Rasfoire documente

Regulamentul 1432/07-aug-2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare cu privire la criteriile de aprobare a substanţelor active cu risc redus

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Regulamentul 1433/07-aug-2017 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [Stajerski hmelj (IGP)]

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Regulamentul 1434/07-aug-2017 de stabilire a taxelor de import în sectorul cerealelor aplicabile de la 8 august 2017

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Decizia 1435/17-iul-2017 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, cu privire la adoptarea Programului de asociere UE-Republica Moldova

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Decizia 1436/01-dec-2015 privind ajutorul de stat pentru transformarea centralei electrice din Lynemouth în centrală pe bază de biomasă SA.38762 (2015/C) pe care Regatul Unit intenţionează să îl implementeze

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Decizia 1437/04-aug-2017 privind anumite măsuri de protecţie referitoare la pesta porcină africană în Republica Cehă

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Decizia 1438/04-aug-2017 de modificare a Deciziei 2007/131/CE privind autorizarea utilizării în condiţii armonizate a spectrului de frecvenţe radio pentru echipamente care folosesc tehnologia de bandă ultralargă în cadrul Comunităţii

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Rectificare din 08-aug-2017 la Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă şi de abrogare a Directivei 94/56/CE

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Regulamentul 1430/18-mai-2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului privind marca Uniunii Europene şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2868/95 şi (CE) nr. 216/96 ale Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017

Regulamentul 1431/18-mai-2017 de stabilire a normelor de punere în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului privind marca Uniunii Europene

publicat in Jurnalul Oficial 205L din 2017