Rasfoire documente

Norme Metodologice din 2006 privind desemnarea organismelor care realizează evaluarea conformităţii dispozitivelor medicale

publicat in M.Of. 8 din 05-ian-2007

Norme Metodologice din 2006 de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope

publicat in M.Of. 18 din 11-ian-2007

Norme Metodologice din 2006 de aplicare a prevederilor Regulamentului Consiliului 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontieră al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora

publicat in M.Of. 20 din 12-ian-2007

Norme Metodologice din 2006 de aplicare a prevederilor Regulamentului Consiliului 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontieră al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora

publicat in M.Of. 20 din 12-ian-2007

Norme Metodologice din 2007 privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2006

publicat in M.Of. 65 din 26-ian-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare

publicat in M.Of. 83 din 02-feb-2007

Norme Metodologice din 2007 referitoare la decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu

publicat in M.Of. 139 din 26-feb-2007

Norme Metodologice din 2007 privind asigurările voluntare de sănătate

publicat in M.Of. 147 din 28-feb-2007

Norme Metodologice din 2007 privind asigurările voluntare de sănătate

publicat in M.Of. 147 din 28-feb-2007

Norme Metodologice din 2007 de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

publicat in M.Of. 145 din 28-feb-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică

publicat in M.Of. 146 din 28-feb-2007

Norme Metodologice din 2007 privind desemnarea şi notificarea laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii echipamentului maritim

publicat in M.Of. 179 din 14-mar-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Legii nr. 407/2005 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare publice

publicat in M.Of. 190 din 20-mar-2007

Norme Metodologice din 2007 de stabilire, ajustare sau modificare a valorii activităţilor serviciului de iluminat public

publicat in M.Of. 201 din 26-mar-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

publicat in M.Of. 227 din 03-apr-2007

Norme Metodologice din 2007 privind recunoaşterea şi desemnarea organismelor care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor

publicat in M.Of. 232 din 04-apr-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

publicat in M.Of. 233 din 04-apr-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a titlului XV ''Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice'' din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

publicat in M.Of. 237 din 05-apr-2007

Norme Metodologice din 2007 privind rambursarea şi recuperarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte

publicat in M.Of. 251 din 16-apr-2007

Norme Metodologice din 2007 privind atestarea persoanelor juridice pentru a desfăşura activităţi de îmbunătăţiri funciare pe terenuri din domeniul agricol

publicat in M.Of. 260 din 18-apr-2007

Norme Metodologice din 2007 de autorizare a exportatorilor în vederea emiterii în procedură simplificată a dovezilor de origine preferenţială în cadrul acordurilor ce reglementează comerţul preferenţial dintre Comunitate şi ţările partenere şi a certificatelor A.TR. care atestă statutul de marfă în liberă circulaţie în cadrul Uniunii vamale UE-Turcia

publicat in M.Of. 283 din 27-apr-2007

Norme Metodologice din 2006 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide

publicat in M.Of. 286 din 02-mai-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide

publicat in M.Of. 286 din 02-mai-2007

Norme Metodologice din 2007 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice în anul 2007

publicat in M.Of. 287 din 02-mai-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide

publicat in M.Of. 286 din 02-mai-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru derularea Programului ''Bazine de înot'', realizat prin Compania Naţională de Investiţii ''C.N.I.'' - S.A.

publicat in M.Of. 339 din 18-mai-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar

publicat in M.Of. 343 din 21-mai-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale

publicat in M.Of. 380 din 05-iun-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (2) lit. c) şi ale art. 8 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare

publicat in M.Of. 392 din 11-iun-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru punerea în aplicare a Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală

publicat in M.Of. 398 din 13-iun-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru punerea în aplicare a Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală

publicat in M.Of. 398 din 13-iun-2007

Norme Metodologice din 2007 privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente stabilit în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare

publicat in M.Of. 407 din 18-iun-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Programului naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară

publicat in M.Of. 409 din 19-iun-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Programului naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară

publicat in M.Of. 409 din 19-iun-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru aplicarea prevederilor referitoare la garanţiile de eliminare de pe piaţă a cantităţilor excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză

publicat in M.Of. 477 din 17-iul-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru aplicarea prevederilor referitoare la garanţiile de eliminare de pe piaţă a cantităţilor excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză

publicat in M.Of. 477 din 17-iul-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor

