Rasfoire documente

Regulamentul 574/15-feb-2024 de specificare a formatelor tehnice pentru raportarea de către statele membre în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1454 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Decizia 592/23-ian-2024 de abilitare a Franţei să negocieze un acord bilateral cu Algeria privind cooperarea judiciară în materie civilă legată de dreptul familiei

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Decizia 593/07-feb-2024 de abilitare a Franţei să negocieze un acord bilateral cu Algeria privind cooperarea judiciară în materie civilă şi comercială

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Regulamentul 595/09-nov-2023 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează importanţa deficienţelor, tipul de informaţii colectate, punerea în practică a colectării de informaţii, precum şi analiza şi diseminarea informaţiilor conţinute în baza de date centrală privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului (CSB/CFT) menţionată la articolul 9a alineatul (2) din regulamentul respectiv

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Decizia (PESC) 2024/604/13-feb-2024 de prelungire a mandatului şefului misiunii Uniunii Europene în Armenia (EUMA) (EUMA/1/2024)

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Regulamentul 607/15-feb-2024 de stabilire a modalităţilor practice şi operaţionale de funcţionare a sistemului de schimb de informaţii în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European şi al Consiliului (''Regulamentul privind serviciile digitale'')

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Decizia (PESC) 2024/614/13-feb-2024 privind acceptarea contribuţiei unei ţări terţe la misiunea militară a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forţelor de securitate somaleze (EUTM Somalia) (EUTM Somalia/1/2024)

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Rectificarea 90105/16-feb-2024 la Recomandarea (UE) 2024/440 a Comisiei din 2 februarie 2024 privind utilizarea coeficienţilor de doză pentru estimarea dozei efective şi a dozei echivalente în sensul Directivei 2013/59/Euratom a Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Regulamentul 601/14-dec-2023 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte certificarea hameiului şi a produselor din hamei şi controalele conexe

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024

Regulamentul 602/14-dec-2023 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele de comercializare din sectorul hameiului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1850/2006 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 16-feb-2024 din 2024