Rasfoire documente

Regulamentul 655/28-iun-2011 de încetare a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de cumarină originară din Republica Populară Chineză

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Amendament din 09-dec-2010 la Regulamentul nr. 49 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) - Dispoziţii uniforme privind măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze şi de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin compresie utilizate la vehicule şi împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule(*)

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Regulamentul 656/07-iul-2011 de implementare a Regulamentului (CE) nr. 1185/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile referitoare la pesticide, în legătură cu definiţiile şi lista de substanţe active

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Regulamentul 657/07-iul-2011 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 297/2011 de impunere a unor condiţii speciale de reglementare a importurilor de hrană pentru animale şi alimente originare sau expediate din Japonia, în urma accidentului de la centrala nucleară Fukushima

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Regulamentul 658/07-iul-2011 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Regulamentul 659/07-iul-2011 de modificare a preţurilor reprezentative şi a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 867/2010 pentru anul de comercializare 2010/11

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Decizia 2011/403/UE/07-iul-2011 de modificare a anexelor II şi III la Decizia 2010/221/UE în ceea ce priveşte retragerea unui program de eradicare privind boala bacteriană a rinichiului pentru Marea Britanie şi aprobarea unui program de supraveghere privind virusul ostreid herpesvirus 1 µvar pentru Guernsey

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Decizia 2011/404/UE/07-iul-2011 privind o contribuţie financiară a Uniunii la măsurile de urgenţă luate pentru combaterea gripei aviare în Germania în noiembrie 2010

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011

Modificari din 08-iun-2011 ALE INSTRUCŢIUNILOR PRACTICE PENTRU PĂRŢI

publicat in Jurnalul Oficial 180L din 2011