Rasfoire documente

Regulamentul 1675/29-sept-2022 de stabilire a preţurilor reprezentative, a taxelor la import şi a taxelor la import suplimentare pentru melase în sectorul zahărului aplicabile începând cu 1 octombrie 2022

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia (PESC) 2022/1681/27-sept-2022 privind numirea comandantului forţei UE pentru operaţia militară a Uniunii Europene în zona Mării Mediterane (EUNAVFOR MED IRINI) şi de abrogare a Deciziei (PESC) 2022/513 (EUNAVFOR MED IRINI/4/2022)

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia 1684/28-sept-2022 privind echivalenţa cadrului de reglementare aplicabil contrapărţilor centrale din Taiwan (*) cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte casele de compensare pentru contracte futures aflate sub supravegherea Comisiei de Supraveghere Financiară

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Regulamentul 1671/09-iun-2022 de prelungire a perioadei de tranziţie menţionate la articolul 89 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Regulamentul 1670/29-sept-2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2022/109 de stabilire, pentru anul 2022, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte şi grupuri de stocuri de peşte, aplicabile în apele Uniunii şi, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara acesteia

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Regulamentul 1672/23-sept-2022 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [''Bardejovský Med/Med z Bardejova'' (DOP)]

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Regulamentul 1673/27-sept-2022 de stabilire a încetării activităţilor de pescuit de ton alb în Oceanul Atlantic, la nord de 5° N, pentru navele care arborează pavilionul Irlandei

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Regulamentul 1674/28-sept-2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1484/95 în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor reprezentative în sectorul cărnii de pasăre şi în cel al ouălor, precum şi pentru ovalbumină

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Regulamentul 1676/29-sept-2022 de modificare a anexelor V şi XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce priveşte rubricile referitoare la Canada, Regatul Unit şi Statele Unite din listele conţinând ţările terţe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte şi de carne proaspătă provenită de la păsări de curte şi de la vânat cu pene

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia 1677/26-sept-2022 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului mixt instituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea referitoare la indicaţiile geografice şi protejarea lor, în ceea ce priveşte adoptarea regulamentului de procedură al comitetului mixt

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia 1678/26-sept-2022 de numire a doi membri, propuşi de Republica Slovenia, în Comitetul Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia 1679/26-sept-2022 de numire a unui membru, propus de Regatul Danemarcei, în Comitetul Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia 1680/26-sept-2022 de numire a unui membru, propus de Regatul Spaniei, în Comitetul Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia (PESC) 2022/1682/29-sept-2022 de modificare a Deciziei (PESC) 2020/1465 privind o acţiune a Uniunii Europene în sprijinul Mecanismului de verificare şi inspecţie al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Yemen

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia 1683/28-sept-2022 privind echivalenţa cadrului de reglementare aplicabil contrapărţilor centrale în Columbia cu cerinţele Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022

Decizia 1/29-apr-2022 de modificare a Acordului de stabilizare şi de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Kosovo (*1), pe de altă parte, prin înlocuirea Protocolului III la acesta privind noţiunea de ''produse originare'' [2022/1685]

publicat in Jurnalul Oficial 252L din 2022