Rasfoire documente

Regulamentul 517/25-mai-2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la stabilirea unui obiectiv al UE de reducere a prevalentei anumitor serotipuri de Salmonella la găinile ouătoare din specia Gallus gallus şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 şi a Regulamentului (UE) nr. 200/2010 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Decizia 2011/308/UE/19-mai-2011 privind orientările pentru politicile de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Informare din 26-mai-2011 privind data intrării în vigoare a Convenţiei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, semnată la Lugano la 30 octombrie 2007

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Decizia 2011/307/UE/13-mai-2011 de încheiere a unui Acord sub forma unui protocol între Uniunea Europeană şi Republica Arabă Egipt de instituire a unui mecanism de soluţionare a litigiilor aplicabil litigiilor legate de dispoziţiile privind schimburile comerciale din Acordul euro-mediteraneean de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Arabă Egipt, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Rectificare din 26-mai-2011 la Regulamentul (UE) nr. 286/2011 al Comisiei din 10 martie 2011 de modificare, în vederea adaptării la progresul tehnic şi ştiinţific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Protocol din 11-nov-2010 între Uniunea Europeană şi Republica Arabă Egipt de instituire a unui mecanism de soluţionare a litigiilor aplicabil litigiilor legate de dispoziţiile privind schimburile comerciale din Acordul euro-mediteraneean de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Arabă Egipt, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Regulamentul 514/25-mai-2011 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a regimurilor comerciale preferenţiale aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2009 al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Regulamentul 516/25-mai-2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 600/2005 în ceea ce priveşte utilizarea preparatului de Bacillus licheniformis DSM 5749 şi Bacillus subtilis DSM 5750 în furajele care conţin acid formic

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Regulamentul 518/23-mai-2011 de interzicere a pescuitului de specii de cardine în zonele VIIIc, IX şi X şi în apele UE din zona CECAF 34.1.1 de către navele aflate sub pavilionul Portugaliei

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Regulamentul 519/25-mai-2011 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Decizia 2011/309/UE/19-mai-2011 de numire a unui membru olandez în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Decizia 2011/310/UE/24-mai-2011 de instituire a unui program specific de control şi inspecţie pentru zonele de pescuit pelagic din apele occidentale ale Atlanticului de Nord-Est

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011

Regulamentul 515/25-mai-2011 privind autorizarea vitaminei B6 ca aditiv furajer în hrana tuturor speciilor de animale

publicat in Jurnalul Oficial 138L din 2011