Rasfoire documente

Acord din 11-dec-2012 de cooperare ştiinţifică şi tehnologică între Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, prin care Confederaţia Elveţiană se asociază la Programul-cadru al Comunităţii Europene a Energiei Atomice pentru activităţi de cercetare şi de formare în domeniul nuclear (2012-2013)

publicat in Jurnalul Oficial 4L din 2013

Acord din 13-dec-2012 între Uniunea Europeană şi Republica Moldova de stabilire a unui cadru pentru participarea Republicii Moldova la operaţiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor

publicat in Jurnalul Oficial 8L din 2013

Acord din 26-iun-2012 între Uniunea Europeană şi Republica Moldova cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare

publicat in Jurnalul Oficial 10L din 2013

Acord din 24-apr-2012 între Uniunea Europeană şi Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene care asigură un cadru general pentru cooperarea consolidată

publicat in Jurnalul Oficial 16L din 2013

Acord din 18-iun-2012 sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană, pe de o parte, şi statul Israel, pe de altă parte, de modificare a anexelor la protocoalele 1 şi 2 la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Statul Israel, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 31L din 2013

Acord din 27-sept-2012 între Uniunea Europeană şi Guvernul Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka referitor la anumite aspecte ale serviciilor aeriene

publicat in Jurnalul Oficial 49L din 2013

Acord din 16-iun-2011 între Uniunea Europeană şi Organizaţia Interguvernamentală pentru Transporturile Internaţionale Feroviare privind aderarea Uniunii Europene la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF) din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999

publicat in Jurnalul Oficial 51L din 2013

Acord din 18-ian-2013 între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Uniunea Europeană privind coordonarea programelor de etichetare referitoare la eficienţa energetică a echipamentelor de birou

publicat in Jurnalul Oficial 63L din 2013

Acord din 07-dec-2012 sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în temeiul articolului XXIV alineatul (6) şi al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor din listele de angajamente ale Republicii Bulgaria şi ale României în cursul procesului lor de aderare la Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 69L din 2013

Acord din 21-mar-2013 între Comunitatea Europeană şi Regatul Danemarcei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2013

Acord din 04-apr-2013 între Uniunea Europeană şi Republica Mali privind statutul, în Republica Mali, al misiunii militare a Uniunii Europene de participare la instruirea forţelor armate maliene (EUTM Mali)

publicat in Jurnalul Oficial 106L din 2013

Acord din 23-iul-2012 între Uniunea Europeană şi Ucraina de modificare a Acordului între Comunitatea Europeană şi Ucraina privind facilitarea eliberării vizelor

publicat in Jurnalul Oficial 168L din 2013

Acord din 27-iun-2012 între Uniunea Europeană şi Republica Moldova de modificare a Acordului între Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind facilitarea eliberării vizelor

publicat in Jurnalul Oficial 168L din 2013

Acord din 04-iul-2013 între Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Organizaţia pentru Dezvoltare Energetică a Peninsulei Coreene

publicat in Jurnalul Oficial 188L din 2013

Acord din 18-iul-2013 între Comunitatea Europeană şi Regatul Danemarcei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială

publicat in Jurnalul Oficial 195L din 2013

Acord din 16-apr-2010 sub forma unui schimb de scrisori privind modificările aduse anexei V la Acordul dintre Guvernul Canadei şi Comunitatea Europeană cu privire la măsurile sanitare pentru protecţia sănătăţii publice şi animale în comerţul cu animale vii şi produse de origine animală

publicat in Jurnalul Oficial 201L din 2013

Acord din 18-iul-2013 DE COOPERARE între Guvernul Republicii Africa de Sud şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) în domeniul utilizării în scopuri paşnice a energiei nucleare

publicat in Jurnalul Oficial 204L din 2013

Acord din 10-iun-2013 EURO-MEDITERANEEAN ÎN DOMENIUL AVIAŢIEI între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 208L din 2013

Acord din 26-iun-2013 INTERN între reprezentanţii guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi în cadrul Consiliului, privind finanţarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, şi privind alocarea de asistenţă financiară pentru ţările şi teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

publicat in Jurnalul Oficial 210L din 2013

Acord din 30-iul-2013 între Uniunea Europeană şi Republica Niger privind statutul misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger)

publicat in Jurnalul Oficial 242L din 2013

Acord din 21-sep-2013 între Comunitatea Europeană şi Regatul Danemarcei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială

publicat in Jurnalul Oficial 251L din 2013

Acord din 29-apr-2008 DE STABILIZARE ŞI DE ASOCIERE între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Acord din 26-oct-2012 ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI REPUBLICA CABO VERDE PRIVIND FACILITAREA ELIBERĂRII VIZELOR DE SCURTĂ ŞEDERE

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2013

Acord din 18-apr-2013 între Uniunea europeană şi Republica Capului Verde privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2013

Acord din 17-dec-2012 între Uniunea Europeană şi Republica Armenia privind facilitarea eliberării vizelor

publicat in Jurnalul Oficial 289L din 2013

Acord din 19-apr-2013 între Uniunea Europeană şi Republica Armenia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală

publicat in Jurnalul Oficial 289L din 2013

Acordul 2013/694/UE/06-nov-2013 între Parlamentul European şi Banca Centrală Europeană privind modalităţile practice de exercitare a controlului democratic şi de monitorizare a exercitării atribuţiilor conferite Băncii Centrale Europene în cadrul mecanismului unic de supraveghere

publicat in Jurnalul Oficial 320L din 2013