ORDIN nr. 1050 din 23 septembrie 2015 pentru aprobarea listei punctelor de trecere a frontierei de stat în care este organizat control fitosanitar, precum şi a programului de lucru pentru inspectoratele de carantină fitosanitară vamală
Văzând Referatul de aprobare nr. 703/F din 29 iunie 2015 al Autorităţii Naţionale Fitosanitare,
având în vedere prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor:
- art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 5 din Legea nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare;
- art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2015 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Fitosanitare;
- art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
- art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 445/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul mediului, apelor şi pădurilor, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, ministrul transporturilor şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emit prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă lista punctelor de trecere a frontierei de stat în care este organizat control fitosanitar şi programul de lucru pentru inspectoratele de carantină fitosanitară vamală, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Organismele oficiale fitosanitare de inspecţie din punctele de trecere a frontierei de stat a României sunt organizate şi funcţionează ca inspectorate de carantină fitosanitară vamală, organizate la nivel de compartimente în cadrul oficiilor fitosanitare judeţene din subordinea Autorităţii Naţionale Fitosanitare.
Art. 3
Lista punctelor de trecere a frontierei de stat, prevăzute la art. 1, poate fi completată în funcţie de necesităţi, cu condiţia asigurării spaţiilor şi dotărilor necesare activităţii inspectoratelor de carantină fitosanitară vamală.
Art. 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă: Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului şi pădurilor, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 33/140/38/96/2010 pentru aprobarea listei punctelor de trecere a frontierei de stat în care este organizat control fitosanitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 15 februarie 2010 şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 6/2010 privind stabilirea programului de lucru şi a numărului de posturi necesare efectuării controlului fitosanitar vamal pentru inspectoratele de carantină fitosanitară vamală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010, cu modificările ulterioare.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

George Turtoi,

secretar de stat

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul transporturilor,

Iulian-Ghiocel Matache

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

ANEXĂ: LISTA punctelor de trecere a frontierei de stat în care este organizat control fitosanitar şi programul de lucru pentru inspectoratele de carantină fitosanitară vamală

Nr. crt.

Judeţul

Inspectoratul de carantină fitosanitară vamală

Punctul de lucru

Tipul

Programul de lucru

1.

Constanţa

Constanţa

Constanţa Nord

Constanţa Sud

P

P/ZL

Zilnic 7,00-19,00

Zilnic 7,00-19,00

2.

Iaşi

Iaşi

Sculeni

Iaşi

R

F

Zilnic 7,00-19,00

La solicitare

3.

Ilfov

Bucureşti

Aeroportul Internaţional "Henri Coandă"

A

Permanent

4.

Galaţi

Galaţi

Galaţi

Galaţi Port

R

P

Zilnic 7,00-19,00

La solicitare

5.

Satu Mare

Halmeu

Halmeu

Halmeu Gară

R

F

Zilnic 7,00-19,00

La solicitare

6.

Suceava

Siret

Siret

Vicşani

R

F

La solicitare

Zilnic 7,00-19,00

7.

Timiş

Timişoara

Moraviţa

Stamora

Timişoara

Porţile de Fier I

Drobeta-Turnu Severin

R

F

A

R

P

Zilnic 7,00-19,00

La solicitare

La solicitare

La solicitare*

La solicitare*

8.

Vaslui

Albiţa

Albiţa

R

Zilnic 7,00-19,00

9.

Botoşani

Stanca

Stânca

R

La solicitare**

___
* Transporturile intrate prin Punctul de trecere a frontierei de stat Porţile de Fier I şi Drobeta-Turnu Severin vor fi controlate la solicitare cu personal de la Oficiul Fitosanitar Mehedinţi.
** Transporturile intrate prin Punctul de trecere a frontierei de stat Stânca vor fi controlate la solicitare cu personal de la Oficiul Fitosanitar Botoşani.
Legendă:
P-port, ZL - zonă liberă, F-feroviar, A - aeroport, R - rutier.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 837 din data de 10 noiembrie 2015