Document embed

DECIZIE nr. 342 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (3), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (3), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Violeta Arava, Nicuşor Corneliu Arava, Camelia Naum şi Tănase Arava în Dosarul nr. 5.258/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.630D/2015.

2. La apelul nominal răspunde avocat Dumitru Popovici, cu împuternicire avocaţială la dosar pentru autorii excepţiei. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că Legea nr. 164/2014 instituie suspendarea proceselor aflate pe rolul instanţelor, ceea ce este neconstituţional. Prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Aşadar, susţine că şi Legea nr. 164/2014, pentru aceleaşi considerente, este neconstituţională în măsura în care se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării ei în vigoare. Mai arată că prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, paragraful 26, Curtea Constituţională a analizat o critică similară, însă din punct de vedere economic, nu din punctul de vedere al constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. De asemenea susţine că art. 14 din Legea nr. 164/2014 impune un nou termen pentru Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de a valida/invalida hotărârile emise de comisiile judeţene, şi anume un termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. Or, în speţă, hotărârea comisiei judeţene de acordare a despăgubirilor a fost emisă în ianuarie 2010. Aşadar, susţine că art. 14 este neconstituţional, în măsura în care nu se dispun sancţiuni pentru nesoluţionarea cererilor de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Totodată, susţine că este neconstituţională Legea nr. 164/2014 în măsura în care trebuie emise titluri de plată în funcţie de data înregistrării. Reprezentantul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate depune concluzii scrise în sensul admiterii acesteia.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa civilă nr. 5.911 din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.258/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (3), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Violeta Arava, Nicuşor Corneliu Arava, Camelia Naum şi Tănase Arava într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect obligare emitere act administrativ.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că sunt beneficiarii dreptului de despăgubire stabilit prin hotărârea din 2010 a Comisiei Judeţene Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, această hotărâre nefiind validată nici până în prezent, deşi termenele de plată prevăzute de Legea nr. 9/1998 erau de mult împlinite. Cu toate acestea, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 li se aplică alte două termene de eşalonare a plăţilor. Astfel, susţin că dispoziţiile art. 10 alin. (1) prin raportare la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015, deşi acestea sunt scadente prin aplicarea normelor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 9/1998, abrogat prin art. 21 din Legea nr. 164/2014. De asemenea, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, respectiv prevederea prin care plata sumelor stabilite prin hotărâri definitive şi irevocabile şi pentru care sunt stabilite termene de plată se vor reeşalona pentru alte perioade. Totodată, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 este neconstituţional în măsura în care se interpretează că se vor emite alte titluri de plată şi în situaţia în care sunt titluri de plată emise conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 9/1998, devenite scadente prin necontestarea acestora în termenul de 30 zile impus de aceste din urmă prevederi şi recunoscute ca fiind titluri de plată în aplicarea prevederilor art. 9 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 164/2014. Susţin că şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 este neconstituţional în ce priveşte încălcarea principiului neretroactivităţii legii, deoarece pentru hotărârile emise de comisiile judeţene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare sau invalidare în termenul impus de Legea nr. 9/1998 se impune o reeşalonare a termenelor de soluţionare a hotărârilor comisiilor judeţene devenite definitive.

7. Autorii excepţiei mai susţin că modificarea intempestivă, la scurte intervale de timp, a normelor care reglementează regimul juridic al acordării despăgubirilor care fac obiectul legii criticate este de natură să afecteze drepturile acestor beneficiari şi nu asigură egalitatea de tratament a beneficiarilor care urmează să primească despăgubirile faţă de cei care le-au primit deja. Climatul de instabilitate legislativă cu privire la modul şi termenele de acordare a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene a determinat o diferenţă de tratament juridic, fundamentată pe considerente de ordin politic între această categorie de beneficiari care nu au încasat încă despăgubirile şi celelalte persoane care au încasat aceste despăgubiri. De asemenea, în susţinerea excepţiei invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. Totodată, arată că, în ceea ce priveşte principiul stabilităţii sau securităţii raporturilor juridice din perspectiva dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, un titlu de plată devenit definitiv şi executoriu nu mai poate fi supus unei discuţii de eligibilitate.

