Rasfoire documente

Regulamentul 33/17-oct-2018 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cererile de protecţie a denumirilor de origine, a indicaţiilor geografice şi a menţiunilor tradiţionale din sectorul vitivinicol, procedura de opoziţie, restricţiile de utilizare, modificările caietelor de sarcini ale produselor, anularea protecţiei şi etichetarea şi prezentarea

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia BCE/2018/32/30-nov-2018 privind vărsarea capitalului Băncii Centrale Europene de către băncile centrale naţionale din afara zonei euro şi de abrogare a Deciziei BCE/2013/31 ((UE) 2019/48)

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia BCE/2018/30/29-nov-2018 de stabilire a măsurilor necesare pentru contribuţia la valoarea capitalului propriu acumulat al Băncii Centrale Europene şi pentru ajustarea creanţelor băncilor centrale naţionale echivalente activelor din rezervele valutare transferate şi de abrogare a Deciziei BCE/2013/26 ((UE) 2019/46)

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia BCE/2018/29/29-nov-2018 de stabilire a termenilor şi condiţiilor privind transferurile cotelor din capitalul Băncii Centrale Europene între băncile centrale naţionale şi ajustarea capitalului vărsat şi de abrogare a Deciziei BCE/2013/29 ((UE) 2019/45)

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia BCE/2018/28/29-nov-2018 privind vărsarea capitalului Băncii Centrale Europene de către băncile centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro, de modificare a Deciziei BCE/2014/61 şi de abrogare a Deciziei BCE/2013/30 ((UE) 2019/44)

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia BCE/2018/27/29-nov-2018 privind cotele procentuale ale băncilor centrale naţionale în grila de repartiţie pentru subscrierea la capitalul Băncii Centrale Europene şi de abrogare a Deciziei BCE/2013/28 ((UE) 2019/43)

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Regulamentul 34/17-oct-2018 de stabilire a normelor de aplicare atât a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, în ceea ce priveşte cererile de protecţie a denumirilor de origine, a indicaţiilor geografice şi a menţiunilor tradiţionale din sectorul vitivinicol, procedura de opoziţie, modificările caietelor de sarcini ale produselor, înregistrarea denumirilor protejate, anularea protecţiei şi utilizarea simbolurilor, cât şi a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, în ceea ce priveşte un sistem de controale adecvat

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Regulamentul 35/08-ian-2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale şi alimentare de origine neanimală

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Regulamentul 36/10-ian-2019 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte substanţa N-(2-metilciclohexil)-2,3,4,5,6-pentafluorobenzamidă

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Regulamentul 37/10-ian-2019 de modificare şi de rectificare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Regulamentul 38/10-ian-2019 de modificare a anexelor II şi V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte limitele maxime de reziduuri pentru iprodion din sau de pe anumite produse

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Regulamentul 40/10-ian-2019 privind preţul minim de vânzare pentru laptele praf degresat pentru a treizecea invitaţie parţială de participare la licitaţie în cadrul procedurii de licitaţie deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia 41/03-dec-2018 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului de asociere creat prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Regatul Haşemit al Iordaniei, pe de altă parte, în legătură cu modificarea Protocolului 3 la respectivul acord, referitor la definiţia noţiunii de ''produse originare'' şi la metodele de cooperare administrativă

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia 1/04-dec-2018 de modificare a dispoziţiilor Protocolului 3 la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Regatul Haşemit al Iordaniei, pe de altă parte, privind definiţia noţiunii de ''produse originare'' şi lista prelucrărilor sau transformărilor care trebuie efectuate asupra materialelor neoriginare pentru ca anumite categorii de produse, fabricate pe teritoriul Regatului Haşemit al Iordaniei şi legate de crearea de locuri de muncă pentru refugiaţii sirieni şi pentru populaţia iordaniană, să poată obţine caracterul de produs originar [2019/42]

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Decizia BCE/2018/31/29-nov-2018 de modificare a Deciziei BCE/2010/29 privind emisiunea de bancnote euro ((UE) 2019/47)

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Aviz din 11-ian-2019 privind data intrării în vigoare a Acordului între Uniunea Europeană şi Japonia pentru un parteneriat economic

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019

Regulamentul 39/10-ian-2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte regimul de import al produselor ecologice din ţări terţe

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2019