Rasfoire documente

Notificare din 12-ian-2017 privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat privind relaţiile şi cooperarea dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Noua Zeelandă, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 7L din 2017

Notificare din 13-ian-2017 referitoare la intrarea în vigoare a Acordului-cadru global de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 9L din 2017

Notificare din 01-mar-2017 privind intrarea în vigoare a Protocolului de modificare a Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului

publicat in Jurnalul Oficial 54L din 2017

Notificare din 29-apr-2017 privind intrarea în vigoare, între Uniunea Europeană şi Peru, a protocolului adiţional la Acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Columbia şi Peru, pe de altă parte, pentru a se ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 113L din 2017

Notificare din 23-mai-2017 referitoare la intrarea în vigoare a Protocolului (2015) de modificare a anexei la Acordul privind comerţul cu aeronave civile

publicat in Jurnalul Oficial 134L din 2017

Notificare din 28-iun-2017 referitoare la intrarea în vigoare a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană şi Republica Populară Chineză, în temeiul articolului XXIV alineatul (6) şi al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor din lista de angajamente a Republicii Croaţia în cadrul procesului său de aderare la Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 165L din 2017

Notificare din 28-iun-2017 privind intrarea în vigoare a Protocolului la Acordul de parteneriat şi cooperare de stabilire a unui parteneriat între Comuntăţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Uzbekistan, pe de altă parte, de modificare a acordului în scopul extinderii prevederilor acestuia la comerţul bilateral cu textile, având în vedere expirarea Acordului bilateral privind produsele textile

publicat in Jurnalul Oficial 165L din 2017

Notificare din 11-aug-2017 a Uniunii Europene către comitetul sectorial mixt în temeiul articolului 7 din anexa sectorială privind bunele practici de fabricaţie (BPF) a produselor farmaceutice la Acordul de recunoaştere reciprocă dintre Comunitatea Europeană şi Statele Unite ale Americii

publicat in Jurnalul Oficial 237L din 2017

Notificare din 16-sep-2017 privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului economic şi comercial corespunzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 238L din 2017

Notificare din 07-oct-2017 privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de dialog politic şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Cuba, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 259L din 2017

Notificare din 24-oct-2017 privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de cooperare privind parteneriatul şi dezvoltarea dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte (1)

publicat in Jurnalul Oficial 273L din 2017

Notificare din 07-nov-2017 privind aplicarea provizorie a Acordului bilateral dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind măsuri prudenţiale referitoare la asigurare şi reasigurare

publicat in Jurnalul Oficial 288L din 2017

Notificare din 13-nov-2017 privind cooperarea structurată permanentă (PESCO), adresată Consiliului şi înaltului reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2017

Notificare din 16-dec-2017 privind intrarea în vigoare a Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 336L din 2017