8. De asemenea, autorii excepţiei susţin că dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Legea criticată, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, nesocoteşte principiul neretroactivităţii legii. Astfel, aplicarea imediată a legii procesuale civile noi, în privinţa unor efecte juridice consumate, poate da naştere unei încălcări a principiului neretroactivităţii. Ca o consecinţă, dispoziţiile art. 10 alin. (1) coroborate cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, din care rezultă că dispoziţiile care instituie noile termene de soluţionare a cererilor formulate în baza Legii nr. 9/1998 se aplică şi cauzelor în materia acordării despăgubirilor, aflate pe rolul instanţelor, nu fac altceva decât să stabilească o condiţie de exercitare a accesului la justiţie, care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu exista. Totodată, arată că, având în vedere termenele foarte lungi în care procedura ar urma să fie suspendată, normele criticate nesocotesc dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, cu consecinţe directe în sensul afectării dreptului de proprietate. În final, arată că aplicarea retroactivă a termenelor prevăzute de noua legislaţie are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanţelor şi obligarea persoanelor care au fost diligente în a se adresa justiţiei la suportarea unei sarcini suplimentare faţă de, deja cunoscuta, inactivitate a autorităţilor. Din această perspectivă, aplicarea retroactivă a intervenţiei legislative determină o influenţare a rezultatului procesului, precum şi un dezavantaj substanţial între părţile din proces.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Chiva împotriva României, şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiului egalităţii. În acest sens arată că în cazul de faţă diferenţa de tratament juridic se justifică prin natura juridică diferită a izvorului obligaţiei de plată, act administrativ sau hotărâre judecătorească, aceasta din urmă bucurându-se, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, de un statut deosebit. De altfel, prin adoptarea dispoziţiilor de lege criticate nu se neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin niciunul dintre actele administrative enumerate de text şi nu se refuză punerea în aplicare a acestora, respectându-se pe deplin dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite.

12. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile criticate din Legea nr. 164/2014 nu aduc atingere principiilor neretroactivităţii legii şi egalităţii în faţa legii, în condiţiile în care se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei după intrarea în vigoare a acestora, având domeniul lor propriu de aplicare, şi nu se aplică unor raporturi juridice finalizate în temeiul actului normativ abrogat. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legislaţia anterioară în materie şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Mai mult, faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015). Cât priveşte critica referitoare la noua eşalonare a despăgubirilor invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013. În ceea ce priveşte invocarea dreptului la un proces echitabil, prin faptul că un litigiu ar trebui soluţionat conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic, consideră că aceste susţineri nu pot fi primite, de vreme ce cererea de chemare în judecată în speţă a fost înregistrată în 2015. De asemenea, intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze o serie de măsuri diferite de cele anterioare pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorii excepţiei de neconstituţionalitate şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (3), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";

- Art. 10 alin. (1) şi (3): "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. [...]

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.";

- Art. 11 alin. (3): "Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).";

- Art. 14 alin. (1): "Hotărârile emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, că acestea stabilesc că orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru fiecare tranşă anuală, conform art. 10 alin. (6) din lege. Or, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Violeta Arava, Nicuşor Corneliu Arava, Camelia Naum şi Tănase Arava într-o cauză de contencios administrativ, prin care reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să fie pronunţată o hotărâre judecătorească prin care să fie obligată pârâta la emiterea Deciziei vicepreşedintelui ANRP prin care să dispună validarea sau invalidarea Hotărârii nr. 5.080 din 27 ianuarie 2010 emisă de Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. Având în vedere acestea şi ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea constată că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 nu au aplicabilitate în cauza în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect este inadmisibilă.

18. Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, pronunţându-se deciziile nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, deciziile nr. 14 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, şi Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016. Prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 15, Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). La paragraful 16 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

19. Prin Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii. Totodată, la paragrafele 26 şi 27 ale aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că, distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor fără a avea un caracter retroactiv.

20. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că, în acord cu jurisprudenţa sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

21. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 21 şi art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragrafele 21-23, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

23. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, din perspectiva încălcării principiului neretroactivităţii, Curtea reţine considerentele anterior menţionate din Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 15, considerente valabile mutatis mutandis şi pentru prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 potrivit cărora hotărârile emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014. De altfel, dispoziţiile art. 14 fac parte din cap. III din Legea nr. 164/2014, intitulat "Măsuri pentru accelerarea soluţionării cererilor de acordare de despăgubiri".

24. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (3) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Violeta Arava, Nicuşor Corneliu Arava, Camelia Naum şi Tănase Arava în Dosarul nr. 5.258/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (3) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 636 din data de 18 august 2016