Rasfoire documente

Ordinul 1416/C/2017 pentru aprobarea Normelor privind modalităţile de păstrare a bunurilor, obiectelor de valoare şi a sumelor de bani, în lei sau în valută, declarate şi ridicate de la deţinuţi, precum şi de gestionare a sumelor de bani, în lei sau în valută, nedeclarate şi deţinute în alte condiţii decât cele legale de către deţinuţi

publicat in M.Of. 476 din 23-iun-2017

Decizia 7/2017 [R] privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Avocatul Poporului privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 147 raportate la cele ale art. 145 din Codul penal anterior, în sensul de a stabili dacă funcţionarul bancar angajat într-o societate bancară pe acţiuni (CEC Bank - S.A.), acţiunile aparţinând în proporţie de 100% statului român, se încadrează ori nu în categoria funcţionarilor publici

publicat in M.Of. 476 din 23-iun-2017

Norma din 2017 privind modalităţile de păstrare a bunurilor, obiectelor de valoare şi a sumelor de bani, în lei sau în valută, declarate şi ridicate de la deţinuţi, precum şi de gestionare a sumelor de bani, în lei sau în valută, nedeclarate şi deţinute în alte condiţii decât cele legale de către deţinuţi

publicat in M.Of. 476 din 23-iun-2017

Ordinul 188/2017 pentru aprobarea Ghidurilor solicitantului aferente măsurilor I.6, I.23, II.2, IV.4 din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020

publicat in M.Of. 476 din 23-iun-2017