Rasfoire documente

Decizia 848/17-mai-2019 privind încheierea în numele Uniunii Europene a Acordului internaţional din 2015 cu privire la uleiul de măsline şi măslinele de masă

publicat in Jurnalul Oficial 139L din 2019

Regulamentul 849/24-mai-2019 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1492 în ceea ce priveşte conţinutul maxim de colecalciferol (vitamina D3) în hrana salmonidelor

publicat in Jurnalul Oficial 139L din 2019

Regulamentul 850/24-mai-2019 de modificare pentru a 303-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane şi entităţi asociate cu ISIL (Da'esh) şi cu organizaţia Al-Qaida

publicat in Jurnalul Oficial 139L din 2019

Decizia 851/14-mai-2019 privind poziţia care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Organizaţiei Maritime Internaţionale cu ocazia celei de a 74-a sesiuni a Comitetului pentru protecţia mediului marin şi a celei de a 101-a sesiuni a Comitetului pentru siguranţă maritimă în ceea ce priveşte adoptarea unor amendamente la anexa II la Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, a unor amendamente la Codul internaţional din 2011 privind programul de inspecţii intensificate efectuate cu ocazia inspecţiilor la vrachiere şi petroliere, a unor amendamente la Codul internaţional al mijloacelor de salvare, a unor amendamente la formularele C, E şi P din apendicele la Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, precum şi a unor amendamente la Codul internaţional privind siguranţa navelor care utilizează gaze sau alţi combustibili cu punct de aprindere scăzut

publicat in Jurnalul Oficial 139L din 2019

Decizia 852/21-mai-2019 cu privire la stabilirea componenţei Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 139L din 2019

Decizia 853/21-mai-2019 privind stabilirea componenţei Comitetului Economic şi Social European

publicat in Jurnalul Oficial 139L din 2019

Rectificare din 27-mai-2019 la Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informaţii esenţiale referitoare la produsele de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări (PRIIP)

publicat in Jurnalul Oficial 139L din 2019