de prematuritate, se încălcă dreptul la un proces echitabil, din perspectiva soluţionării cauzei într-un termen rezonabil. Aşa fiind, se apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

7. Se mai arată că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul egalităţii în drepturi. Astfel, se apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin conţinutul lor, nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. În acest sens, se susţine că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. În acest context, se arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor, anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.

8. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai susţin că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale şi în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Arată că dreptul de acces la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărei exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001, sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, se arată că raporturile juridice născute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăţilor, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecţii acestor raporturi juridice au adoptat-o sub protecţia art. 1391 şi art. 1392 din Codul civil din 1864, referitoare la cesiunea de creanţă, "în condiţiile în care legile proprietăţii reprezentau o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale". Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice dintre titularii drepturilor de proprietate [la care face referire art. 24 alin. (2)] şi dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l prin compensarea prin puncte. Se mai arată că actele de înstrăinare a drepturilor acordate în temeiul legilor de restituire au fost încheiate în mod legal, în conformitate cu principiul libertăţii contractuale şi fără a aduce atingere intereselor legitime ale altor persoane, dobânditorii drepturilor transmise având speranţa legitimă că vor intra în posesia bunurilor, conform principiului securităţii juridice. Mai mult, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, sancţionându-i pe cei care au decis să îşi înstrăineze dreptul.

10. De asemenea, potrivit motivării excepţiei de neconstituţionalitate, conţinutul dreptului de proprietate al persoanei fizice, de a se folosi de proprietatea sa şi de a dispune liber de aceasta, este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care "nesocoteşte libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate", ceea ce echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică. Se mai susţine că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 echivalează cu o confiscare a averii dobândite licit, în condiţii legale, de către cesionarii drepturilor conferite de legile speciale de reparaţie. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, confiscarea procentului de 85% din drepturile stabilite de către Legea nr. 10/2001 generează o îmbogăţire fără justă cauză a statului, contrar principiilor statului de drept, precum şi dreptului convenţional la respectarea bunurilor.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi. Se mai arată că prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.

14. Pe de altă parte, se arată în punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului, sunt discriminatorii şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil, cu atât mai mult cu cât statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie acelaşi, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de un tratament egal, fiind în situaţii identice. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte. Se mai arată că prevederile art. 1 alin. (3), art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (2), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (3): "(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, alin. (3) referitor la exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, alin. (4) privind interzicerea naţionalizării şi alin. (8) referitor la prezumţia dobândirii licite a averii şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 - Interzicerea discriminării, art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la aceeaşi Convenţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constatând că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

*) Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

20. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că, faţă de obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a fost declanşat ca urmare a acţiunii persoanei îndreptăţite de a sesiza instanţa de judecată în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că aceste din urmă prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei. Astfel, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

21. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instituie 3 forme de despăgubire, şi anume: regula este restituirea în natură [art. 1 alin. (1) ], iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensările prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege. De asemenea, în urma modificării art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, au fost menţinute măsurile reparatorii în echivalent instituite prin legislaţia anterioară, şi anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii.

22. Astfel, prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare, sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

23. Din analiza textelor de lege criticate, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport de persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Contrar susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate - care au calitatea de cesionari ai dreptului la despăgubire, această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul, că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

24. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea reţine că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie eo ipso o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalităţile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o astfel de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).

25. În acest context, Curtea reţine că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte, a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau a moştenitorilor acestuia.

26. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea reţine că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

27. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii europene, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit, şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Marii Britanii). Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 77.172/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 448 din data de 19 iunie 2014