Rasfoire documente

Decizia 2013/4/Euratom/11-dec-2012 de aprobare a încheierii de către Comisia Europeană a Acordului de cooperare ştiinţifică şi tehnologică între Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, prin care Confederaţia Elveţiană se asociază la Programul-cadru al Comunităţii Europene a Energiei Atomice pentru activităţi de cercetare şi de formare în domeniul nuclear (2012-2013)

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Acord din 11-dec-2012 de cooperare ştiinţifică şi tehnologică între Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, prin care Confederaţia Elveţiană se asociază la Programul-cadru al Comunităţii Europene a Energiei Atomice pentru activităţi de cercetare şi de formare în domeniul nuclear (2012-2013)

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Decizia 2013/5/UE/17-dec-2012 privind aderarea Uniunii Europene la Protocolul privind protecţia Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării şi exploatării platformei continentale, a fundului mării şi a subsolului marin

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Regulamentul 6/08-ian-2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Regulamentul 7/08-ian-2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 748/2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate şi mediu a aeronavelor şi a produselor, pieselor şi echipamentelor aferente, precum şi certificarea organizaţiilor de proiectare şi producţie

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Regulamentul 8/08-ian-2013 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Decizia 2013/6/UE/04-dec-2012 de modificare a Deciziei 2011/734/UE adresată Greciei în vederea consolidării şi a aprofundării supravegherii fiscale şi de notificare a Greciei să ia măsuri de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situaţiei de deficit excesiv

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Protocol din 14-oct-1994 privind protecţia Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării şi exploatării platformei continentale, a fundului mării şi a subsolului marin

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013