Rasfoire documente

Decizia 2010/462/UE/18-aug-2010 referitoare la adoptarea unei decizii financiare privind un proiect-pilot pentru promovarea responsabilizării consumatorilor, a eficienţei şi stabilităţii pieţelor financiare europene prin intermediul formării asociaţilor de consumatori şi a organizaţiilor similare

publicat in Jurnalul Oficial 219L din 2010

Regulamentul 749/19-aug-2010 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 219L din 2010

Regulamentul 748/19-aug-2010 de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1425/2006 al Consiliului la importurile unor saci şi pungi din materiale plastice originare din Republica Populară Chineză prin importurile unor saci şi pungi din materiale plastice efectuate prin intermediul unei societăţi chineze care beneficiază de un nivel mai redus al taxei şi de supunere a acestor importuri la înregistrare

publicat in Jurnalul Oficial 219L din 2010

Decizia 2010/461/PESC/26-iul-2010 privind susţinerea activităţilor Comisiei pregătitoare a Organizaţiei Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare (CTBTO) în vederea consolidării capacităţilor acesteia de monitorizare şi verificare şi în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă

publicat in Jurnalul Oficial 219L din 2010