Rasfoire documente

Regulamentul 230/09-mar-2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 992/95 al Consiliului în ceea ce priveşte contingentele tarifare ale Uniunii pentru anumite produse agricole şi pescăreşti originare din Norvegia

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011

Decizia 3/2010/SC/01-iul-2010 privind distribuirea costurilor interne

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011

Decizia 2011/155/UE /09-mar-2011 privind publicarea şi gestionarea documentului de referinţă menţionat la articolul 27 alineatul (4) din Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011

Informare din 10-mar-2011 privind intrarea în vigoare a Acordului între Uniunea Europeană şi Republica Federativă a Braziliei cu privire la exonerarea de obligaţia de a deţine viză de scurtă şedere a titularilor de paşapoarte diplomatice, de serviciu sau oficiale

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011

Regulamentul 231/09-mar-2011 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011

Regulamentul 232/09-mar-2011 de modificare a preţurilor reprezentative şi a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 867/2010 pentru anul de comercializare 2010/11

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011

Decizia 2011/153/UE/28-feb-2011 privind poziţia care urmează să fie adoptată de către Uniunea Europeană în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la o modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011

Decizia 2011/154/UE/09-mar-2011 de încheiere a procedurii antidumping privind importurile anumitor bare din oţeluri inoxidabile originare din India

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2011