Rasfoire documente

Decizia 1668/28-sept-2022 privind standardele armonizate pentru echipamentele şi sistemele de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, elaborate în sprijinul Directivei 2014/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 251L din 2022

Decizia 1665/26-sept-2022 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) 1994, referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 251L din 2022

Regulamentul 1666/13-iun-2022 de rectificare a versiunii în limba daneză a anexei II la Regulamentului delegat (UE) 2017/653 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind documentele cu informaţii esenţiale referitoare la produsele de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări (PRIIP), prin stabilirea unor standarde tehnice de reglementare privind modul de prezentare, conţinutul, revizuirea şi modificarea documentelor cu informaţii esenţiale, precum şi condiţiile de îndeplinire a cerinţei de a furniza astfel de documente

publicat in Jurnalul Oficial 251L din 2022

Regulamentul 1667/19-iul-2022 de rectificare a anumitor versiuni lingvistice ale Regulamentului delegat (UE) 2019/2090 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cazurile de neconformitate suspectată sau confirmată cu normele Uniunii aplicabile utilizării sau reziduurilor substanţelor farmacologic active autorizate în medicamentele de uz veterinar sau ca aditivi pentru hrana animalelor sau cu normele Uniunii aplicabile utilizării sau reziduurilor substanţelor farmacologic active interzise sau neautorizate

publicat in Jurnalul Oficial 251L din 2022

Rectificare din 29-sept-2022 la Decizia nr. 1/2022 a Comitetului mixt UE-Elveţia din 6 septembrie 2022 de modificare a tabelelor III şi IV din Protocolul 2 la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană şi Confederaţia Elveţiană din 22 iulie 1972, astfel cum a fost modificat [2022/1635]

publicat in Jurnalul Oficial 251L din 2022