Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2017
Jurnalul Oficial 303L din 18-Nov-2017
Decizia 2104/06-nov-2017
privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Grupului de lucru pentru standardele de calitate ale produselor agricole al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNECE-WP.7) cu privire la propunerile de standarde de calitate pentru fructe şi legume
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 303L din 2017
Decizia 2105/10-nov-2017
privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului pentru comerţ, privind modificarea anexei XII la Acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Columbia şi Peru, pe de altă parte, prin care să se stabilească lista entităţilor contractante columbiene în conformitate cu dispoziţiile titlului VI (''Achiziţii publice'')
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 303L din 2017
Decizia (PESC) 2017/2106/10-nov-2017
de prelungire a mandatului şefului misiunii Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina) (EUAM UKRAINE/2/2017)
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 303L din 2017