publicat in M.Of. 477 din 17-iul-2007

Norme Metodologice din 2007 privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap

publicat in M.Of. 487 din 20-iul-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

publicat in M.Of. 493 din 24-iul-2007

Norme Metodologice din 2007 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor

publicat in M.Of. 529 din 06-aug-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

publicat in M.Of. 532 din 07-aug-2007

Norme Metodologice din 2007 privind finanţarea proiectelor şi programelor din Fondul naţional de dezvoltare la dispoziţia Guvernului

publicat in M.Of. 564 din 16-aug-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă

publicat in M.Of. 591 din 28-aug-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 31/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate prin Programul SAPARD

publicat in M.Of. 614 din 05-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 privind stabilirea unitară a drepturilor de aprovizionare, dotare şi consum de bunuri şi materiale de întreţinere şi reparaţii pentru bunurile aparţinând persoanelor private de libertate

publicat in M.Of. 617 din 06-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 privind primirea, păstrarea şi restituirea bunurilor, obiectelor de valoare şi valorilor, proprietate personală, ale persoanelor private de libertate

publicat in M.Of. 617 din 06-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 privind stabilirea unitară a drepturilor de echipament şi de materiale igienico-sanitare aferente persoanelor private de libertate

publicat in M.Of. 617 din 06-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 de emitere a acordului pentru organizarea jocurilor de artificii cu articole pirotehnice

publicat in M.Of. 636 din 17-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 privind modul de prevenire, constatare, evaluare şi aprobare a pierderilor provocate de fenomene meteorologice periculoase şi de alţi factori vătămători fondului forestier naţional, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional şi obiectivelor instalate în acestea

publicat in M.Of. 646 din 21-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

publicat in M.Of. 649 din 24-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice

publicat in M.Of. 653 din 25-sep-2007

Norme Metodologice din 2007 privind procedura de virare în conturile de venituri bugetare a contribuţiilor sociale achitate de contribuabilii nerezidenţi în contul unic deschis în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2007 privind procedura specială de înregistrare fiscală şi de plată a contribuţiilor sociale

publicat in M.Of. 673 din 02-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar şi a posturilor de prim ajutor pe plajă

publicat in M.Of. 675 din 04-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Legii nr. 85/2007 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la ''Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti''

publicat in M.Of. 676 din 04-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind perceperea, încasarea, virarea, evidenţa şi controlul sumelor rezultate din aplicarea timbrului Crucii Roşii

publicat in M.Of. 693 din 12-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor

publicat in M.Of. 694 din 12-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind performanţa energetică a clădirilor

publicat in M.Of. 695 din 12-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind performanţa energetică a clădirilor

publicat in M.Of. 695 din 12-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind performanţa energetică a clădirilor

publicat in M.Of. 695 din 12-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 de punere în aplicare a prevederilor anexei VI ''Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave'' la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)

publicat in M.Of. 696 din 15-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare

publicat in M.Of. 709 din 19-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind derularea Programului prioritar naţional pentru proiectarea şi construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, în mediul rural şi mic urban, prin Compania Naţională de Investiţii ''C.N.I.'' - S.A.

publicat in M.Of. 713 din 22-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora

publicat in M.Of. 721 din 25-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România

publicat in M.Of. 726 din 26-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, republicată

publicat in M.Of. 731 din 29-oct-2007

Norme Metodologice din 2007 privind constituirea şi utilizarea fondului destinat stimulării personalului Gărzii Naţionale de Mediu

publicat in M.Of. 743 din 01-noi-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător

publicat in M.Of. 753 din 06-noi-2007

Norme Metodologice din 2007 privind procedura de avizare a acordului de primire pentru cercetătorii din ţări terţe în scopul desfăşurării în România de activităţi de cercetare-dezvoltare

publicat in M.Of. 758 din 08-noi-2007

Norme Metodologice din 2007 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

publicat in M.Of. 820 din 03-dec-2007

Norme Metodologice din 2007 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi

publicat in M.Of. 851 din 12-dec-2007

Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică

publicat in M.Of. 870 din 19-dec-2007

Norme Metodologice din 2007 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2007

publicat in M.Of. 887 din 27-dec-2007

Norme Metodologice din 2007 privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente de către Agenţia Naţională Anti - Doping

publicat in M.Of. 891 din 27-dec-2007